“Ziua Europei” la Instituţia Prefectului

Sala de videoconferinţe a Instituţiei Prefectului Sălaj va găzdui luni, 9 mai, o serie de activităţi menite să marcheze „Ziua Europei”. Participanţii la activităţile organizate de Instituţia Prefectului, cu prilejul Zilei de 9 mai, vor fi elevi, din clasa a VII-a, de la Şcoala Gimnazială Simion Bărnuţiu Zalău, iar din program nu vor lipsi: cuvântul de deschidere al reprezentantului guvernului în teritoriu Marin Niţu, discuţii interactive – lecţie deschisă despre simbolurile Uniunii Europene (UE) şi drepturile cetăţenilor în UE susţinută de managerul public Iulia David şi distribuirea unor pachete cu broşuri informative elevilor participanţi –distribuite cu sprijinul Biroului de Informare a Parlamentului European în România.
„Ziua Europei” – 9 Mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano, în anul 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei şi altor state europene, să pună “bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”.

One Thought to ““Ziua Europei” la Instituţia Prefectului”

Leave a Comment