Veşti bune de la Casa Judeţeană de Pensii

Sălăjenii care nu realizează venituri în baza unui contract de muncă pot să-şi încheie un contract de asigurare în sistemul public de pensii. Şi asta pentru a beneficia de anumite facilităţi printre care dreptul la o pensie, bilete de tratament la preţ redus şi ajutor de înmormântare.

Directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, Florian But, a precizat joi, 14 ianuarie, în cadrul unei conferinţe presă că în anul în curs nivelul minim al venitului lunar asigurat este de 938 de lei, pentru care contribuţia aferentă este de 247 de lei lunar. De asemenea, nivelul maxim al venitului lunar asigurat este de 13.405 de lei şi contribuţia aferentă – 3.526 de lei. “În condiţiile prevăzute de Legea 263 -2010 privind sistemul public de pensii, se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială: avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public de pensii, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să-şi completeze venitul de asigurat”, a spus reprezentantul CJP Sălaj – directorul Florin But. Tot în cadrul conferinţei a cărei temă a fost “Noutăţi legislative care operează începând cu 1 ianuarie 2016 în Sistemul Public de Pensii”, directorul But a precizat că din acest an valoarea punctului de pensie a crescut cu cinci procente faţă de anul trecut ajungând este de 817,7 lei. De asemenea, a crescut şi valoarea ajutorului de înmormântare. Astfel, în cazul decesul asiguratului sau pensionarului ajutorul este în valoare de 2.681 de lei, iar în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului este de 1.341 de lei. O altă noutate operabilă în sistem este şi cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor care, în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, este în cuantum de 80 la sută din valoarea unui punct de pensie stabilit în condiţiile legii, respectiv – 698 de lei. În acest an, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale este de 2.681, iar cotele de contribuţie de asigurări sociale sunt de 26,3 la sută, pentru condiţii normale de muncă, 31,3 la sută pentru condiţii deosebite de muncă şi 36,3 la sută pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.
Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale este de 10,5 la sută, indiferent de condiţiile de muncă. În cota de contribuţie individuală este inclusă şi cota de 5,1 la sută aferentă fondurilor de pensii administrate privat.

One Thought to “Veşti bune de la Casa Judeţeană de Pensii”

  1. ioan

    Bani nelimitat si repede! Real!
    Este timpul sa-ti asiguri viitorul, cu acest ghid pas cu pas al prosperitatii pe termen lung! Profita si tu de programul nostru de castiguri suplimentare in timpul liber, asa cum multi alti oameni au facut-o deja si sunt extrem de multumiti! Incepe acum, cat mai e timp! Rezolva-ti repede problemele cu banii! Cauta-ne de urgenta la adresa de email: ioansalajan195044@yahoo.ro

Leave a Comment