Trei străzi din municipiu intră în reparaţii capitale

Consilierii locali municipali au aprobat, în şedinţa de Consiliu Local de marţi, 6 iunie, un proiect de hotărâre privind reparaţiile capitale ce vor fi efectuate pe trei străzi din Zalău, aflate în prezent într-o stare necorespunzătoare pentru traficul auto sau pietonal. Este vorba despre străzile Ghioceilor, Crângului şi Brânduşelor, acestea fiind singurele străzi care intră în reparaţii capitale în această perioadă, deşi municipalitatea a anunţat în urmă cu câteva luni faptul că toate străzile din municipiu care necesită reparaţii capitale vor beneficia de aceste lucrări pe parcursul acestui an din care jumătate a trecut deja.

Reparaţiile acestor străzi, pietruite în prezent, cuprind lucrări de casetare a suprafeţelor carosabile, aşternerea straturilor de de materiale şi compactarea lor, trasarea şi montarea bordurilor de delimitare a părţii carosabile, amorsarea suprafeţelor înainte de aşternerea stratului de asfalt şi realizarea stratului de bază şi a stratului de uzură pentru platforma carosabilă.

Lucrările vor costa, pentru toate cele trei străzi, 1.840.000 de lei (aproximativ 407.000 Euro) şi vor demara în scurt timp. Din păcate, aceste străzi reprezintă o parte infimă din suprafeţele pe care administraţia municipiului le-a pus pe lista marilor investiţii din acest an sub formă de proiecte promise. Bugetul extrem de mic rămas pentru aceste capitole, repartizarea banului public într-un mod nefericit prin deciziile consilierilor locali, studiile de oportunitate, activităţi culturale neinspirate şi alte investiţii care nu au nicio legătură cu întreţinerea oraşului, cu atât mai puţin cu dezvoltarea lui, au făcut ca proiectele mari de reabilitare a infrastructurii stradale să rămână, pe mai departe, în aşteptare.

Multe străzi din municipiu – între care unele centrale – nu au canalizare, apă curentă, iar asfaltul de pe suprafaţa lor este crăpat sau plin de gropi, aşteptând mult promisele reabilitări sau investiţii.

9 Thoughts to “Trei străzi din municipiu intră în reparaţii capitale”

  1. Vecinu

    Sa speram ca reparatia capitala nu inseamna doar turnarea unui strat de asfalt peste pamantul existent. Sincer, dupa cum au inceput lucrarile….. La anul cred ca va intra in reparatii ce se toarna acum

    1. Serj

      Nu scrie nimic in articol despre introducerea canalizarii, captarii apelor pluviale sau a nivelarii la cota…Vor turna asfalt peste ce exista acum…iar la anul, asa cum a fost si cu portiunea din Ghioceilor deja asfaltata, o vor repara din nou. Nu conteaza ca se face prost, conteaza sa vada prostimea utilajele ca lucreaza. Trist.

  2. Cetățean

    De ce fiecare articol trebuie sa fie scris intr-un mod critic ?
    In niciun oraș din lumea aceasta, municipalitatea nu le poate face pe toate si nu ii va putea mulțumii pe toți !
    Întotdeauna vor exista cârcotași !
    Eu zic sa ne bucurăm ca se fac aceste străzi pe care locuiesc sute de contribuabili. Si nu fac ca vechea conducere a Primăriei, care a construit străzi in zone nelocuite la acel moment.
    P.S. – ca sa nu existe speculații , NU am votat cu acest primar la alegerile trecute !

    1. Anonim

      pentru ca desi aceste investitii sunt putine si foarte scumpe, se mai si executa foarte prost.
      si totul incepe de la proiectare si ganditrea investitiei.
      nu merita sa faci un drum daca nu ai rezolvat inainte apa, canalizare, gaz, alte utilitati, santurile pentru colectarea apei si mai ales o fundatie kalumea, care sa suporte traficul GREU !! caci in zona se construieste si toata lumea stie ca o sa intre masini de 30-40 de tone, betoniere si alte utilaje grele, si nu ale ori cui, ci ale lui Vicas, sef la circulatie Zalau, ale Inserco, protejatul lui Balajel

    2. Vecinu

      Stimabile cetatean…. Hai sa ne bucuram ca popoarele din lumea a 3-a la vederea asfaltului… Nu consider un favor faptul ca se intinde niste asfalt pe o strada. Consider o normalitate, care demult trebuia pusa in practica.

  3. Anonim 2

    Pe strazile in cauza exista retea de apa, canalizare au aproape toate casele iar gazul e tras deasemenea aproape in intregime. Mai sunt cateva case care nu sunt racordate la reteaua de gaz, dar acest lucru nu intra in responsabilitatea Primariei.
    In momentul in care se vor construi strazile, se vor face si santurile de colectare a apei.
    Faptul ca drumul nu va rezista traficului greu nu are nicio legatura cu proprietarul autoutilitarelor. Camioanele lui Vicas nu sunt mai grele decat cele de la Vidalis de exemplu. 🙂
    A trebuit repede sa amintesti de „sef la circulatie”, „protejatul” lui Balajel, doar acestea dau bine, nu?
    Parerea mea e sa lasam Primaria sa-si faca treaba. Nu sa tot comentam de pe margine ca nu e bine, ca lucrul nu e bine facut, ca vor circula camioane grele, ca seful, ca protejatul, ca vara nu-i ca iarna etc.
    O zi buna in continuare.

    1. aaa

      Te inseli in ceea ce priveste canalizarea. Compania de apa nu are canalizare in zona. Exista una executata de proprietari la care s-au legat cateva case. Pe Ghioceilor exista canalizare pana la jumatatea strazii. In rest zona musteste de fose care dau pe afara…iar vara pe caldura miresemele sunt halucinante

  4. feri

    Nu știu de ce dracul nu a-a făcut drumul ăsta pana acuma pe ca alte investiții nu s-au făcut pe aici de primăria asta care ne ia anual o gramada de impozite auzi tu impozit pe terenul de sub casa ,noi astia mai vechi de pe strada am tras toate utilitățile pe bani noștri ca sa știe toată lumea

  5. feri

    Și va mai spun stimați consilieri s-au cine face lucrarea ca degeaba faceți drumul dacă nu instalati camere la intrări pe strazi vor intra în continuare mașini de 40 50 de tone și praf se alege de drumul nostru

Leave a Comment