Topul celor mai puternice companii din lume

Clasamentul anual Forbes Global al celor mai mari 2.000 de companii din lume arată că, anul trecut, nu toate societăţile au fost afectate de pandemia de Covid-19, iar cei mai mari jucători din comerţul electronic – inclusiv Amazon, Alibaba şi Walmart – au avut încasări foarte mari datorită creşterii cumpărăturilor online. Prezentăm în continuare detalii despre cele mai puternice companii din lume, aproape neafectate de criza economică pe care noul coronavirus a provocat-o.

1. Industrial and Commercial Bank of China (ICBC)

• Valoare de piaţă: 242,3 miliarde de dolari

• Vânzări: 177,2 miliarde de dolari

• Profituri: 45,3 miliarde de dolari

Industrial and Commercial Bank of China (ICBC) este cea mai mare bancă din China, cu o cotă de peste 20% din sectorul bancar al ţării. Existenţa băncii are mai mult de 27 ani (fondată la 1 ianuarie 1984).

ICBC oferă în principal servicii bancare şi servicii financiare conexe. Instituţia derulează activităţi bancare corporative, personale şi de trezorerie. Gama de servicii corporate oferă împrumuturi, finanţare comercială, depozite, finanţare corporativă, custodie şi alte produse şi servicii financiare aferente întreprinderilor, agenţiilor guvernamentale şi instituţiilor financiare. Gama de servicii pentru persoane fizice oferă împrumuturi, depozite, carduri bancare, finanţare personală şi alte produse şi servicii financiare conexe. Activitatea sa de trezorerie include investiţii în valori mobiliare, tranzacţionare valutară şi instrumente financiare derivate. În plus, banca oferă servicii de asigurare şi alte servicii financiare.

Topul celor mai puternice companii din lume

2. China Construction Bank

• Valoare de piaţă: 203,8 miliarde de dolari

• Vânzări: 162,1 miliarde de dolari

• Profituri: 38,9 miliarde de dolari

China Construction Bank Corp., cu sediul central la Beijing, este o bancă comercială de mari dimensiuni din China. Predecesoarea sa, China Construction Bank, a fost înfiinţată în octombrie 1954. Este listată la Bursa din Hong Kong din octombrie 2005 şi la Bursa din Shanghai din septembrie 2007.

Instituţia oferă servicii bancare personale, corporative, de investiţii şi gestionare a averilor. Cu 14.912 puncte bancare şi 347.156 de angajaţi, banca serveşte sute de milioane de clienţi.

China Construction Bank operează în diverse sectoare, inclusiv în administrarea fondurilor, leasing financiar, asigurări, contracte futures, pensii şi investiţii bancare.

3. JPMorgan Chase

• Valoare de piaţă: 291,7 miliarde de dolari

• Vânzări: 142,9 miliarde de dolari

• Profituri: 30 miliarde de dolari

JPMorgan Chase & Co., fostă J.P.Morgan and Company Inc., companie americană de servicii bancare şi financiare formată prin fuziunea, în decembrie 2000, a J.P. Morgan & Co. şi Chase Manhattan Corporation, are sediul central în New York.

JPMorgan Chase & Co. este un holding financiar. Oferă servicii financiare şi de investiţii bancare, o gamă largă de produse şi servicii de investiţii pe toate pieţele de capital, inclusiv consiliere cu privire la strategia şi structura corporativă, strângerea de capital pe pieţe şi emisiuni de datorii, gestionarea riscurilor, brokeraj şi cercetare. Funcţionează pe următoarele segmente: bancă de consum şi comunitară, bancă corporativă şi de investiţii, bancă comercială şi gestionarea activelor şi a patrimoniului.

4. Berkshire Hathaway

• Valoare de piaţă: 455,4 miliarde de dolari

• Vânzări: 254,6 miliarde de dolari

• Profituri: 81 de miliarde de dolari

Berkshire Hathaway este o companie de tip holding, cu o multitudine de afaceri, inclusiv GEICO şi Fruit of the Loom. Este condusă de preşedintele şi CEO-ul Warren Buffett. Berkshire Hathaway are sediul în Omaha, Nebraska, şi a fost iniţial o companie formată dintr-un grup de fabrici de textile.

Filialele de asigurări tind să reprezinte cele mai mari piese din conglomeratul Berkshire Hathaway, dar acesta gestionează, de asemenea, sute de companii diverse din întreaga lume, inclusiv Dairy Queen, Burlington Northern Santa Fe, Pampered Chef, Fruit of the Loom, NetJets sau GEICO.

În afară de deţinerile la companii private, Berkshire are, de asemenea, un portofoliu semnificativ de investiţii în mari companii listate precum Apple, Bank of America şi Wells Fargo.

5. Agricultural Bank of China

• Valoare de piaţă: 147,2 miliarde de dolari

• Vânzări: 148,7 miliarde de dolari

• Profituri: 30,9 miliarde de dolari

Predecesoarea Agricultural Bank of China a fost Agricultural Cooperation Bank, înfiinţată în 1951. De la sfârşitul anilor 1970, instituţia a evoluat de la o bancă specializată de stat la o bancă comercială de stat.

Banca a fost restructurată într-o societate pe acţiuni cu răspundere limitată în ianuarie 2009. În iulie 2010, banca a fost listată la Bursa de Valori din Shanghai şi Bursa de Valori din Hong Kong. La acel moment, a fost cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) din lume. Sediul băncii se află la Beijing.

6. Saudi Arabian Oil Company

• Valoare de piaţă: 1.684,8 miliarde de dolari

• Vânzări: 392,8 miliarde de dolari

• Profituri: 88,2 miliarde de dolari

Saudi Arabian Oil Co. este angajată în explorarea, producţia, transportul şi vânzarea de ţiţei şi gaze naturale. Funcţionează pe următoarele segmente: upstream, downstream şi corporate. Segmentul upstream include explorarea, dezvoltarea zăcămintelor şi producţia de ţiţei şi gaze naturale. Segmentul downstream se concentrează pe rafinare, logistică, generarea de energie electrică şi comercializarea de ţiţei, produse petroliere şi petrochimice şi servicii conexe către clienţii internaţionali şi interni. Segmentul corporate oferă servicii de sprijin, inclusiv resurse umane, finanţe şi tehnologia informaţiei. Compania a fost fondată la 29 mai 1933 şi are sediul în Dhahran, Arabia Saudită.

Topul celor mai puternice companii din lume

7. Ping an Insurance Group

• Valoare de piaţă: 187,2 miliarde de dolari

• Vânzări: 155 de miliarde de dolari

• Profituri: 18,8 miliarde de dolari

Ping An Insurance Group este un conglomerat chinez de servicii bancare şi de administrare a activelor, cu aproape 90 de milioane de clienţi. Ping An a fost înfiinţat în sudul oraşului Shenzhen, provincia Guangdong, în 1988, ca prima companie de asigurări pe acţiuni din China. A intrat în activitatea bancară în 2006, când a cumpărat o bancă din oraş şi a redenumit-o Ping An Bank.

Compania are 236.000 de angajaţi şi 635.000 de agenţi de asigurări. Se situează pe locul al doilea pe piaţa asigurărilor de viaţă şi non-viaţă în ceea ce priveşte veniturile din prime.

Ping An se remarcă printre instituţiile financiare chineze pentru acceptarea agresivă a capitalului străin. HSBC din Marea Britanie a devenit cel mai mare acţionar unic al său, în 2002.

8. Bank of America

• Valoare de piaţă: 208,6 miliarde de dolari

• Vânzări: 112,1 miliarde de dolari

• Profituri: 24,1 miliarde de dolari

Bank of America este una dintre instituţiile financiare de top din lume, deservind consumatorii individuali, întreprinderile mici şi mijlocii şi corporaţiile mari, cu o gamă completă de servicii bancare, investiţii, gestionare a activelor, alte produse şi servicii financiare şi de gestionare a riscurilor. Banca deserveşte aproximativ 66 de milioane de clienţi prin operaţiuni în Statele Unite şi aproximativ 35 de ţări. Acţiunile Bank of America Corp. sunt listate la Bursa din New York.

9. Apple

• Valoare de piaţă: 1.285,5 miliarde de dolari

• Vânzări: 267,7 miliarde de dolari

• Profituri: 57,2 miliarde de dolari

Apple Inc., cu sediul în Cupertino, California, produce obiecte digitale, inclusiv Mac-uri, iPod-uri, iPhone-uri şi iPad-uri.

Compania a fost fondată în 1976 de doi tineri hackeri, Steve Jobs şi Steve Wozniak. Apple a intrat pe piaţă în industria computerelor. Creativitatea angajaţilor a creat produse interesante şi valoroase pentru societate. După mai bine de 30 de ani, este de netăgăduit că Apple a avut un impact major asupra tehnologiei, inovând şi influenţând nu numai modul în care folosim computerele, ci şi activităţile pentru care îl folosim.

Topul celor mai puternice companii din lume

10. Bank of China

• Valoare de piaţă: 112,8 miliarde de dolari

• Vânzări: 135,4 miliarde de dolari

• Profituri: 27,2 miliarde de dolari

Bank of China a fost înfiinţată în februarie 1912 şi este instituţia cu cea mai lungă continuitate dintre băncile chineze. Fiind cea mai globalizată bancă a Chinei, Bank of China are o reţea globală de servicii bine stabilită, cu instituţii înfiinţate pe continentul chinez, precum şi în 57 de ţări şi regiuni. Aceasta a stabilit o platformă integrată de servicii corporative, servicii bancare personale, operaţiuni pentru pieţe financiare şi alte activităţi comerciale bancare, care acoperă activităţile bancare de investiţii, investiţiile directe, valorile mobiliare, asigurările, fondurile, leasingul aeronavelor şi alte domenii.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “Topul celor mai puternice companii din lume”

  1. Anonim

    Pe cand topul firmelor profitabile din salaj abonate la banul public…

Leave a Comment