Top 10 bănci din România, după profitul raportat

Banca Transilvania, BCR şi BRD au fost, conform rezultatelor financiare raportate pe primele nouă luni ale anului 2020, pe podium în topul celor mai profitabile bănci, fiind urmate de Raiffeisen, ING şi UniCredit. Tot în top 10 bănci după profitul raportat se află şi CEC Bank, Alpha Bank şi OTP Bank.

• Banca Transilvania

Banca Transilvania a obţinut un profit net de 901,49 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2020, iar grupul BT, cu toate subsidiarele, a obţinut un profit total de 1.056,76 milioane lei, conform unui comunicat remis redacţiei.

De asemenea, activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 100,4 miliarde lei la finalul trimestrului trei din acest an, creditele au crescut până la 41,9 miliarde lei, inclusiv creditele din contractele de leasing financiar, iar depozitele clienţilor au ajuns la 83,9 miliarde lei, din care 58,7 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 25,2 miliarde lei, ale persoanelor juridice.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 3,59% la 30 septembrie 2020. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 124%. Dacă sunt luate în considerare şi garanţiile, rata de acoperire este de 131%. Solvabilitatea băncii fără profitul anului 2020 este de 20,01%, iar cu profitul inclus aceasta este de 21,80%.

Top 10 bănci din România, după profitul raportat

• BCR

BCR, a doua bancă de pe piaţa locală după active, a raportat pentru primele nouă luni din 2020 un profit net de 175,2 milioane de euro (845,8 milioane de lei), de 2,4 ori mai mare faţă de câştigul din primele nouă luni ale lui 2019, în timp ce Erste, grupul austriac care deţine BCR, a obţinut un profit net de 637 milioane de euro, la jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2019, arată datele publicate pe site-ul băncii.

Creşterea substanţială a profitului BCR din 2020 vine şi pe fondul comparaţiei cu un rezultat slab raportat pentru primele nouă luni din 2019, din cauza unui provizion excepţional legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinţe în trimestrul al doilea din 2019. Din cauza acestui provizion, în primul semestru din 2019 BCR raportase o pierdere netă de 20,8 milioane de lei, iar după nouă luni din 2019 obţinuse un profit net de numai 348,8 milioane de lei.

Din activitatea operaţională, BCR a încasat în primele nouă luni din 2020 venituri operaţionale mai mari cu doar 1,2% faţă de 2019, de 542,5 milioane de euro (2,6 miliarde de lei). După scăderea cheltuielilor operaţionale din venituri, rezultă un câştig operaţional de 291 milioane de euro (1,4 miliarde de lei) obţinut de BCR, în creştere cu 6,6% faţă de primele nouă luni din 2019.

Înjumătăţirea profitului raportat de Erste la 637 milioane de euro a fost influenţată şi de provizioanele mari constituite pe toate pieţele principale, în contextul pandemiei de COVID-19.

• BRD

Grupul BRD a obţinut un profit net de 738 milioane lei în primele nouă luni din 2020, faţă de 1,23 miliarde lei în perioada similară din 2019, în scădere cu 39%, potrivit rezultatelor financiare ale băncii remise Bursei de Valori Bucureşti.

Profitul înregistrat de bancă a fost influenţat de cheltuiala netă cu provizioane (în comparaţie cu o eliberare netă de provizioane în perioada similară a anului trecut), ce reflectă perspectiva înrăutăţită asupra mediului macroeconomic.

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanţele din leasing, au înregistrat o uşoară creştere (+0,2% faţă de finalul lunii septembrie 2019). Creşterea creditelor retail de bază (core retail loans), de +0,9% în dinamica anuală, deşi afectată de măsurile restrictive din primavară, reflectă revenirea creditelor de consum nou acordate începând cu jumătatea lunii mai, până la un nivel superior performanţei lunare din anul precedent, în luna septembrie 2020.

• Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank a încheiat primele nouă luni ale anului 2020 cu un profit net de 583 milioane de lei, în creştere cu aproape 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, în condiţiile în care creditarea s-a majorat cu 3%, veniturile au fost în scădere, iar provizioanele au crescut, în contextul crizei coronavirusului, conform unui comunicat al băncii.

După primele nouă luni din 2019 banca raporta o scădere cu 25% a câştigului faţă de 2018, declinul fiind influenţat atunci de câteva evenimente nerecurente, precum provizioanele pentru litigii – provizionarea participaţiei în subsidiara Aedificium Banca pentru Locuinţe.

Portofoliul de credite nete acordate de Raiffeisen Bank a crescut cu 3% faţă de nivelul de la finele primelor nouă luni din 2019 şi cu 4% comparativ cu decembrie 2019, până la 28,4 miliarde de lei.

• ING

ING Bank România înregistra, la finele lunii septembrie 2020, un profit net de 443 milioane de lei, în scădere cu 26% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat al băncii.

Veniturile totale ale acesteia au crescut cu 2%, ajungând la 1,57 miliarde de lei, în timp ce costurile operaţionale s-au majorat cu 8,6%. În contextul pandemiei COVID-19, anticipând efectele crizei generate de aceasta, costurile cu provizioanele s-au dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 326 milioane de lei.

Portofoliul de credite a ajuns, în septembrie, la valoarea totală de 27,8 miliarde de lei, indicând o creştere de 4% faţă de anul trecut, iar portofoliul de depozite a crescut cu 25%, ajungând la 42,9 miliarde de lei, ceea ce a susţinut creşterea activelor totale la suma de 51,4 miliarde de lei.

• UniCredit

Grupul italian UniCredit, care deţine a cincea cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active, a raportat pentru primele nouă luni din 2020 un profit net consolidat de 87 milioane de euro din operaţiunile din România, potrivit rezultatelor financiare anunţate la Milano.

Comparativ cu primele nouă luni din 2019, câştigul net al UniCredit este în scădere cu 27,2%.

Pentru primul trimestru din acest an, UniCredit raportase un profit net de doar 15 milioane de euro, tot în scădere faţă de 2019, iar la jumătatea anului ajunsese la un câştig de 62 milioane de euro. Însă, în trimestrul al treilea, UniCredit a obţinut în România un profit de 25 milioane de euro, în scădere cu 43% faţă de acelaşi interval de anul trecut.

• CEC Bank

CEC Bank a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 274,2 milioane de lei, conform unui comunicat al instituţiei.

Profitul la nouă luni, conform rezultatelor preliminare neauditate, este peste nivelul bugetat şi contribuie la consolidarea băncii: rata fondurilor proprii totale este de 24,91%, semnificativ peste nivelul cerinţei globale de capital (OCR), în timp ce lichiditatea imediată este la un nivel confortabil, de 44,31%, situându-se cu mult peste limita minimă de 35% stabilită conform reglementărilor interne, asociată unui profil de risc scăzut.

Rezultatul a fost afectat în principal de majorarea cheltuielilor nete cu provizioanele aferente creditelor, până la nivelul de 221,4 milioane lei la sfârşitul lunii septembrie 2020 (cu 110 milioane lei peste nivelul din perioada similară din 2019), precum şi de ajustările nete negative, în valoare de circa 43 de milioane de lei, generate de modificările clauzelor contractuale în vigoare, în special ca urmare a modificării condiţiilor contractuale prin amânarea la plata a ratelor de credit. În contextul economic actual, banca estimează că şi în ultima parte a anului va înregistra o majorare a provizioanelor aferente creditelor.

CEC Bank a înregistrat venituri nete din dobânzi în valoare de 832,3 milioane de lei, nivel apropiat de cel din perioada similară a anului trecut, într-un context caracterizat de reducerea dobânzilor. Pe piaţa interbancară, media ratelor ROBOR la 3 luni a scăzut de la 3,16% în primele nouă luni din 2019, la 2,49% în perioada ianuarie-septembrie 2020. Veniturile nete din comisioane au crescut cu circa 6%, ajungând la 190,9 milioane de lei, pe fondul creşterii volumului de operaţiuni. Activele totale ale CEC Bank au urcat la 37,5 miliarde de lei, cu un plus de peste 14% de la începutul anului. Portofoliul de credite acordate clientelei, la valoare brută s-a majorat cu circa 9%, cu ritmuri de creştere aproximativ egale pe segmentele persoane fizice şi companii. În cazul companiilor, împrumuturile acordate în cadrul programelor guvernamentale au înregistrat cea mai mare creştere (+762,6 milioane de lei), programul IMM Invest jucând un rol esenţial. CEC Bank a primit până în prezent peste 4.600 de solicitări în cadrul acestui program, din care peste 1.200 au fost aprobate, iar alte 1.500 sunt în diferite etape de analiză. Pe segmentul persoanelor fizice, cea mai mare creştere s-a înregistrat pe segmentul creditelor pentru locuinţe (23%), soldul acestora crescând cu circa 420 de milioane de lei de la începutul anului.

• Alpha Bank

Alpha Bank, prezentă în top 10 al celor mai mari bănci după active pe piaţa românească, a obţinut în primele nouă luni din 2020 un profit brut de 25,5 milioane de euro, de aproape 2,4 ori mai mare comparativ cu câştigul din perioada ianuarie-septembrie 2019, în condiţiile în care creditarea a crescut, dar veniturile operaţionale au scăzut.

Pentru primele nouă luni din 2019, Alpha Bank raportase un profit brut de 10,7 milioane de euro. Pentru întregul an 2019 profitul brut al Alpha Bank a ajuns la 14,4 milioane de euro, 2019 fiind al patrulea an consecutiv de profitabilitate pentru bancă, conform datelor prezentate de banca-mamă de la Atena.

• OTP Bank

Profitul net al OTP Bank România a crescut cu 14%, la 79 de milioane de lei la finele lunii septembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii veniturilor din dobânzi şi al scăderii costurilor cu impozitul pe venit. Banca raportează şi o creştere de peste o cincime a volumului de credite, dar şi un volum mai mare de împrumuturi neperformante, conform datelor publicate pe site-ul băncii.

Profitul operaţional la nouă luni a crescut cu 18%, la 142 de milioane de lei, pe fondul creşterii veniturilor totale cu 24% la 404 milioane de lei, în timp ce cheltuielile operaţionale au crescut cu 28%, la 262 de milioane de lei. Veniturile din dobânzi au urcat cu 23%, la 404 milioane de lei, în timp ce veniturile din comisioane au scăzut cu 7%, la 36 de milioane de lei. Banca înregistrează o creştere cu 61%, la 67 de milioane de lei la capitolul alte venituri, în timp ce provizioanele totale au urcat cu 60%, la 58 de milioane de lei. OTP a înregistrat un provizion pentru subsidiara OTP Factoring – firma de recuperare creanţe a grupului, care are capital negativ -, ceea ce a tras în jos profitul net pe trimestrul al treilea cu 28% faţă de precedentul, la 26 de milioane de lei.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “Top 10 bănci din România, după profitul raportat”

  1. adi

    Fain.De aia-s dobanzile la depozite pe minus.M ultumim capitalism!Multumim Klaus!

Leave a Comment