„Tinereţe fără bătrâneţe” pentru vârstnici, la un fost punct termic din Zalău

Sebastian Olaru

Câteva zeci de persoane vârstnice din Zalău îşi alină zilele senectuţii, uneori grele, alteori lungi la un fost punct termic din Zalău, transformat începând cu 2012 într-un modern centru multifuncţional pentru persoane vârstnice – „Tinereţe fără bătrâneţe”, printr-un proiect european al administraţiei locale în valoare totală de circa 650.000 de lei. Un medic şi o asistentă, un psiholog, un jurist şi o asistentă socială sunt zilnic la dispoziţia vârstnicilor ce trec pragul centrului, vizitatorii având la dispoziţie un atelier de lucru manual, atelier de pictură, o sală de lectură, calculatoare cu acces la internet şi chiar o bucătărie unde se pregătesc, de obicei, dulciurile pentru aniversaţii zilei.
Iniţial abandonat şi aflat într-o avansată stare de degradare, fostul punct termic este în prezent, la mai bine de un an de la reabilitarea sa, o clădire în care multe persoane de vârsta a treia din Zalău şi-au regăsit dacă nu tinereţea, măcar plăcerea de a trăi şi de a socializa alături de cei de-o seamă. „Trăiesc singură de 20 de ani, dar de când am descoperit acest loc vin aici zi de zi. Din februarie, de când l-am aflat, vin în fiecare zi”, povesteşte o doamnă cu o ţinută sobră, privind peste ochelarii de vedere. Alături de ea, alte două doamne apasă cu încredere pe tastele calculatoarelor, citind cu atenţie mesaje de pe site-urile de socializare sau navigând pur şi simplu în lumea largă a internetului. Cele şase calculatoare ale centrului sunt mai mereu ocupate, probabil şi datorită faptului că prin intermediul unui parteneriat între Biblioteca Judeţeană şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară (DASC) Zalău, vârstnicii care frecventează centrul pot participa, gratuit, la cursuri de iniţiere în domeniul calculatoarelor. „Acum tocmai ne uitam pe internet la plantele medicinale ce se pot culege încă, inclusiv măcieşele, pentru ce sunt bune”, confirmă utilitatea tehnicii moderne o altă beneficiară a serviciilor centrului.
Din motive care ţin de statistică sau poate de tabieturi, majoritatea celor care vin la „Tinereţe fără bătrâneţe” sunt femei.
„Cel mai rău şi mai rău e că nu vin moşii. Nu sunt moşi aici. Preferă să stea cu prietenii pe bancă, în faţa blocului şi să joace table”, glumeşte una din doamne. De altfel, nici statistica nu este favorabilă sexului feminin, din acest punct de vedere. Cifrele ultimului recensământ arată că la Zalău trăiau, în 2011, 15.528 de bărbaţi cu vârsta de peste 60 de ani, în vreme ce numărul femeilor era de 23.196. Un plus de peste 7.500 de reprezentante ale sexului frumos dintre care o mică parte sunt şi „clientele” centrului.
„Vârstnicii care vin la noi beneficiază de asistenţă medicală primară – avem un doctor şi o asistentă medicală, beneficiază de consiliere psihologică şi de consiliere juridică şi, bineînţeles de consiliere pe partea socială, din partea asistentului social. Cel mai important este faptul că pot socializa, pentru că unele persoane sunt singure. Cred că e foarte bine venit să poţi să schimbi o părere”, precizează Dorina Baboş, directorul DASC Zalău, iar o doamnă grizonată o aprobă: „Mai socializăm, mai vorbim, nu ne plictisim ca şi acasă”.
Una din metodele de a alunga plictiseala este marcarea zilei de naştere a fiecărui beneficiar ce vine în mod constant, printr-o mică petrecere cu dulciuri pregătite în bucătăria proprie, chiar de către sărbătorit, bineînţeles cu sprijinul „colegilor”. Nu trec neobservate nici alte sărbători, precum Ziua Femeii sau, mai de actualitate, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie.
Cu bani europeni şi cu iniţiativă locală, fosta centrală termică ce încălzea casele zălăuanilor înainte de 1989 a devenit astăzi un loc ce încălzeşte sufletele vârstnicilor din oraş.
În cadrul unui proiect european accesat de municipalitate, s-au efectuat lucrări de reabilitare şi extindere, respectiv izolarea termică a construcţiei, realizarea de instalaţii sanitare, termice, electrice. De asemenea, au fost amenajate ateliere în care oamenii de vârsta a treia îşi pot desfăşura activităţile de relaxare, cum ar fi un atelier de lucru manual, atelier de pictură şi o sală de lectură. Totodată, centrul a fost dotat cu mult mobilier, inclusiv pentru zona de relaxare, echipamente IT, care constau în computere, fax, copiator, imprimante, telefoane. S-au cumpărat echipamente electronice şi electrocasnice, printre care şi un televizor şi un DVD-player şi material folosit pentru cabinetul medical.
Valoarea totală a proiectului, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, este de 645.333 de lei, din care 504.143 de lei asistenţă financiară nerambursabilă şi 21.070 de lei contribuţie locală.

6 Thoughts to “„Tinereţe fără bătrâneţe” pentru vârstnici, la un fost punct termic din Zalău”

  1. JAKAB ELISABETA

    ESTE UN LOC MINUNAT UNDE MA DUC CU MARE PLACERE IMPREUNA CU PRIETENELE MELE, UNDE NE SIMTIM FFFF.BINE.MULTUMIM CELOR CARE NE-AU CREAT ACESTE CONDITII.

  2. Zălăuan

    Şi dacă nu făceau comuniştii punctul termic, ce mai reabilitau ?

  3. bm

    Oricum , initiativa e laudabila, prea multi sunt singuri. Nu pot veni mosii, daca nu spuneti adresa. Reveniti!

  4. JAKAB ELISABETA

    PENTRU ZALAUAN,INTR-ADEVAR,TREBUIE SA MULTUMIM SI COMUNISMULUI SI CELOR CARE AU CONSTRUIT CENTRALA,FARA EI NU AM FI AVUT ACEST SPATIU

    PENTRU BM ACEST LOC MINUNAT ESTE PE STR. IOAN SLAVICI

  5. O pensionara

    Dar str Ioan Slavici unde-i ?

  6. JAKAB ELISABETA

    STR.IOAN SLAVICI ESTE O STRADUTA LA STANGA DE PE CORNELIU COPOSU,LA INTERSECTIE ESTE UN BRAD,NU PUTETI GRESI DAR PUTETI INTRA PE SITE ,CAUTATI ”CENTRUL TINERETE FARA BATRANETE SI GASITI MAI MULTE DETALII.

Leave a Comment