Tăierile de copaci, în creştere, în ciuda campaniilor şi declaraţiilor oficiale

Diferenţele dintre teorie şi practică, dintre vorbe şi fapte sunt de cele mai multe ori enorme. În ciuda campaniilor publice din ultimii ani, tăierile legale şi ilegale de pădure sunt în continuare la cote înalte. Evident că există cerere de lemn, pentru foc, mobilă, construcţii… dar în discursuri şi proiecte se vorbeşte intens de protejarea pădurilor şi de diminuarea tăierilor. Datele oficiale ne indică o anumită direcţie, cel puţin în ceea ce priveşte recoltările legale. Volumul de lemn exploatat anul trecut de operatorii economici atestaţi a crescut cu 12,9% faţă de 2019, până la 19,792 milioane metri cubi (mc), potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, volumul de lemn rotund exploatat a înregistrat o creştere cu 13,4% în 2020, faţă 2019, totalizând 18,049 milioane mc. În volumul total de lemn rotund exploatat, ponderea cea mai mare o au speciile de foioase (58,6%), în timp ce speciile de răşinoase acoperă 41,4%. Dintre speciile de foioase, lemnul de fag are ponderea cea mai mare, respectiv 32,2% din totalul lemnului rotund exploatat. Potrivit datelor INS, anul trecut s-a înregistrat o creştere cu 13,4% a volumului de lemn rotund, în principal datorită faptului că speciile răşinoase au avut o creştere de 17,2% cu o pondere de 41,4% în volumul de lemn rotund exploatat, iar speciile de foioase au înregistrat împreună o creştere de 10,8%, cu pondere de 58,6% în volumul de lemn rotund exploatat. Principala destinaţie a lemnului rotund a fost reprezentată de buşteni, în proporţie de 50,9%, urmată de lemnul pentru foc în proporţie de 35,6%. Potrivit unor ONG-uri, recoltările ilegale sunt destul de apropiate, ca cifre, de cele autorizate. Conform Greenpeace, care citează datele Inventarului Forestier Naţional, jumătate din lemnul care dispare din pădure nu are acte.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “Tăierile de copaci, în creştere, în ciuda campaniilor şi declaraţiilor oficiale”

  1. Saraca Padure

    Atata timp cat cei platiti ,padurarii angajatii Romsilva , sunt partasi la furturile de lemn nu sunt sanse sa fie controlate taierile de paduri ilegale !!!
    Padurarul din Meseseni se duce in paza padurii cu drujba si tractorul cu troliu si vinde lemn pe raza comunii Meseseni fara nici un document !!!! si acest lucru se intampla de peste 7-8 ani cea ce inseamna ca este in cardasie cu sefii de la Ocolul dilvic si Directia Silvica Salaj !!!

Leave a Comment