Starea de alertă continuă: măsurile restrictive se înmulțesc

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, începând din 15 octombrie. Masca devine obligatorie în toate spațiile publice, în localitățile ce au o incidență de infectare a populației de peste 3 la mie. Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat, așadar, că hotărârea prevede purtarea obligatorie a măştii în toate spaţiile deschise în localităţile unde indicele cazurilor de Covid depăşeşte 3 la mia de locuitori. „Astăzi, în cadrul şedinţei de guvern, au fost dezbătute propunerile CNSU pe care le-am anunţat, ieri, de fapt. Rămân următoarele măsuri confirmate referitor la purtarea măştii până la 3 la mie incidenţă: deci, de la 0 până la 3 la mie incidenţă masca este purtată obligatoriu în spaţiile aglomerate şi la 50 de metri de la intrarea în şcoli; de la 3 la mie în sus masca este obligatorie în toate spaţiile deschise”, a precizat Raed Arafat, miercuri, la Palatul Victoria. El a adăugat că au rămas valabile prevederile care au stabilit că „de la 0 la 1,5 la mie incidenţă, restaurantele, cafenelele, cinematografele (…) vor funcţiona cu 50 la sută capacitate. Între 1,5 la mie şi 3 la mie, cu 30 la sută capacitate, iar mai mare decât 3 la mie, atunci vor fi, din păcate, închise”, a precizat Arafat. O altă prevedere aprobată prin HG privind starea de alertă este cea referitoare la obligativitatea testării săptămânale a personalului care lucrează în centrele rezidenţiale, prin grija Direcţiilor de Sănătate Publică. „Acest lucru este necesar după ce personalul nu mai face rotaţie la 14 zile şi vine în ture normale şi atunci la șapte zile evaluarea lor va duce la prevenirea transmiterii virusului sau la reducerea riscului de transmitere a virusului către rezidenţii centrelor respective. Acestea sunt principalele prevederi care au fost stabilite şi prin hotărârea de guvern de miercuri”, a spus Arafat. Întrebat ce s-a decis în cazul evenimentelor private, şeful DSU a menţionat: „Evenimentele private, dacă am omis să vorbesc despre ele, sunt restricţionate, adică interzise în spaţiile închise şi publice pe plan naţional, deci acest lucru este confirmat şi prin hotărârea de guvern”.

One Thought to “Starea de alertă continuă: măsurile restrictive se înmulțesc”

  1. mircea

    „…incidență de infectare a populației de peste 3 la sută.” Doamne fereste! Poate 3 la mie!!!

Leave a Comment