Sens giratoriu de un milion de lei în zona gării din Zalău

Consiliul Local Zalău a preluat în administrarea sa un teren, aparținând Ministerului Transporturilor, pentru a amenaja un sens giratoriu în zona gării, conform angajamentului luat de municipalitate la data semnării contractului de finanțare pentru reabilitarea Stației CFR. Realizarea sensului giratoriu este posibilă doar în zona Bulevardului Mihai Viteazul, vizavi de fostul ILF. ”În acea zonă, pe lângă sensul giratoriu care va fi construit la baza pasarelei și va asigura o mai bună fluidizare a traficului, vrem să amenajăm o parcare și o micro-autogară pentru transportul intrajudețean. În cadrul proiectului de reabilitarea a Stației CFR nu era prevăzută zona laterală, ci doar o parcare pentru autoturisme”, a declarat primarul Radu Căpîlnașiu.
În 2009, consilierii municipali au aprobat studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiţii „Sens giratoriu şi amenajări în zona staţiei CFR Zalău”. Lucrările prevăzute au o valoare totală de 1,2 milioane de lei. Pe lângă amenajarea sensului giratoriu și a micro-autogării, în zonă vor fi refăcute trotuarele, spațiile verzi și sistemul rutier.

4 Thoughts to “Sens giratoriu de un milion de lei în zona gării din Zalău”

  1. Anonim

    Sunt mulți călători? Vis-a-vis de gară sunt multe instituții, întreprinderi, blocuri de locuințe? Sensul giratoriu va folosi cui? Sau este vorba de un contract „cu dedicație” de 1,2 mil. lei?

  2. Silvan

    ….Daaaaaa……se pare ca si la noi in djudetz-judet, incep sa apara lucrari-conlucrari cu dedicatiiiiiii…Helooooo-DNA–-totusi uitati-va si voi… Ce locuinte, ce intreprinderi cu trafic mare vedeti acolo ca va trebuie „” sens giratoriu” asa scump ??????Primare, pe catzi mai imbogatesti acum inainte de alegerile astea ?????????

  3. Anonim

    Dar modernizarea garii pt ce s-a facut? Pt doua trenuri pe zi? Sau contracte cu dedicatii? Si va mai trebuie si sens giratoriu? Mai bine puneti un semafor cu telecomanda daca nu pot iesi autobuzele din zona garii.

  4. Anonomus

    A inebunit lumea de tot.Pana la urma o sa ne plimbam numai prin giratorii si semafoare inteligente,

Leave a Comment