Se pregătesc amenzi colosale pentru cei care aruncă la întâmplare deșeurile din construcții

Persoanele fizice care își modernizează locuințele sau care și le construiesc sau demolează vor risca amenzi de până la 6.000 de lei dacă aruncă aiurea gunoaiele rămase în urma lucrărilor. Așa au decis marți deputații, în condițiile în care amenda maximă aplicabilă acum este mult mai mică – 2.000 de lei. În plus, cei amendați vor fi obligați să ia deșeurile, să curețe și apoi să le elimine legal. În esență, acesta prevede majorarea amenzilor care se pot da persoanelor fizice care abandonează deșeurile din construcții. Dacă sancțiunile sunt acum între 1.000 și 2.000 de lei, pe viitor vor fi între 3.000 și 6.000 de lei.

Pe deasupra, persoanele fizice amendate vor fi obligate să ia deșeurile, să curețe terenul pe care le-au aruncat și apoi să le elimine legal. La fel vor fi obligate să facă și firmele prinse că abandonează deșeuri. Inițiatorii proiectului de lege vor astfel să combată practica generalizată de a arunca deșeurile din modernizări, construiri și demolări fie în pubelele sau ghenele pentru deșeuri municipale, fie pe drumuri sau pe terenurile abandonate. Practic, cei amendați scapă acum de orice obligație de a elimina deșeurile din construcții. Asta înseamnă că autoritățile locale sunt cele nevoite să le ia, să curețe și apoi să le elimine legal, pe banii publici. Iar uneori costurile autorităților sunt mai mari decât amenzile încasate pentru abandonarea gunoaielor la întâmplare. În același timp, deoarece amenzile pot fi plătite rapid la jumătate din cuantumul minim, mulți preferă sancțiunea, în loc să-și bată capul să găsească și să plătească o firmă autorizată pentru colectarea și eliminarea lor.

Obicei devenit tradițional în Zalău

În Zalău, acest obicei pare să fie la el acasă, aceasta în timp ce niciun demers, dintre puținele adoptate de consilierii locali sau cele trei entități care administrează deșeurile în oraș (Primăria, Asociația Ecodes și operatorul de salubritate Brantner) nu au reușit, prin măsurile întreprinse până acum să stopeze acest fenomen. Deșeurile din construcții sunt aruncate în continuare lângă centrele de colectare a gunoiului de lângă blocuri, la marginea pădurii de pe Meseș, la marginea șoselei de centură sau pur și simplu pe locurile virane de pe Valea Zalăului sau de la marginea cartierelor. Nici sistemul de supraveghere video pe care municipalitatea a cheltuit zeci de mii de lei, nici amenzile mărite considerabil prin hotărâre de Consiliu local, nici paza asigurată temporar de polițiștii locali nu s-au dovedit a fi suficient de eficiente încât cetățenii certați cu bunul simț să nu mai arunce acest tip de deșeuri, dar și altele, acolo unde nu le este locul.

Rămâne de văzut dacă acest proiect de lege, care va face, în cazul în care va fi adoptat, să crească amenzile la suma de 6.000 de lei, să determine nu doar autoritățile locale sălăjene să se implice mai mult în această problemă cu care ne confruntăm, dar mai ales să-i sperie pe aceia care, indiferent ce se întâmplă ori ce măsuri se iau, să nu mai arunce molozul, deșeurile din construcții, mobila veche sau alte categorii de deșeuri sub ferestrele celor care locuiesc la blocuri – cetățeni care plătesc taxa de gunoi, achită anual taxe și impozite și nu se pot bucura niciodată de măsuri cu adevărat eficiente care să conducă municipiul către o firească civilizație.

4 Thoughts to “Se pregătesc amenzi colosale pentru cei care aruncă la întâmplare deșeurile din construcții”

  1. Anonim

    Dar se vrea? Chiar sub geamurile arhivei Primariei Zalau este un depozit ilegal de deseuri si culmea este ca aceea zona este supravegheata video de camerele de pe arhiva. Este foarte usor sa vezi cine isi lasa deseurile chiar sub gheamurile tale, daca tot filmezi aceea zona!

  2. Anonim

    din pacate, legea nu se aplica ! Ar trebui ca APM si garda de mediu sa amendeze proprietarii de terenuri pe care sunt depozitate deseuri.

  3. Sile

    Ce lege , la ce plătesc impozite la primarie, taxa majorata de Brantner la gunoi, ca sa mai dau încă 200 lei pe în container când am și Iordache 2 bucăți de bca?
    Dar molozul rezultat din țiglele sparte de grindină? Mai plătesc tot eu container, nu am fost batut destul , atunci trebuie primăria sa ridica gratuit ca nu a dat nici o compensație

    1. Anonim

      draga Sile, nu ai inteles nimic.
      sa luam un caz ipotetic.
      vine un bou si isi pune deseurile la tine in fata usii, in fata blocului, pe locul tau de parcare sau poate pe terenul tau, unde ai tu zarzavaturi ! Ce faci?
      Suni la primarie? iti convine ca un vecin din alt bloc sa-si puna deseurile la tine la bloc?
      normal este sa platesti ! toti platim ! si cei care incearca sa sara calul ar trebui aspru sanctionati !
      oricum amenzile sunt mici, ar trebui sa fie mult mai mari, sa descurajeze asemenea practici !
      noi am schimbat la bloc tot acoperisul si am platit 2 containere pentru deseuri
      cei din blocul vecin si acum au pe spatiul verde depozitate deseurile ! iar spatiul verde este comun, acolo se joaca copiii nostri si ai lor !
      No amu , daca aș fi primar as da amenzi tuturor locatarilor din acel bloc !!! dar primarul doarme, el se gandeste la voturi, se gandeste sa-si puna oamenii lui pe functii, il doare undeva de noi.

Leave a Comment