Scandalul „Mimoza”: cetățenii se opun, proprietarul are toate avizele legale

Un proiect privind ridicarea unei construcții pe un teren privat situat în apropierea centrului municipiului, pe bulevardul Mihai Viteazul în zona “Mimoza”, a generat un conflict între locuitorii din zonă și autoritățile locale. Concret, cetățenii care locuiesc în blocurile din jurul terenului în cauză vor să-l împiedice pe proprietar să ridice acest o clădire pe spațiul verde de lângă blocurile lor. Acest spațiu (teren) este proprietate privată, iar investitorul a obținut toate avizele necesare până în prezent pentru aprobarea documentației de urbanism. Cu toate acestea, aprobarea PUZ-ului în ședința de Consiliu Local a fost amânată. “Chiar dacă acest Proiect de hotărâre a depășit perioada de transparență decizională, respectiv 30 de zile lucrătoare, perioadă în care se puteau aduce propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare față de proiectul de act normativ propus, primarul Ionel Ciunt a fost de acord cu retragerea proiectului și repunerea lui în discuția Consiliului Local după o perioadă de 30 de zile, timp în care proprietarii apartamentelor din blocurile aflate în vecinătate să poată aduce clarificări” , a anunțat municipalitatea într-un comunicat.

Consilierii PNL se opun proiectului și dau dreptate cetățenilor

Consilierii locali PNL se opun și ei acestui proiect. “Consilierii locali ai PNL Zalău sunt alături de locatarii blocurilor din zona Mimoza, cetățenii sesizându-ne, extrem de nemulțumiți, despre faptul că, în locul spațiului verde și al parcării existente urmează să fie construit un complex comercial și rezidențial cu 3 etaje. Echipa PNL a prezentat obiecții și în ședințele anterioare la propunerea de a construi acel imobil în locul respectiv. Proiectul de hotărâre care prevede aprobarea documentaţiei de urbanism pentru construire imobil cu funcţiuni mixte, amenajări exterioare şi împrejmuire ;i vizează realizarea unui complex cu funcţiuni mixte – comercial/de servicii şi rezidenţial cu regimul maxim de înălțime de S/D+P+2E+E3-retras, precum și realizarea amenajărilor exterioare conexe, respectiv aprovizionare, parcare şi spaţiu pietonal. Locatarii susțin că în locul spațiului verde de acum, vor privi la o clădire din beton și că vor pierde și o bună parte din locurile de parcare. Dezvoltarea urbanistică trebuie să țină cont, în primul rând, de asigurarea unor condiții decente pentru populație, iar oportunitatea acestei investiții este pusă sub semnul întrebării tocmai de cei care locuiesc în proximitate”, se arată într-un comunicat al PNL Zalău.

Referatul de specialitate arată că sunt respectate toate dispozițiile legale necesare ridicării construcției

Prin referatul de specialitate s-a propus construirea unui complex complex cu trei etaje (ultimul etaj fiind retras) având o amprentă în plan în formă de poligon. Tot în referat se specifică faptul că regimul de înălţime este gândit astfel încât să nu producă disconfort proprietăţilor învecinate, încercând să preia înălțimea blocurilor din zonă, ori să asigure retragerile corespunzătoare faţă de limitele amplasamentului. Cetățenii din blocurile învecinate mai au la dispoziție 30 de zile pentru a face alte demersuri sau solicitări. De cealaltă parte, proprietarul terenului are toate avizele legale obținute, pe cale de consecință autoritățile nu pot refuza pe baza vreunei legi, eliberarea PUZ-ului, implicit demararea investiției. Primăria a încercat să propună proprietarului un schimb de terenuri, oferindu-i acestuia un alt teren în municipiu, însă proprietarul a respins propunerea municipalității. Proiectul va fi supus din nou votului consilierilor locali într-o ședință viitoare.

 

 

15 Thoughts to “Scandalul „Mimoza”: cetățenii se opun, proprietarul are toate avizele legale”

  1. Anonim

    De cand dicteaza PNL ce trebuie sa faca oamenii pe proprietatea lor? Cum isi permit? Sigur ca nu e o alegere fericita, dar de la asta si pana la a dispune tu, regim politic, de proprietatea cuiva e cale lunga si imposibila. Ia deschideti Constitutia Romaniei, domnilor. In rest, jos labele de pe proprietatea cuiva.

    1. Anonim

      daca erau PNListi la putere, atunci PSd era de partea oamenilor, toti sunt niste gunoaie
      si de ce sa nu faca omul, un bloc?
      eu facem un club de manele si sa vezi ce fericiti erau toti locatarii cand toti manelisti le vineau in curte in fiecare noapte

    2. Anonim

      Serios?Poti sa construiesti ce vrei pe proprietatea ta? fara sa respecti legile?De ce a fost nevoie de modificare PUZ daca se inacadreaza?

  2. Em

    Sa faca arhitectu șef sau particular ul Vlad Ptre proiectu sau filiera pop (ex senator) proiectele și lupou dirigenție de șantier. Și toate merg ca pe roate. Ce evaziunii fiscale. Falsuri în acte sau incompatibilități.? ….. Treaba mere ca pe roate. VAPARHU ii firma arhitectului șef? Asta ia salariu și de la primărie?

    1. Anonim

      Puscarie scrie pa astia Curand mascatii ajung la primarie.

    2. anonim

      Mafia de la URBANISM, isi spune cuvantul! Familia Pop, in frunte cu nora, cea obraznica conduce RAUTATILE! Documentatiile care le intocmesc ei trec „ca prin branza” iar a altor arhitecti sunt intarziate, cu rea credinta, pt. a -si arata „muschii”!

  3. Anonim

    Daca nu este in legalitate, ceea ce e greu de crezut, sa nu fie lasat. Insa din ceea ce stiu si stiu sigur are absolit toate avizele! Lasand asta la o parte, penelistii sa nu mai puna copitele murdare pe proprietatea unui cetatean, daca acesta are dreptul sa construiasca cu respectarea legii, pe.terenul lui. A, ca nu vrea tanti din blocul de vizavi sa vada alt bloc, asta e altceva si e de inteles insa nu poate fi un motiv sa incalci un drept de proprietate! Aceiasi miserabili, psd sau pnl, acelasi gunoi!

    1. Anonim

      Daca sti asa sigur ,probabil sti cum a obtinut avizele🙃

  4. an

    de gasit un arhitect care sa intocmeasca un studiu de insorire din care sa rezulta faptul ca exista o locuinta pentru care nu este asigurata minimul de iluminat natural.

  5. Marie

    Unde e lege nu e tocmeala ! Nu conteaza ce vrea unul sau altul din partidele care acum sunt la putere.Poate sa faca circ, cat e ziua de lunga si eventual sa implice Primaria intr-un proces, ca nici prorietarul nu se va lasa…….. si cine va suporta cheltuielile de judecata? Nu va mai jucati stimati consilieri…….

  6. Marie

    Unde e lege nu e tocmeala ! Nu conteaza ce vrea unul sau altul din partidele care acum sunt la putere.Poate sa faca circ, cat e ziua de lunga si eventual sa implice Primaria intr-un proces, ca nici prorietarul nu se va lasa…….. si cine va suporta cheltuielile de judecata? Nu va mai jucati stimati consilieri…….

    1. Anonim

      Marie,cred fa esti direct implicat

  7. Anonim

    Articol corect, nepartinitor.

  8. Anonim

    Apropos de insorire sau nu.Ia mereti voi sa vedeti ce-o facut ala cu cladirea din spatele dispeceratului Transurbis din Bradet.Le-o luat soarele la aia din blocul de garsoniere complet.Si situatii de astea se mai afla prin oras.Legea s-a respectat probabil si-n cazul ce l-am pomenit.Asa ca…..

  9. Anonim

    Ridic doua degete pt neconstruirea acestui bloc Fac apel catre conducerea primariei sa gandeasca in folosul comunitatii. Domnilor pt asta ati fost alesi.! Noi cetatenii suntem cei care va platim salariile Avem pretentia sa.gasiti solutii pt rezolvarea acestei probleme si nu uitati ca voi sunteti in slujba noastra, nu invers .Vreti sa renuntam si la putinul ozon pe care-l avem? Acest oras duce lipsa de spatii verzi. Celor care stau la case nu le este permis sa nu se gandeasca la cei care nu au fost la fel de norocosi. PS D-le Balajel comportamentul d-voastra nu face cinste functiei de viceprimar!

Leave a Comment