Salarii mici la Garda de Mediu. Sindicaliştii ameninţă cu proteste

Nemulţumiţi de salariile mici şi volumul mare de muncă, angajaţii de la Garda Naţională de Mediu şi din instituţiile subordonate din toate judeţele ţării ameninţă cu proteste. Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu consideră că prin nepunerea în aplicare a Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr.1006 din 29 iunie prin care se elimină inechităţile salariale din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) sunt afectate nu numai interesele angajaţilor instituţiei, dar şi activitatea acestora în îndeplinirea atribuţiilor de inspecţie şi control. Sindicaliştii din domeniul susţin că deşi are o răspundere uriaşă în ceea ce priveşte protejarea mediului, GNM a rămas instituţia cu cei mai prost plătiţi funcţionari publici, în condiţiile în care responsabilitatea de a acţiona non-stop împotriva poluării aerului, apei solului, subsolului, împotriva importurilor ilegale de deşeuri şi substanţe chimice, a mirosului, zgomotului, a celor care distrug pădurile, biodiversitatea şi ariile protejate.

Salariu de 2.660 de lei lunar pentru un comisar de mediu

În opinia sindicaliştilor GNM, la care sunt afiliaţi inclusiv angajaţi ai Gărzii de Mediu (GM) Sălaj, este inadminsibil ca în anul 2021 să existe comisari de mediu care primesc un salariu de 2.660 de lei lunar, cu mult sub salariul mediu pe economie. În situaţia în care România se confruntă cu numeroase ameninţări faţă de mediul înconjurător şi sănătatea publică, GNM joacă rolul cel mai important în depistarea contravenţiilor şi a infracţiunilor în domeniul criminalităţii de mediu. În primele nouă luni ale acestui an, la nivel naţional reprezentanţii GNM au realizat 26.528 de controale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 80.351.211 de lei. Tot în aceeaşi perioadă au fost emise 285 de dispoziţii de sistare a activităţii, 43 de propuneri de suspendare a autorizaţiilor de mediu, au fost realizate 104 de sesizări penale şi au fost confiscate 112 de mijloace auto, toate aceste misiuni fiind realizate cu un efectiv de 450 de comisari la nivelul întregii ţări. “În aceste condiţii GNM este o instituţie puternic subdimensionată, în ţara noastră  raportul fiind un comisar de mediul la 40.000 de locuitori. Subliniem faptul că pentru Uniunea Europeană, mediul reprezintă o prioritate, context în care, ultima evaluarea a Genval a confirmat situaţia dificilă a GNM din România. Din păacate prin tergiversarea Ordinului nr. 1006/2021 se încalcă recomandările intrenaţionale şi se pune în pericol activitatea instituţiei. Având în vedere această situaţiei, Sindicatul GNM va acţiona pe toate căile legale pentru a apăra interesele angajaţilor instituţiei şi pentru satisfacerea condiţiilor minimale, fară de care activitatea GNM nu se poate desfăşura în condiţii normale”, se arată în comunicatul emis de Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu.

La nivel local în această situaţie, nemulţumiţi de inechităţile salariale sunt zece angajaţi ai GNM Sălaj, dintr-un total de 12 angajaţi. În situaţia în care  revedicările cu privire la salarizare nu vor fi onorate, comisarii ameninţă cu grevă.

2 Thoughts to “Salarii mici la Garda de Mediu. Sindicaliştii ameninţă cu proteste”

  1. Jony

    Mergeti sa munciti la privat si sa vedem dupa primul salariu ce spuneti .

    1. Carcotasu'

      Bai „Jony”, oamenii aia au mai multa vacanta decat ai tu scoala!

Leave a Comment