S-a dat undă verde examenelor pentru obţinerea permisului pentru moped

Primele examene pentru obţinerea permisului de conducere pentru mopede şi motociclete au fost susţinute în Sălaj la finele săptămânii trecute. Potrivit informaţiilor furnizate de Sorin Ţîrle, inspector principal în cadrul Serviciului de Înmatriculări Sălaj, în judeţ două şcoli de şoferi sunt autorizate în vederea pregătirii elevilor în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducere pentru mopede şi motociclete, iar restul sunt în curs de autorizare.

Pe teritoriul României, începând cu 19 ianuarie, mopedele pot fi condus numai de către persoane care posedă permis de conducere. Cu toate că legea a intrat în vigoare la începutul anului, Ministerul Transportului a publicat abia în luna mai normele metodologice care vizează instruirea şi examinarea candidaţilor pentru obţinerea permiselor de conducere. După care a urmat procesul anevoios de autorizare a şcolilor de şoferi. În tot acest timp, agenţii de circulaţie au întocmit pe bandă rulantă procese verbale persoanelor care au condus mopede fără permis.

Sub 50 la sută au luat „sala”
Categoria AM vizează mopedele, iar examenul constă în susţinerea probei teoretice şi practice (poligon). Până acum, în Sălaj, 46 de persoane s-au prezentat la examen pentru obţinerea permisului, din care doar 21 au fost admişi. La proba practică s-au prezentat 18 candidaţi, din care patru au fost respinşi. Potrivit sursei citate, pentru a fi declarat admis la proba teoretică candidatul trebuie să aibă minim 17 răspunsuri corecte. „Majoritatea celor care s-au prezentat la examen sunt persoane în vârstă. Am avut candidaţi născuţi şi în 1933 sau 1940, iar aceştia nu au reuşit să facă mai mult de 5-6 puncte. De asemenea, şi proba de traseu este una dificilă, mai ales pentru cei mai în vârstă”, a explicat Sorin Ţîrle.

One Thought to “S-a dat undă verde examenelor pentru obţinerea permisului pentru moped”

  1. […] Pe teritoriul României, începând cu 19 ianuarie, mopedele pot fi condus numai de către persoane care posedă permis de conducere. Cu toate că legea a intrat în vigoare la începutul anului, Ministerul Transportului a …mai multe stiri […]

Leave a Comment