Rodica Mureşan şi Raul Dragoş şi-au luat rămas bun de la funcţiile de consilieri

Rodica Mureşan şi Raul Dragoş, foşti membri ai Partidului Naţional Liberal (PNL), care au părăsit organizaţia liberală şi au aderat la Partidul Liberal Reformator PLR, au fost revocaţi din funcţiile de conslieri locali. Decizia privind constatarea încetării de drept a mandatelor de conslieri locali a celor doi foşti penelişti şi vacantarea mandatelor a fost votată cu 11 voturi pentru, şapte împotrivă şi trei abţineri în cadrul şedinţei ordinare de CL de luni, 27 octombrie.
Chiar dacă cei doi consilieri au trecut la un alt partid în baza Ordonanţei 55-2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, portiţa legislativă care permite migrarea politică cu păstrarea mandatului, Rodica Mureşan şi Raul Dragoş se pare că nu şi-au putut păstra funcţiile de conslieri locali din cauza faptului că partidul la care au aderat, respectiv PLR, nu există. Cel puţin aşa prevede şi referatul constatator al celor două proiecte de hotărâre care arată faptul că acest partid nu a nu are o dovadă de înfiinţare şi înregistrare, respectiv o hotărâre judecătorească de admitere a cererii de înfiinţare. Chiar dacă la începutul şedinţei, Rodica Mureşan a propus excluderea de pe ordinea de zi a celor două proiecte privind încetarea de drept a manadatelor, motivând că PLR există prin faptul că este fostul Partid Naţional al Mediului, propunerea nu i-a fost acceptată de colegi, iar imediat după votarea celor două proiecte amintite foştii consilieri în cauză au părăsit sala de şedinţe.
Contactat telefonic pentru a comenta situaţia existentă, preşedintele PLR Sălaj, Mirel Taloş nu a dorit să facă nici o declaraţie cu privire la pierderea funcţiilor de conslieri locali a celor doi. Cel mai probabil, decizia CL va fi atacată în instanţă, iar într-o viitoare şedinţă de CL se va vota numirea altor conslieri pe funcţiile rămase vacante. Din câte se pare, pe lista conslierilor va fi un membru al Partidului Conservator şi unul al PNL.

11 Thoughts to “Rodica Mureşan şi Raul Dragoş şi-au luat rămas bun de la funcţiile de consilieri”

  1. Morarilor

    Mno Dragos, ce naiba ai facut ? Ti-ai cam facut-o cu mana ta …imi pare rau sa iti spun asta

  2. Anonim

    No, lasa, ca nu-i rau. ase le trebe traseistilor de meserie

  3. Anonim

    cand capalnasiu a schimbat tabara a fost ok, el n.a fost traseist…acuma cand altii schimba tabara is traseisti…ce lume de kko

  4. Anonim

    mno, va luati amandoi de manuta si mereti si va dati cu capu de lupoaica din fata primariei, ori cu voi ori fara voi tat o sula-i, nu va va simti nimeni lipsa, pa si pu la revedere

  5. Anonim

    Corecteaza-ti titlul, dna ziarist!

  6. Anonim

    Au plecat in pribegie. Fara aceste titluri ,de consilieri municipali , cine sunt ei ? Doua figuri triste care se hranesc din scandaluri si intrigi .

  7. vasile

    De ce nu au ramas independenti?

  8. XXzzrealitatea

    de prosti ce sunt !

  9. XXzzrealitatea

    cateaua si catelusul

  10. nik

    adica sunt la un partid care nu exista,?Pai logic daca un partid nu exista nici nu poti adera LA EL,ATUNCI NU POTI FI DAT AFARA.Oricum sunt 0 toti

Leave a Comment