Reprezentanții pensionarilor sălăjeni, în dialog cu prefectul

Instituția Prefectului Sălaj a găzduit, marţi, 26 februarie, şedința Comitetului Consultativ de Dialog Civic Pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, sub coordonarea prefectului Florin Florian.

Ordinea de zi a inclus: prezentarea organizațiilor persoanelor vârstnice și a obiectivelor acestora pentru anul 2019; definitivarea tematicii ședințelor CCDCPV pentru anul 2019; informare privind acordarea biletelor de tratament pentru persoanele vârstnice; prezentarea noutăților legislative în domeniul pensiilor şi propuneri de modificare a cadrului legislativ existent în domeniul pensiilor.

Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Sălaj, Marius Stanciu, a precizat că în 2018 au fost valorificate 2.897 bilete de tratament, împărţite în 19 serii, cele mai căutate staţiuni fiind Felix, 1 Mai, Tăşnad, Bizuşa, Covasna, Tuşnad şi Sovata.

Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2019, precum şi modelul de cerere vor fi postate pe site-ul CJP Sălaj, www.cjpsalaj.ro, la secţiunea ACASĂ – Bilete de tratament 2019.

În acest an au fost depuse, până în prezent, 1.075 de cereri privind acordarea de bilete de tratament.

Marius Stanciu a adăugat că, începând din 1 ianuarie 2019, contribuţia minimă lunară la asigurările sociale de stat în cazul contractului de asigurare este de 520 lei/ lună.

În ceea ce priveşte recalcularea pensiilor cuvenite sau aflate în plată la 1 august 2018, aceasta se va realiza din oficiu, drepturile recalculate acordându-se de la data de 1 octombrie 2018, indiferent de data emiterii deciziei de recalculare.

Prezent la întâlnirea de marţi, comisarul şef adjunct al Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sălaj, Fechete Dorel, a solicitat asociaţiilor de pensionari organizarea unor întâlniri în care specialiştii instituţiei menţionate să le prezinte persoanelor vârstnice aspecte privind modul de acordare a garanţiilor pentru produsele de folosinţă îndelungată, comerţul on-line, contractele de creditare şi contractele încheiate cu operatorii de telefonie mobilă. Acesta a adăugat faptul că orice se simte nedreptăţit în materie de protecţie a consumatorului se poate adresa, în scris, la adresa reclamatii.salaj@anpc.ro.

 

 

3 Thoughts to “Reprezentanții pensionarilor sălăjeni, în dialog cu prefectul”

  1. Anonim

    concret nimic :se va da din viitor nimic de acum ca nu pot, dar momaile de pensionari cred tot asa va trebuie tot ce veti primii v-a fi in viitor vorba aceea ?voi sinteti viitorul psd-alde-udmr veti vota si din cimitire asa ca mai asteptati nu mult ca veti ajunge cit de repede si acolo

  2. Anonim

    Da, economia duduie prin creștere falsă (pe consum), inflația e cea mai mare din Uniunea Europeană, peste două zile se scumpesc gazele, electricitatea și, de aici, toate, pensiile nu s-au mărit de la 1 ianuarie cum a promis partidul lui Stanciu Marius, poate se vor mări la paștele cailor.

  3. Cine i-a ales?

    In 2018 pensiile nu au fost indexate, guvernul trebuie DAT in judecata. Asta ar fi problema de discutat pentu niste reprezentanti reali ai pensionarilor. Pana si ziaristul vad ca s-a jenat sa le spuna numele. Or fi din aia cu grupa, pensionati pe LA 40 si ceva de ani cu pensiile recalculate si dublate sau cu pensii militare. Pentru noi cei pensionati LA 65 de ani, programul PSD e scurt, „Mai duca-se si-n p…zda masii!”

Leave a Comment