Instanţa interzice firmei E-Star să mai întrerupă căldura

Municipalitatea a obţinut în instanţă, vineri, 15 martie, dreptul de utiliza tronsonul în lungime de 9,9 kilometri ce aparţine companiei E-Star Alternativ Budapesta. Potrivit Brăduţei Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, instanţa “a admis cererea de ordonanţă preşedinţială a petentului Municipiul Zalău”. Hotărârea judecătorească obligă companiile E Star Budapesta şi CE Star Distribuţie Zalău “să nu împiedice furnizarea agentului termic către consumatorii finali şi să permită utilizarea, contra unei chirii, a tronsonului din reţeaua primară de transport a energiei termice”, a precizat sursa citată. Decizia poate fi atacată cu apel, în termen de cinci zile.
Ordonanţa preşedinţială vine într-un moment în care apele par să se fi liniştit. Potrivit primarului Radu Căpîlnaşiu, administratorul judiciar desemnat în procedura de insolvenţă a companiei maghiare a şi-a dat acceptul cu privire la preţul de achiziţie propus de autorităţile locale. “Oferta noastră pentru tronsonul dintre Kaufland şi cartierul Brădet este de circa 1,4 milioane de lei. Am luat legătura cu administratorul judiciar al E-Star, căruia i-am transmis că dacă nu acceptă propunerea noastră, nu le mai dăm niciun ban. A fost de acord cu preţul oferit”, ne-a declarat primarul Zalăului.
Acesta a adăugat că în următoarea şedinţă de Consiliu Local va fi supus votului proiectul de hotărâre ce priveşte achiziţia, de către municipalitate, a respectivului tronson.

One Thought to “Instanţa interzice firmei E-Star să mai întrerupă căldura”

  1. Anonim

    CEL MAI MARE FRAIER AL TUTUROR TIMPURILOR…..RADU CAPALNASIU. TOTI BANII DIN TAXE SI IMPOZITE II FACI PRAF MA NENORCITULE. DOAMNE DA SA-TI MEARGA SI FIRMELE ASA CUM CONDUCI ORASUL. DEZASTRU CE ESTI…

Leave a Comment