Producție record de hribi în pădurile Sălajului

Ploile din ultimele săptămâni au dus la o situație rar întâlnită în ultimii ani în pădurile Sălajului. Recolta de hribi este una record în toamna acestui an, spun silvicultorii sălăjeni. Rețelele de socializare sunt pline cu anunțuri de vânzare a hribilor, iar prețurile oscilează între 15 și 25 de lei pentru un kilogram.

Boletus edulis (hrib, mânătarcă, copita, mitarcă, pitarcă, pitoancă) este prin excelenţă cea mai căutată ciupercă, nu numai pentru eleganţa formei, cât şi pentru gustul deosebit al „cărnii” sale. Crește și se dezvoltă în pădurile de foioase, dar și în pădurile de conifere, preferă regiunile cu temperaturi mai răcoroase, apare primăvara până începe vara, apoi reapare din nou la început de toamna până începe frigul, potrivit Regiei Naționale a Pădurilor. Lucrătorii silvici spun că ploile din ultima perioadă au favorizat înmulțirea ciupercilor atât de apreciate inclusiv de bucătarii care le utilizează în realizarea unor preparate exclusiviste. Uscate, conservate în borcan sau prin înghețare, aceste ciuperci sunt cele mai căutate. Unii le usucă, iar apoi le macină pentru obținerea unei pulberi utilizate ca ingredient în diferite preparate.

Vasile Gaga este un producător autorizat de legume din localitatea Pria. Pe lângă legume, fructe și produse lactate, prianul a venit la târgul din zona centrală a Zalăului și cu hribe. Le-a adus gata curățate, iar prețul de vânzare a fost de 20 de lei pentru un kilogram. Vasile Gaga spune că producția de hribi din acest an a fost una record. „De mulți ani nu au fost așa multe hiribe. Noi așa le spunem, hiribe. A găsit un culegător o hiribă de două kilograme, mare. Pe măgură le căutăm, sunt multe, a plouat tare în ultima perioadă și s-au făcut”, spune bărbatul. Dar, sunt și sălăjeni care caută hribi în munții Apuseni, în pădurile din județul Cluj, acolo unde culegătorii spun că producția e și mai mare.

60 de kilograme de hribi într-o singură zi

Mircea este din Jibou. L-am întâlnit în piața din Zalău. S-a lăudat că a cules într-o singură zi aproximativ 60 de kilograme de hribi. Cere 20 de lei pentru un kilogram, dar e dispus să lase și la 16 lei pentru cantități de peste 10 kilograme. „Am locul meu de unde culeg. Acolo mă duc în fiecare an, nu vi-l spun. Nu se spune, acolo știu io că sunt, la fag se fac”, spune tânărul râzând.

One Thought to “Producție record de hribi în pădurile Sălajului”

  1. […] Ploile din ultimele săptămâni au dus la o situație rar întâlnită în ultimii ani în pădurile Sălajului. Recolta de hribi este una record în toamna acestui an, spun silvicultorii sălăjeni. Rețelele de socializare sunt pline cu anunțuri de vânzare a hribilor, iar prețurile oscilează între 15 și 25 de lei pe kilogram. Boletus edulis (hrib, mânătarcă, copita, mitarcă, pitarcă, pitoancă) este prin excelenţă cea mai căutată ciupercă, nu numai pentru eleganţa formei, cât şi pentru gustul deosebit al „cărnii” sale. Crește și se dezvoltă în pădurile de foioase, dar și… Citeste mai mult […]

Leave a Comment