Primim la redacție: Poliția Șimleu Silvaniei a început urmărirea penală în cauza de pe strada Tudor Vladimirescu

În urma sesizărilor făcute de mai mulți cetățeni din Șimleu Silvaniei, prin care semnalau autorităților o problemă care perturba grav activitatea unei societăți comerciale din oraș, inspectorii Gărzii de Mediu și polițiștii s-au mobilizat și, în cele din urmă, au început urmărirea penală in rem (pentru faptă), procurorii fiind sesizați cu privire la acest caz.
“Este vorba despre o serie de acțiuni care au devenit, la un moment dat, un real pericol pentru noi, acțiuni venite din partea unei persoane care, fără niciun argument sau o motivație rațională, a ajuns să ne terorizeze, la propriu, zi de zi. Sesizarea noastră adresată instituției a fost tratată cu profesionalism, astfel încât comisarii Gărzii de Mediu Sălaj au reușit în cel mai scurt timp să ne ajute să punem capăt acestor acțiuni. Am beneficiat nu doar de intervenția concretă a inspectorilor, ci și de un răspuns scris, venit în urma acțiunii desfășurate luna trecută de angajații instituției. Inspectorii Gărzii de Mediu Sălaj au concluzionat, luna trecută, următoarele: << Cu ocazia verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că aspectele sesizate sunt reale în sensul că din interiorul imobilului cu nr. 72 (imobilul vecin), de pe strada Tudor Vladimirescu, se propaga un zgomot puternic produs de un atomizer care era instalat în interiorul imobilului, lîngă gard. Din imobil a ieșit un cetățean care dădea semne vizibile de agitație și nervozitate, întrebându-ne ce căutăm. I-am explicat motivul prezenței noastre (inspectorilor, n. red.) și anume seiszarea făcută de vecini în urma zgomotului puternic care producea discomfort imobilelor învecinate. Cetățeanul ne-a adresat înjurii atât nouă cât și reprezentanților autorităților locale, prezente alături de inspectorii Gărzii de Mediu. Timp de două săptămâni, zilnic, zgomotul și poluarea fonică produsă prin acesta a fost lăsat în funcțiune de dimineață până seara. Pentru aceste acțiuni, se vor lua măsuri de sancționare contravențională în conformitate cu legislația în vigoare (…) >>, se arăta în răspunsul primit de petenți de la reprezentanții instituției. Din păcate, această acțiune a cetățeanului care locuiește peste drum de sediul societății în care ne desfășurăm activitatea, nu a fost singulară. Am avut parte, în ultimele luni, de alte acte lipsite de responsabilitate din partea acestei persoane, peste gardul societății noastre fiind aruncate cuie; de asemenea, ne-a fost ranit cainele care asigura paza societatii, fiind necesara o interventie chirurgicală de uregnță pentru ca animalul să fie salvat în ultimul moment. Speram, atunci, ca și organele de poliție din oraș, cărora ne-am adresat, disperați, cu plângeri, să urgenteze soluționarea acestora și să ia măsurile legale care se impun, pentru ca aceste situații grave să nu se mai repete, iar noi, angajații noștri cât și ceilalți vecini care au fost afectați sistematic de acțiunile injuste ale acestei persoană să nu se mai confrunte cu acetse consecințe care au un caracter penal, de un real pericol pentru toți vecinii, acțiuni absolut iresponsabile ale acestui cetățean”, menționau, în luna septembrie, în scrisoarea adresată redacției Magazin Sălăjean, petenții, adăugând că speră ca și polițiștii din Șimleu să acționeze prompt în acest caz. Poliția Șimleu Silvaniei a făcut, ulterior, cercetări în această cauză, concluzionând la finalizarea acestora că cele sesizate se confirmă, în cele din urmă fiind luată decizia începerii urmăririi penale în cauză, pentru infracțiunile de hărțuire, amenințare și distrugere. Cercetările sunt acum continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei. Dorim pe această cale să mulțumim cadrelor Poliției Șimleu Silvaniei pentru promptitudinea și obiectivitatea de care au dat dovadă în soluționarea acestei probleme grave cu care ne-am confruntat atât noi, cât și angajații noștri, timp de mai multe săptămâni. Avem speranța că această situație se va opri aici iar cei care au provocat-o și au continuat-o, în ciuda rugăminților noastre de a înceta, vor înțelege în cele din urmă că într-o comunitate, fără respect reciproc și mai ales fără respectarea legii nu se poate conviețui normal”.
Popovici Sorin

12 Thoughts to “Primim la redacție: Poliția Șimleu Silvaniei a început urmărirea penală în cauza de pe strada Tudor Vladimirescu”

  1. vasile

    da cine este persoana cu dosar penal?

    1. Anonim

      Pizda lui măta,nu știai

      1. Anonim

        La Huedin cu voi mă cucuvele colorate

      2. Anonim

        Rău e sa fii Prost…măgarule

  2. DAN

    ESTE FITU NICOLAE DE LA VULCANIZARE

  3. Anonim

    Mirghiș e cercetat penal pentru încălcarea dreptului la viața privată pentru montare de camere care sa-și monitorizeze Vecinul ,Rușine bai pușcăriașilor ,ăștia vorbesc de reguli de buna vecinătate care ocupa tot ce e în jurul lor exemplu pământul pe dare a început sa construiască pentru care se judeca doua familii și Mirghiș S-o găsit sa-l ocupe ca e jmecher și a început o construcție P+E de 100 mp fără nici o autorizație ….ăștia bai pușcăriașilor va e bai ca nu va da Fiț casa ,nemernicilor care sunteți ,ați făcut numai reclamații mincinoase peste tot ca în cazul armei care a reclamat Popovici și ginerele lui Mirghiș ca o are și s-a dovedit ca nu au dreptate au mințit ,dar pentru inducerea organelor judiciare în eroare risca Pușcărie băieții amândoi ,Popovici e la al doilea dosar penal și se pare că-și mai caută o să-i sugerez la Fițu sa le publice în ziar cum fac nemernicii de pușcăriași,nu mai știu ce sa facă ca încet au cam fost forțați sa-și mute activitățile desfășurate ilegal lângă casa lui așa ca mai ușor cu concluziile dacă știți citii citiți bai pana jos ca are Mirghiș comunicare de la poliție unde scrie cu totul altceva decât în titlu dar și reporterul S-o ales cu plângere penală pentru neglijența în serviciu ca scrie ce dictează pușcăriașii fără sa se informeze …

    1. Anonim

      Care „reporter”? Este sesizare din partea cititorului. Daca se doreste drept la replica de ce nu mergeti sa vi se publice? Ce e cu tigsnia asta si aratat cu degetul aiurea? In plus nu apare numele cuiva in sesizare, ce tot scrieti prin comentarii?? Daca este inceputa UP este in rem pt cine stie ce inseamna asta ( scrie in sesziarea de mai sus). Nu va mai injurati atat!!!

      1. Eu

        Cine sa știe ce înseamnă “Up in rem ,”nu vedeți ca nu știu ce soluții primesc și trag concluzii cum vor ei calomniind omul care nu are bani de aruncat pe garduri pentru unii ca ăștia care nu merita 2 bani să le dea dreptul la replica,iar acel redactor care a scris articolul trebuia sa se documenteze înainte sa pună un asemenea titlu care e pe lângă subiect

      2. Anonim

        Ăla cu casa aia colorata exact că părul lui nevasta-sa ….o greșit orașul..,la Huedin tre sa plece

  4. Anonim

    Cine drac o mai auzit sa îți faca dosar penal pentru drujba sau ce motor are atomizorul ăla de tir😂 și l-o condus fără permis mari dobitoci puteți fi sa dictați așa articol și mari redactori la magazin salajan sa și creadă așa povesti …Rușine Popovici nu te temi ca o sa bată Dumnezeu ca ai un prunc mic 🙏🙏🙏🙏👎👎👎👎blestemele se prind pe copii ,nu cred ca omu asta de care va bateți joc în continu o sa plătească un pomelnic de bine pentru voi sau pentru tine ,eventual ceva blesteme ca le meriți fin plin,🙏🙏🙏eu in locul tău aș rumega de doua ori ….din câte am înțeles sunteți ca și țiganii din Banat va terorizați Vecinul pana pleacă 👎Ei aici v-ați găsit omul…

    1. Anonim

      Locul vostru e la Huedin…Turda…Beiuș…viermilor

  5. andrei

    Foarte multa rautate, cum adica Sfanta sa faca rau? sunteti jalnici amandoi, ca doar voi comentati.

Leave a Comment