„Prima Maşină” demarează luna viitoare

 

Tinerii sălăjeni, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, vor fi sprijiniţi să-şi achiziţioneze maşini noi prin credite bancare garantate de stat. Guvernul intenţionează să lanseze de luna viitoare programul „Prima Maşină”, prin care îşi propune să sprijine achiziţia de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat, estimând că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de unităţi anual.
Programul va fi destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate, dar şi altor categorii de vârstă, şi vizează emiterea de garanţii de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziţiei de autoturisme noi. Garanţia statului va acoperi maximum 50 la sută din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferenţa fiind reprezentantă de autoturismul achiziţionat. Valoarea creditului va fi de maximum 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliţei CASCO pentru primul an. Avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între cinci şi zece la sută din valoarea creditului, iar costul total al finanţărilor garantate de stat nu va depăşi ROBOR la trei luni plus o marjă de trei la sută, iar durata maximă a perioadei de creditate va fi de 84 de luni.
Astfel, potrivit oficialilor, prin acest program se urmăreşte ca tinerii să aibă acces mai uşor la credite, pentru că piaţa bancară a devenit în ultimii ani mult mai greu de accesat „în mod tradiţional”, să încurajeze achiziţia de maşini noi, mai puţin poluante, şi stimularea producţiei locale de autoturisme.
Autorităţile estimează că prin acest program vor fi vândute 2.500-3.000 de maşini până la finele acestui an, respectiv 20.000 de unităţi noi anual. Plafonul de garanţii va fi stabilit de Ministerul de Finanţe împreună cu Fondul de Garantare, iar până în prezent patru bănci şi-au anunţat intenţia de participare în cadrul proiectului. Actul normativ urmează să fie aprobat în şedinţa Guvernului de săptămâna viitoare şi programul să devină operaţional de la 1 noiembrie.
Vânzările de autoturisme vechi din România sunt de trei ori mai mari decât cele de maşini noi, care înregistrează un volum anual de 80.000 de unităţi.Totodată, vânzările de maşini noi către persoane fizice reprezintă aproximativ 20.000 de unităţi, potrivit datelor Ministerului Economiei.

Sălaj, judeţul cu cea mai învechită „flotă” de autoturisme
În Sălaj, peste două treimi dintre autovehiculele din Sălaj sunt mai vechi de 12 ani, fiind judeţul cu cea mai bătrână “flotă” de autoturisme, potrivit unei centralizări recent întocmite. În cele mai multe judeţele ale ţării predomină autoturismele cu vechimea cuprinsă între şase şi zece ani, iar în 15 dintre ele, cele mai multe maşini au între 11 şi 15 ani. În 26 de judeţe, jumătate dintre maşini sunt mai vechi de 12 ani. Astfel, în top 5 cu cel mai învechit parc auto se regăsesc două judeţe din Transilvania. Sălajul, cu 66 la sută din maşini mai vechi de 12 ani ocupă chiar primul loc, urmat de Mehedinţi, cu 63 la sută, Bistriţa-Năsăud şi Suceava, cu 61 la sută şi Arad, 60 la sută.
Pe de altă parte, în primele luni ale anului în curs au fost înmatriculate cu aproximativ 11 la sută mai multe autoturisme decât în 2013, cu toate că în unele judeţe mai sărace ale ţării a fost vândut doar un singur automobil nou. Cu 12 maşini noi vândute în perioada menţionată, Sălajul s-a situat pe locul al treilea în clasamentul judeţelor cu cele mai puţine autoturisme noi înmatriculate, primele două poziţii fiind ocupate de judeţul Covasna, cu şase automobile, respectiv judeţul Mehedinţi, cu o singură maşină vândută.

3 Thoughts to “„Prima Maşină” demarează luna viitoare”

  1. nik

    Institutiiile statului trebuie sa arate in trederea pe care o au in masinile fabricate in Romania.Din pacate .majoritatea au autoturisme fabricate in afara Romaniei.Deci.statul nu arata ca sustine industria auto din Romania .

  2. Anonim

    Institutiiile statului trebuie sa arate in trederea pe care o au in masinile fabricate in Romania.Din pacate .majoritatea au autoturisme fabricate in afara Romaniei.Deci.statul nu arata ca sustine industria auto din Romania .

  3. Anonim

    Autoturismele vechi importate arata .de regula.nivelul saraciei salajenilor .si nu prosperitate

Leave a Comment