Preotul Ioan Coste, trimis în penitenţă la Nicula

Preotul Ioan Coste, de la biserica “Sfântul Ştefan” din Zalău, plăteşte şi acum pentru că a încălcat regulamentul bisericesc şi a acceptat ca la înmormântarea mamei sale, ce a avut loc la începutul acestui an, să slujească un preot neagreat de către Episcopia Sălajului.
După ce oficialii eparhiei au anunţat că preotului îi vor fi retrase definitiv rangurile bisericeşti onorifice pe care le posedă, zilele trecute, Coste a primit o nouă sancţiune. Potrivit unor surse din interiorul bisericii, pentru că a permis fostului vicar al Episcopiei Oradiei să slujească la înmormântarea mamei sale, Coste a fost trimis în penitenţă la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj.
În ciuda insistenţelor noastre, Gabriel Gârdan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, nu a putut fi contactat pentru a comenta acest subiect. S-ar părea, însă, că pentru ispăşirea păcatelor sale, preotul Coste va sta la Nicula timp de o lună, din care s-a scurs deja o săptămână.
Mănăstirea Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc şi un important centrul de pelerinaj.
Reamintim că întregul scandal de la biserica “Sfântul Ştefan” a fost declanşat după ce fostul vicar al Episcopiei Oradea, Vasile Bota, a slujit, în 8 ianuarie 2013, la înmormântarea mamei lui Ioan Coste, fiind încălcate, astfel regulamentele bisericeşti şi sfidând public interdicţia episcopului Sălajului. Preotul orădean este considerat persona non grata în judeţ, întrucât “în perioada în care a ocupat funcţia de vicar administrativ al Episcopia Oradiei, a reuşit divizarea în două tabere a preoţilor din Sălaj”. Mai exact, preotul Bota a fost unul dintre cei care s-au opus cu înverşunare înfiinţării Episcopiei de Sălaj.
Ioan Coste a fost transferat la parohia din Brebi, însă mai marii Episcopiei Sălajului au revenit asupra acestei decizii, după ce aproape 200 de credincioşi au ieşit în stradă, în semn de protest faţă de măsura iniţială.

33 Thoughts to “Preotul Ioan Coste, trimis în penitenţă la Nicula”

  1. Anonim

    Foarte interesant. Acest preot care este iubit de credinciosi, care nu a facut niciun rau este sanctionat in mod repetat. Dar preotul din Dragu care este finul de botez al unui mai mare al ortodoxiei salajene, care in mod repetat a incalcat nu numai regulamentul bisericesc, dar si orice norma morala prin betiile fara numar din biserica, inmormantari si alte evenimente, unde a ajuns sa cada prin santuri sau mai grav in biserica, nu i se face nimic. La fiecare sesizare facuta la Protopopiat se primeste acelasi raspuns de: „cu durere am luat la cunostinta” si este lasat sa-si vada in continuare de pahar. Frumos domnilor, frumos … ne lasati fara cuvinte … Doamna Vilcovschi, daca cititi cumva comentariile va rog sa intrebati la Protopopiat despre acest caz, suntem siguri ca o sa aveti un articol viitor interesant pe aceasta tema …

  2. Anonim

    legile ortodoxiei….ha,ha, afaceri, cumetrii, neamuri…dar mai ales bani!
    mai merge cineva la biserica aia din Zalau?
    ar trebui sa fie pustie!
    preotii si mai marii lor numai credinciosi nu
    se pot numi!

  3. I.P.

    La manastirea Nicula? Poate ii renaste spiritul greco-catolic in care a crescut (mandru candva de a fi „dea lui Maniu”)!

  4. Anonim

    Manastirea Nicula este a greco-catolicilor, cand aveti de gand sa respectati legile din tara asta? Exista sentinta de retrocedare! Prea multi Petronei pe lumea asta! Rusine sa va fie!

  5. wikipedia.org

    Din analiza hărții se constată că mănăstirea exista pe actualul amplasament și în perioada 1769 – 1773 , cînd a avut loc cartografierea satului și a mănăstirii. În perioada interbelică Biserica Ortodoxă Română a organizat o propagandă intensă împotriva pelerinajelor de la Nicula. Astfel oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea „uniaților” (expresia peiorativă la adresa greco-catolicilor), s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat „Baza pelerinajului de la Nicula” era aceea că „cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană”, iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.[6]
    Călugării greco-catolici au fost arestați de autoritățile comuniste în anul 1948 (ultimul staret, egumenul bazilian – Ordinul Sfantul Vasile cel Mare – dr. Leon Manu a murit ulterior in inchisoarea de la Gherla), în locul lor au fost instalati calugari ortodocsi adusi de peste Carpati, la 18 decembrie 1948, primul stareț ortodox fiind în persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.[7]

  6. wikipedia.org

    cititi si va informati, apoi alegeti sa fiti ce doriti, nimeni nu va obliga sa va intoarceti in reigia parintilor vostri, dar nu ne luati ce nu-i al vostru!

    http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Nicula

  7. Anonim

    Asculta stimata Andreea, nici dacă ar sta Coste 3 ani la Nicula , si 5 ani in Brebi nu ai puta schimba caracterul lui murdar si lipsa de bun simt !!

  8. Mirel

    Ma intreb de ce n-a mers parintele din Brebi , la biserica pe care i-a construit-o taicasu la Ortelec. Sa inteleg ca era prea subtire „TURTA”?

  9. Amicul Andreei V.

    Stimata ziarista.Faci parte din cel mai jegos tip de meserie practicat in tara noastra.O spun cu parere de rau pt ca te cunosc….fii transparenta si spune adevarul pe fata.

  10. Teodor Florescu

    E vremea inchiziției,auzi domnule ,în sec.21,trimis ca pedeapsă la mănăstire?!!!Urmează arderea pe rug??? Și pentru ce:un preot e ”exilat”la mănăstire pentru că, la înmormântarea mamei, a participat un preot ”neagreat”din Oradea!!!! Iar despre ”sfidare” și” neagreat”cred că Petroniu este neagreat de credincioșii din Sălaj și sfidează bunul simț prin faptul că își vopsește părul și barba ca un ”travestit”,smintind pe toată lumea.Poate Gârdan cel atotștiutor explică și acest derapaj sau e vreo virtute ?

  11. garcea

    ORDINARILOR–iar petroniu,finu si vasile rus,lichelele episcopiei,pîna unde poate merge nesimtirea si ticalosenia,sa va fie rusine voi care va numiti fete bisericesti la episcopia Salajului.Sînteti satane în haine bisericesti nu preoti tovarase petroniu,rus gîrdan si care-ti mai fi în gasca.

  12. conștiință?

    Acest Petroniu dimpreună cu slujbașii săi de la ”centru” se pare că”de Dumnezeu nu se tem ,iar de oameni nu le e rușine”! Cum pot spune că-l slujesc pe Dumnezeu ,cum pot dormi noaptea fără să aibă coșmaruri,cum pot ieși din casă,cum se pot cuminica ??? cum….

  13. Radu

    Duminica, asa putina lume la Biseriaca Sf. Stefan nu am vazut niciodata. Am aflat la terminarea slujbei ca dimineata , doua autocare pline ochi plus masini mici au plecat in pelerinaj la Manastirea Nicula, unde Preotul Coste a fost trimis „sa-si ispaseasca pedeapsa”. Preavopsite Petroniu , ce inseamna aceasta ?! Va spun eu : respect ,admiratie , pretuire ,iubire fata de preotul lor. Din pacate dumneavoastra nu cunoasteti aceste lucruri , sunteti posedat de ura si razbunare fata de un „frate intr-u domnu” fie el si din Oradea.
    Pentru cei de la ziar, am un mesaj. Rog sa faca publica chemarea ca in fiecare Duminica cit Parintele Costea sta la Nicula sa se organizeze pelerinaje (foarte multi nu am stiut ca Duminica se va merge la Nicula) . Acest lucru fiind in folosul tuturor. Publicati aceasta chemare in presa pentru ca foarte multi credinciosi si din alte parohii ar fi alaturi de noi.

  14. Anonim

    Sa fim seriosi….la Sf. Ștefan biserica a fost tot atât de plină ca de obicei. Nu mai dramatizati atâta….la câtă evlavie are Pr. Coste sigur se simte bine într-un mediu ca cel de la Manastirea Nicula…..poate sa se roage in liniște si sa mediteze la rolul unui preot…..

  15. Maria Radu

    Trompeta Vadicului ; te credeam un om destept si …poate esti, dar la onoare esti 0. Cum puteti cei care il inconjurati pe acest NETREBNIC al bisericii ortodoxe sa-i pupati mina. Nu aveti pic de demnitate. Uitati-va in istorie cum sfirsesc acesti lingai. Oricum acest DIAVOL nu mai face multi purici pe aici , si sa va vad atunci cum o sa va mai puteti uita in ochi oamenilor.

  16. 1977

    E foarte urat sa vorbesti la adresa unui preot pe care nu l cunosti si in primul rand suntem prea mici noi sa i judecam,este cineva acolo sus care plateste fiecaruia dupa faptele lui .Fi ti buni si iertatori si nu judecati ,incercati sa nu generalizati si sa aruncati cu noroi in preoti care fac totul pt aproapele lor.

  17. Anonim

    Gunoaielor…cu Petroniu in frunte, care vrea sa fie pictat si pe biserici si preaslavit…D-zeu o sa-i rasplateasca pe toti.

  18. agent 007

    stiti de ce a ajuns costea la manastirea nicula/ pentru ca si pe petroniu l-a trimis patriarhul daniel la manastirea secu.. interesati-va voi cei de la ziar. o stiu de la unul din consilierii lui petroniu. asta da loialitate.ei o sa-l ingroape.

  19. Anonim

    Si s-a dus la Secu? Mira-m-as….
    Nu va uita sa mai vina inapoi? Hai sictir!

  20. Anonim

    laSecu e toata BOR. De cand s-a infiintat Secu. In fine, nu chiar toata

  21. Marin

    Doamne da sa ramana la Secu….ca n-avem nevoie de barba lui rautacioasa…Daca vor episcop sa-l puna pe Coste- fratele, un om deosebit.

  22. Marius Mercator

    In articol s-au strecurat greseli. Parintele Coste nu a gresit cu nimic pentru ca i-a murit mama. Parintele Vasile Bota nu a generat scandal prin faptul ca a participat la slujba de inmormantare asa cum se afirma in articol. Scandal a facut bezmeticul cu barba vopsita PETRONIU SCELERATU, care a ajuns un gunoi al Bisericii Ortodoxe Romane, o povara greu de suportat pentru toti preotii si credinciosii din Salaj, exceptie pupincuristii Gardan, tiganu Ionut, Rusu, Zaha &compania. Din pacate IPS Andrei si-a ratat inca o data vocatia de a fi un vrednic urmas al lui Bartolomeu Anania. Daca Bartolomeu ar fi fost Mitropolit un asemenea gest netrebnic nu s-ar fi intamplat in Mitropolia Clujului! Daca asta e dreptatea Mitropolitului Andrei e jalnic pentru Biserica noastra Ortodoxa. Cum sa pedepsesti un om pentru ca i-a murit mama si l-a mangaiat un prieten pentru acest fapt? De cand un judet a devenit mostenirea unui individ pe nume Petroniu? Este regretabila si tacerea preotimii ortodoxe care a tacut nestiind ca tolerarea unor asemenea nebunii venite din mintea unui frustrat ii poate costa si pe ei propriul lor drept la decenta. Cum se pot lasa oamenii calcati in picioare de niste haimanale conduse de un idiot care crede ca el are PUTERE! De la cine are el dreptul de a-si bate joc de viata unei familii de preot care a facut cinste Bisericii Ortodoxe? Regret in calitate de crestin ortodox ca in vremurile noastre e posibil sa se intample asa ceva. Sceleratul Petroniu produce un scandal imens generat de imensa sa prostie si dobitocie si preotul Coste plateste cu propria lui nevinovatie pentru asta. Ma intreb daca Patriarhul Romaniei stie de acest deznodamant nefiresc si necrestinesc. Daca stie si tace inseamna ca destinul bisericii Ortodoxe este lamentabil. Inca ceva. Daca gunoiul de Petroniu crede ca nu va plati pentru aceasta alaturi de camarila sa se inseala. Curand casa lor si gasca lor va ramanea pustie…

    1. Anonim

      BOR cu o asa atitudine, care dealtfel se vede dea lungul si dea latul tarii duce la vale poporul acesta in loc sa dea lumina….
      … Cati popi sunt in criza cu ratele? De le-o fi avand!

  23. Edmond Dantes

    O scurta lamurire. S-a afirmat intr-un comunicat al episcopiei Salajului ca preotul Bota s-a opus infiintarii episcopiei din Zalau. Daca s-a opus inseamna ca avea motive intemeiate. Sunt absolut sigur ca preotimea din Salaj era mult mai linistita si fericita cand episcop era PS Ioan Mihaltan si Salajul apartinea de Oradea. Singurul care voia episcopie la Zalau era Ghiurco care acum sunt convins ca regreta oportunismul de care a dat dovada. Cel mai vehement opozant al infiintarii unei episcopii in Salaj a fost PETRONIU SALAJANUL cand era episcop vicar la Oradea. Realitaea este ca Episcopia a devenit o povara greu de dus in spate mai ales ca Salajul are de dus in spate un PORC PROST si INGAMFAT alaturi de niste impostori. Petroniu nu ar trebui sa uite ca Bota l-a facut om. Fara colegul sau ar fi ramas un neica nimeni in Alba Iulia la cheremul si bataia de joc a lui tata Voicu. Sa-i fie rusine pentru ce a facut cu parintele Coste! Asa sa-i ajute Dumnezeu acum si in ora mortii! Amin!

  24. Anonim

    ce limbaj la astia domne… ”l-a facut om” ”porc prost di ingamfat” etc. astia-s oamenii ortodcosilor.???

  25. Anonim

    Lasati povara dar nu pe umerii altora. Fratilor mai bine ne-am ruga si n-am mai vocifera.Daca Dumnezeu vrea sa mai tina episcopia asta o va tine, daca nu nu. Haideti lasati orgoliile. Nici el nu e bun, dar nici noi.

  26. Potlogarii bisericesti

    Atat si nimic mai mult…
    E bine pentru ei pana sunt naivi sa le asculte povestile tanguite…

  27. Anonim

    Autoritatiile se pare ca nu isi fac datoria nici in acest caz, episcopia ar trebui desfintata si sa se faca un centu social in acel loc, nu avem nevoie de Petroniu…Parintele Coste isi va indeplini si acea pedeapsa cu deminitate.

  28. 13.03 2013

    Asa sa-i ajute Dumnezeu lui Petroniu dupa cate face Mi-e scarba cand ii aud numele Rusine… Afara din judetul nostruca numai ura si vrajba a adus.Dumnezeu sa-l pazeasca pe parintele Coste si pe toata famila.

  29. Un prieten al ANDREEI

    Andreea te rog sa nu faci confuzia intre amicul si un prieten al Andreei eu ma exprim in alt mod.Desi nu te cunosc personal te apreciez pentru curajul cu care dezvalui adevarata fata a slujitorilor cui? In semn de protest de azi inainte ma voi declara liber cugetator pina la demisia de onoare a lui PETRONIU pe care o astept daca este prevazuta in regulamentele BOR.

  30. Anonim

    Lumea asta se conduce, dupa reguli. Unde nu se respecta, devine haos. Foarte bine a procedat Episcopia!. Nu ar strica si la politicieni sa se aplice. Ce ziceti de o detasare a lui Crin si Ponta in Canada?.

  31. Anonim

    spuneti ce exemplu poate sa fie un episcop ca cel din salaj.se observa ca este afacerist ,abuziv,inrait.la ce ii sevesc toate astea.

  32. Anonim

    PS Petroniu a fost trimis la Manastirea Secu pentru a medita la greseala facuta. A stat de luni pana sambata…. PF Daniel l-a trimis..

Leave a Comment