Poliția sălăjeană, la raport: a crescut numărul morților în accidente rutiere, dar și cel al tâlhăriilor

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a organizat, joi, o conferință de presă la care au participat șeful instituției, comisar șef de poliție Gabriel Terheș și șefii serviciilor din cea mai importantă structură polițienească a județului. Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, în cursul anului 2018, activitatea managerială de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj a fost orientată, în special, către menţinerea sub control a infracţionalităţii şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor. Situațiile și infracțiunile  cele mai importante cu care se confruntă  polițiștii sălăjeni sunt tâlhăriile, accidentele și infracțiunile din sfera rutieră dar și dosarele cu autor necunoscut.

Funcțiile din IPJ sunt ocupate în proporție de 88 la sută

Anul trecut, 21 polițiști au părăsit Inspectoratul, dintre care 10 prin încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie, nouă prin mutare în cadrul altor unități și doi la cerere. Pentru acoperirea deficitului de personal, la nivelul Poliţiei Române s-au elaborat și adoptat măsuri legislative și administrative, care au avut ca scop încadrarea din sursă externă a poliţiştilor, fiind angajați nouă polițiști. Șeful instituției a precizat:

“Din această perspectivă, este relevant să subliniem că încadrarea în anul 2018 a funcțiilor rămase vacante cu 38 de polițiști (șapte ofiţeri şi 31 de agenţi) a reprezentat încă un pas în îndeplinirea obiectivului ministerului de reducere a deficitului de personal.

În ceea ce privește activitatea de prevenire, o componentă importantă a muncii de poliţie, s-a realizat atât prin structurile operative, cât şi prin Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, activitatea vizând pregătirea antivictimală şi antiinfracţională a populaţiei, dar și dezvoltarea parteneriatelor cu comunitatea.

În acest context, au fost întocmite programe în domeniile prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor; prevenirea furturilor din locuinţe în mediul rural şi prevenirea violenţei în familie. Activitățile preventive de informare a elevilor, părinților și dascălilor cu privire la normele de comportament în societate, consecințele legale asociate faptelor antisociale, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării au fost intensificate de către polițiști în toate şcolile din județ”.

80 la sută din infracțiunile constatate de polițiști au fost cele flagrante

Poliţiştii de ordine publică au participat, în 2018, la 277 de acţiuni şi au desfășurat activități specifice cu ocazia organizării a 525 manifestări publice (296 cultural sportive, 103 religioase /comemorative, șase proteste și 120 alte manifestări). Au pus în executare 900 mandate de aducere, au executat 542 controale la deținătorii de arme și muniție, au aplanat 2.036 stări conflictuale, constatând 605 infracțiuni din care 457 in flagrant.

Pe linia siguranţei traficului rutier, în scopul combaterii principalelor cauze generatoare de accidente şi a creşterii gradului de disciplină rutieră, în anul 2018 au fost organizate şi desfăşurate 771 acţiuni, la care au fost angrenate şi celelalte instituţii abilitate.

Crește numărul deceselor cauzate de accidentele rutiere

În cursul anului, pe raza judeţului s-au produs cu 12,5 la sută mai puţine accidente, numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu 25 la sută, însă numărul persoanelor decedate a crescut cu 43 la sută.

În funcţie de cauzele producerii, pe primul loc se situează viteza neadaptată la condiţiile de drum, nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști constituie a doua cauză, în timp ce neacordarea priorității de trecere pietonilor este pe locul III.

În perioada de referinţă, au fost constatate şi 34.406 contravenţii, îndeosebi pentru depăşirea limitei legale de viteză, abateri săvârşite de către pietoni, biciclişti,  mopedişti și căruţaşi, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, au fost reţinute, 1.838 permise de conducere. De asemenea, pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau fără poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, au fost retrase, până la remedierea cauzelor, 485 certificate de înmatriculare.

Pe segmentul criminalității  economico – financiare, obiectivele urmărite de polițiști au fost combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, precum și prin protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Peste jumătate din prejudiciul cauzat prin infracționalitate economică a fost recuperat

Potrivit datelor prezentate de șefii Poliției sălăjene, în cursul anului 2018 au fost sesizate 246 infracțiuni şi s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de 116 suspecţi. Prejudiciul reţinut, la emiterea rechizitoriilor este de 31,1 mil. lei (+22,3 mil. lei), din care recuperat, în numerar, efectiv în cont bancar sau prin măsuri asiguratorii, 17,7 mil lei (+12,5 mil. lei). În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, 69 la sută sunt furturi, 20 la sută distrugeri, 4 la sută înşelăciuni și 2 la sută tulburări în posesie, iar diferenţa au constituit alte fapte.

S-au înregistrat scăderi la infracțiunile de furt de auto (36 la sută), prin efracţie (18 la sută), de animale 10 la sută.

Infracţiunile de tâlhărie înregistrează o creştere, de la 13 fapte înregistrate în 2017, la 22 de fapte, în 2018. Dintre acestea, 32 la sută au fost comise prin smulgerea bunurilor, 27 la sută în locuinţe, 23 la sută au fost stradale, 18 la sută în societăți comerciale, iar diferenţa au fost comise în alte locuri. Ca loc al comiterii 27 la sută au fost comise în mediul urban şi 73 la sută în rural.

Nu au fost înregistrate tâlhării asupra factorilor poștali, transportatorilor de valori sau în unitățile bancare.

În domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, în evidenţele inspectoratului sunt înregistrate în prezent 1.152 persoane fizice și 33 persoane juridice autorizate pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor letale şi neletale, care deţin, în total, 2.647 astfel de arme. În acest sector s-au desfăşurat activităţi în cadrul acţiunilor declanşate la nivel naţional, cu un accent deosebit pe respectarea legalităţii deţinerii şi utilizării armelor,

muniţiilor şi a operaţiunilor cu obiecte pirotehnice, care s-au concretizat în constatarea a 46 de infracţiuni şi indisponibilizarea, în vederea confiscării, a 48 arme letale și neletale (șase procurate și deținute ilegal), 2.315 bucăţi muniţie, 215 kg vânat și un autoturism de teren, respectiv 30.000 bucăți articole pirotehnice (artificii).

 Infracţionalitatea în domeniul silviculturii

În urma activităţilor preventive desfășurate în acest domeniu, au fost înregistrate la IPJ Sălaj 161 dosare penale, s-a confiscat cantitatea de 625 metri cubi masă lemnoasă şi au fost aplicate 558 sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice . Totodată, au fost confiscate/indisponibilizate 2 autovehicule, 13 atelaje hipo, șapte fierăstraie mecanice și șase alte bunuri. Prin SNUAU 112 „Radarul pădurii”, au fost primite 37 de sesizări referitoare la transporturi ilegale de masă lemnoasă, din care s-au confirmat 22. A crescut, totodată, și numărul dosarelor cu autor necunoscut (AN), însă eforturile polițiștilor din structurile orășenești și rurale, cât și ale celor de la IPJ, au făcut ca procentul dosarelor cu AN soluționate, prin identificarea autorilor, să crească, și să se situeze la un procent de aproape 50 la sută din totalul celor înregistrate.

 

One Thought to “Poliția sălăjeană, la raport: a crescut numărul morților în accidente rutiere, dar și cel al tâlhăriilor”

  1. E de bine, nu?

    Asa cum ne invata „optimistul” Dragnea et comp, important este ca suntem „pe crestere”. Totul este sa vezi partea plina a paharului.

Leave a Comment