Poliția Locală Zalău la raport: acțiuni și sancțiuni aplicate în primul semestru al anului

Potrivit datelor furnizate de Primăria Zalău, la solicitarea Magazin Sălăjean, în primele șase luni ale acestui an (mai exact în perioada 1 ianuarie – 15 iunie), polițiștii locali din cadrul serviciilor Ordine Publică și Circulație Rutieră au aplicat sute de amenzi și sancțiuni celor certați cu legea. Astfel, în aplicarea Legii 61/1991 actualizată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice au fost aplicate 642 amenzi și 89 avertismente. În aplicarea H.C.L. 170/2007, modificată prin HCL 58/2018 privind obligaţiile şi responsabilităţile ce revin cetăţenilor, instituţiilor publice, agenţilor economici, celorlalte persoane juridice pentru buna gospodărire, întreţinere şi înfrumuseţare a localităţii, păstrarea permanentă a curăţeniei în Municipiul Zalău, s-au aplicat 476 amenzi și 450 avertismente. În aplicarea H.C.L. 213/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcurilor de joacă din Municipiul Zalău, trei amenzi și șase avertismente.

În aplicarea Legea 92/2007 privind persoanele fizice care călătoresc pe mijloacele de transport public fără titlu de călătorie s-au aplicat 3 avertismente și 22 de amenzi.

Pe segmentul legii privind organizarea şi funcţionarea serviciului public de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere pe raza municipiului Zalău s-au aplicat 67 de amenzi și 20 de avertismente.

La Legea 349/2002 actualizată, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, polițiștii locali au aplicat, conform datelor furnizate de Primăria Zalău, patru  amenzi și șase avertismente.

La Ordonanța nr. 99/2000 republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, precum și respectarea programului de funcționare la unitățile comerciale:

Au fost aplicate șase amenzi., iar la OUG 97/2005, republicată, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, două amenzi. Pe marginea HCL 165/2018 , privind reducerea deficitului de locuri de parcare de pe raza Municipiului Zalău s-au aplicat 71 amenzi și 51 avertismente, iar în baza O.U.G. 195/2002  privind circulația pe drumurile publice, s-au aplicat 381 amenzi și 422 avertismente.

Alte sancțiuni au fost aplicate în baza H.C.L. 73/2017 – “Regulament privind desfășurarea circulației vehiculelor pentru transportul de mărfuri, ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări în municipiul Zalău ” – două amenzi și un avertisment iar pentru nerespectarea prevederilor  Legii 448/2006 – « privind protecția și

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap », s-au aplicat 24 de amenzi și 25 de avertismente. Valoarea totală a amenzilor, aplicate în această perioadă, este de 517.410 de lei. De  asemenea, un  număr  de  opt  persoane au fost predate  poliției în vederea efectuării cercetărilor. Acestea au săvârșit fapte care, potrivit legii , sunt considerate infracțiuni.

 

 

2 Thoughts to “Poliția Locală Zalău la raport: acțiuni și sancțiuni aplicate în primul semestru al anului”

  1. Anonim

    Politia Locala sunt la fel de folositori ca o epidemie de holera. Nu-i putem deporta? Cernobilul is doreste alienatii inapoi.

  2. .

    Da la cei cu punga la gura, lor de ce nu le fac nimic?? Bine ca se pot droga in mijlocul zilei in zone publice, si sa mai si fugareasca dezbracati cu dotariile pe afata femei duminica la amiaza mare in centrul orasului ( vorbesc din proprie experienta). Eu daca ma droghez in fata lor asai ca ma amendeaza si ma aresteaza ?! Da pe ei, de ce .. legile nu is pt toti ???!! Ori cum nu isi fac treaba, aleas de ochii lumii

Leave a Comment