Plafonarea indemnizației de creștere a copilului arde la buzunar doar trei sălăjeni

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care indemnizaţia de creştere a copilului, acordată de stat, va fi plafonată la cel mult 8.500 de lei, a intrat în vidoare în 1 septembrie, afectând în județul nostru doar trei beneficiari. Unul dintre aceștia va primi, potrivit noii legi ce tocmai a intrat deja în vigoare, o indemnizație redusă cu peste… 39.000 de lei. Decizia Guvernului se aplică atât în cazul indemnizaţiilor care se vor achita de acum înainte, cât şi celor care deja se află în plată.

Conform noii prevederi, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, repectiv la 85 la sută din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 la sută din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 de lei.

Oricare dintre părinții firești ai copilului poate să beneficieze de concediul de creștere a copilului și de indemnizație. Mai mult, acestea se cuvin pentru fiecare dintre nașteri, dacă părinții au mai mult de un copil. „Persoanele care, în ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit (…), beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară”, prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010.

În decursul anului trecut, prevederile ordonanței au fost modificate, iar până la intervenirea schimbărilor condiția era ca părintele să fi realizat venituri în ultimul an dinaintea nașterii copilului său și trebuia să opteze între CCC până la vârsta de un an a copilului și CCC până la vârsta de doi ani.

În afară de banii obţinuţi din salarii, activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, cele 12 luni de venituri necesare anterior naşterii copilului pot fi constituite integral şi din perioade în care, de exemplu, solicitanţii au beneficiat de şomaj, concediu medical, pensie de invaliditate sau concediu fără plată pentru creşterea copilului.

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

În prezent, salariul minim brut este de 1.450 de lei, astfel că indemnizația nu poate fi mai mică de 1.233 de lei. Iar începând cu luna septembrie 2017 va exista din nou un plafon, ceea ce înseamnă că nicio indemnizație nu va putea fi mai mare de 8.500 de lei.

În plus, nivelul indemnizației crește cu 85% din cuantumul salariului minim pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, potrivit ordonanței.

La nivelul județului Sălaj, potrivit purtătorului de cuvânt al Agenției Județene pentru Plăți și Asistență Socială, Loredana Sîrca – șef serviciu Beneficii asistență socială, până în acest moment, existau 1.980 de beneficiari ai acestei indemnizații, cea mai mică sumă încasată lunar fiind de 1.233 de lei, iar cea mai mare de 47.598 de lei. De altfel, potrivit aceleiași surse, până în momentul intrării în vigoare a noilor prevederi, în județul nostrum existau doar trei situații în care indemnizația de creștere a copilului depășea plafonul de 8.500 de lei, și anume, cum amintem mai sus, o indemnizație de 47.598 de lei, una de 11, 753 de lei, respectiv 8.689 de lei. De subliniat faptul că beneficiarii indemnizațiilor amintite mai sus au obținut venituri din profesii liberale.

 

2 Thoughts to “Plafonarea indemnizației de creștere a copilului arde la buzunar doar trei sălăjeni”

  1. Anonim

    Felicitări Olguţei, felicitări guvernului PSD pentru că au mai stopat o cale de jefuire a bugetului ţării !

  2. Anonim

    11:42 -spuse postacul/postaca pesedeaua de serviciu si mai lua o gura de cacat.

Leave a Comment