Pentru că le-au fost calculate greşit pensiile, aproape 150 de pensionari sălăjeni sunt executaţi silit

Aproape 150 de pensionari din judeţul Sălaj, care şi-au câştigat dreptul la pensie de ani buni, chiar şi din 2004, în baza unei decizii de pensionare, s-au trezit acasă, cu înştiinţări de poprire. Şi asta, nu din cauza faptului că nu au reuşit să-şi plătească la timp ratele sau taxele faţă de bugetul local ci din cauza faptului că drepturile lor au fost calculate greşit de funcţionari. Greşeala nu le aparţine dar „paguba” trebuie achitată. Unii, destul de vârstnici, nu vor reuşi să plătească „datoria” nici până la sfârşitul vieţii.

Potrivit unor informaţii furnizate de reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, începând cu luna mai, 141 de pensioanari din judeţ au primit la domiciliu înştiinţări cu privire la faptul că sunt obligaţi să restituie instituţiei sume chiar şi de peste 7.000 de lei individual, bani care ar fi fost încasaţi necuvenit în urma unor calculări greşite a dreptului de pensie. Pentru a recupera aceste sume şi nu a prejudicia buzunarul funcţionarilor, care, au calculat greşit drepturile vârstnicilor, CJP Sălaj a stabilit ca „pensionarii păgubiţi” să dea înapoi, o sumă fixă de maxim 30 de lei lunar, până în momentul în care „debitul” fiecăruia va fi achitat integral. Există şi situaţii în care, pensionarii cu drepturi calculate greşit au vârste destul de înaintate şi cel mai probabil până la sfârşitul vieţii nu vor reuşi să achite integral „debitele”, care din cauza „competenţei” funcţionarilor publici le-au încasat necuvenit. Majoritatea celor 141 de pensionari din judeţ, care sunt nevoiţi să plătească pentru greşeala altora, au pensii de maxim 600 de lei lunar.

Trebuie să dau 6.000 de lei dintr-o pensie de 600

În această situaţie se află şi un pensionar din municipul Zalău, I.M., în vârstă de 66 de ani, care în luna aprilie a primit în cutia poştală de la locuinţa de domiciliu o adeverinţă prin care era înştiinţat că trebuie să returneze suma de 6.000 de lei, bani încasaţi necuvenit din pensie. „M-am trezit cu înştiinţarea, cum că trebuie să dau înapoi la Casa de Pensii 6.000 de lei, dintr-o pensie de puţin peste 600 de lei. Mi-am căutat decizia de pensionare şi toate actele şi m-am dus la Casa de Pensii să le arăt, că atunci când am ieşit la pensie ei mi-au stabilit câţi bani trebuie să iau, nu eu! Decizia e ştampilată, parafată, nu e un act aşa, pe poveşti. Mi-au spus că n-am ce face şi că trebuie. Dacă nu dau, îmi iau ei. La ei sunt banii, de la ei vin la mine. (…)Nu e corect, ca pentru greşeala altora să plătim noi. Mi-au spus că am încasat necuvenit. Cum vine asta? Poate dacă aveam o pensie de 1.000 de lei sau mai mare, nu eram aşa afectat. Dar din nimica asta toată, stabilită de ei, să le dau înapoi? Ar trebui să plătească cel sau cei care mi-au semnat decizia. Nu e corect! Nu-şi asumă nimeni nicio responsabilitate în ţara asta, pentru ceea ce face? Nu cred că voi trăi aşa mult să pot să-mi plătesc cei 6.000 de lei. „, a spus pensionarul afectat.

Tehnica…, bat-o vina!

Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii susţin că greşeala acestor calcule greşite a fost cauzată de sistemul informatic.
Din păcate situaţia acestor pensii calculate greşit este valabilă pentrualte câteva mii de pensionari din toate judeţele ţării. Vestea calculelor greşite a ajuns şi pe masa Ministerului Muncii, Mariana Câmpeanu, care a declarat pentru mass media centrală că întotdeauna se găsesc dosare care nu au fost bine calculate. „Orice caz este analizat fiecare în parte. Acolo unde pensia s-a micşorat foarte mult, se caută celelalte beneficii pe care ei pot să le utilizeze, spre exemplu venitul minim garantat, astfel ca pensia nouă să nu scadă foarte mult. Suma care se reţine din pensie este foarte mică, în jur de 20-30 de lei. Nu putem ca pentru fiecare greşeală care se face, Guvernul să dea o amnistiţie”, precizat ministrul Muncii.

5 Thoughts to “Pentru că le-au fost calculate greşit pensiile, aproape 150 de pensionari sălăjeni sunt executaţi silit”

  1. Anonim

    nu inteleg, de ce nu platesc cei vinovati pentru calculul gresit?
    unde masa e avocatul poporului? il pupa in cur pe Antonecu, Ponta si pe alti politicieni cinstiti si corecti?
    sa mearga in instanta si castiga garantat !!!
    este un drept castigat!! asa au spus judecatorii si de pensii nu te mai poti atinge !! sau asta e numai la magistrati , militari si politicieni?

  2. Zălăuan

    Ar trebui recalculate şi pensiile militarilor, calculate greşit.
    Ministrul Apărării şi cel al Muncii au spus clar că, în guvernarea lui Boc, s-au calcult greşit pensiile militarilor, pentru a ieşi mai mari.
    Dar nu s-au recalculat până acum ?!
    În schimb, când este aceeaşi situaţie , cu badea Gheorghe şi lelea Floare, aici trebuie neapărat recalculare.
    Iată ce înseamnă „democraţia” !
    RUŞINE, RUŞINE, RUŞINE !!

  3. Anonim

    de ce suntem impartiti in 2 clase sociale diferite? de ce magistratii, militarii, pilitisti au mai multe drepturi decat ceilalti muritori de rand? sunt ei mai cinstiti si mai harnici decat noi, astialalti? Nu, dar sunt mai corupti si exroci decat majoritatea oamenilor de rand, si cu asta tot au drepturi suplimentare fata de noi
    sa nu mai existe pensi speciale, sa nu mai existe clase sociale cu 2 perechi de coaie

  4. cosmote

    Bine ca functionarii si directorii de la Casa Judeteana de Pensii au primit si primesc stimulente (consistente). Cred ca ar trebuie sa le returneze.

  5. Anonim

    cine a gresit sa plateasca solidar cu pensionarii
    sa se ia de la cel care are mai mult, caci acela a furat mai mult
    averile nu se fac prin munca cinstita

Leave a Comment