Parcări, extremă urgență! Primăria a pus gând rău garajelor construite ilegal în Zalău

Una dintre cele mai mari și dureroase probleme cu care zălăuanii și cei care tranzitează municipiul se confruntă în prezent este cea a numărului insuficient de locuri de parcare. Este vorba despre toate zonele din municipiu, fără excepție, fie că vorbim de centru sau de cartiere: în fiecare loc există această problemă cu care ne confruntăm de ani și ani.

Creșterea numărului de înmatriculări în municipiu a făcut ca, în ultimii doi ani, această problemă să devină una de-a dreptul alarmantă. Mii de conducători auto își pierd timpul atât de prețios, dar și nervii, căutând un loc de parcare mai ales în orele de trafic maxim. Dacă îl găsesc, urmează cel de-al doilea stres, plata taxei. Totul se transformă, iată, dintr-o simplă activitate, într-o adevărată corvoadă care ne dă zilnic bătaie de cap.

Primăria Municipiului Zalău a decis în urmă cu mai mult timp că a sosit vremea unor schimbări drastice pe acest segment. Pe scurt, planurile municipalității (aflate pe termenul legal în transparență publică) ce vor fi demarate chiar din această toamnă, vor include pe lângă construirea de noi parcări clasice, eficientizarea la maxim a celor deja existente și ridicarea unor parcări verticale, moderne. Toate măsurile se vor lăsa și cu consecințe pe care unii zălăuani nu le vor accepta demolări de garaje, restricționări ale unor zone, sensuri unice noi, modificarea configurației unor zone verzi, toate însă făcute cu un singur scop: ameliorarea și îmbunătățirea acestui aspect care reprezintă, de departe, una dintre cele mai mari probleme ale municipiului nostru.

Plătim, dar să avem și pentru ce!

În momentul de față parcarea în parcajele publice din cadrul municipiului Zalău costă 2 lei/oră, cu posibilitatea de a plăti pentru un minimum de 30 de minute. Acest cost a fost implementat începând din luna martie 2018, când au fost dublate tarifele pentru parcări, ca primă măsură în sensul descurajării utilizării mașinii personale și stimulării utilizării transportului public. Plata la automatele de parcare se făcea, până zilele trecute, exclusiv cu utilizarea monedelor de 50 și 10 bani, fapt care obliga utilizatorul să aibă în permanență buzunarul doldora de fise. În completarea plății la parcometre, care sunt limitate ca număr, în general la zonele centrale, utilizatorul poate opta și pentru achiziționarea unor tichete de parcare de la serviciul parcări sau de la societățile comerciale cu care  serviciul public are încheiate contracte în baza unui comision de maximum 5 la sută din vânzări. Lista acestor societăți comerciale se publică pe site-ul Primăriei. Plata poate fi făcută și cu abonamente lunare, trimestriale, semestriale și anuale, ce pot fi procurate de la serviciul parcări.

Începând din această lună, a fost introdusa o nouă facilitate de plată – prin SMS, având în vedere numeroasele sesizări  și articole de presă care evidențiau situația neplăcută prin care șoferii aveau nevoie pentru achitarea taxei de o medie de 4-6 monede de 50 de bani, lucru care reprezenta de multe ori o adevărată corvoadă pentru conducătorii auto. În ceea ce privește informarea asupra disponibilității unor locuri de parcare în timp real, acest lucru se întâmplă doar în cazul parcarii publice aferente pieței centrale și parcării publice aparținând unei firme private de lânga  centrul comercial Activ Plaza. Anul trecut, Primăria Zalău a avut de pe urma parcărilor venituri de 1.262.959 de lei, cheltuielile pe acest segment fiind de aproape 700.000 de lei.

Peste 30.000 de vehicule se „bat” pe 9.500 locuri de parcare

La nivelul municipiului Zalău, situația locurilor de parcare, raportat la fluxul de autovehicule existent zilnic în municipiu, este una dezastruoasă. În Zalău există 6.297 locuri publice de parcare, dintre care parcări fără plată – 37; parcări arondate centrului de informare turistică 13; parcări cu plată 2.264; parcări de reședință 3.983. Există și străzi pe sens unic cum ar fi Crinului, Simion Oros sau Nicolae Titulescu pe care nu sunt amenajate parcări, dar pe care se staționează sau se oprește, acest lucru fiind permis de lege cât timp se păstrează spațiu pentru trecerea unui autovehicul. Nu este o soluție bună însă, în mod cert, este una existentă și pe alte străzi și care nu va dispărea în următorii ani. Mai există un număr de 3.243 garaje și copertine amplasate pe domeniul public, distribuite astfel: Dumbrava Nord 485, Dumbrava II 513, Simion Bărnuțiu 582, Păcii 48, Centru 834, Traian/Grădina Poporului 20, Brădet 419, Stadion 191 (urmează construirea unei noi parcări în această zonă), Porolissum 151. Aceste garaje nu rezolvă, însă, problema de bază cu care șoferii se confruntă, și anume parcarea pe raza municipiului. Multe dintre ele sunt ridicate ilegal, altele sunt folosite în alte scopuri decât cel stabilit prin contract. Acestea din urmă au soarta ca și pecetluită, urmând să dispară, rând pe rând, din cartiere.

Garaj sau depozit?

Municipalitatea spune că aceste garaje dețin, cele mai multe dintre ele, autorizații provizorii și ar trebui să fie folosite  pentru depozitarea vehiculelor. Totuși, din vizitele pe teren s-a constatat că un număr semnificativ din aceste garaje sunt folosite pentru alte scopuri decât depozitarea autoturismelor, lucru știut și subliniat, de altfel, în nenumărate rânduri de presă. De asemenea, suprafața acestor garaje variază între 6 mp și 50 mp aspect care face ca o parte din ele să fie subdimensionate (inutilizabile pentru parcarea propriu-zisă) sau dimpotrivă, supradimensionate, ocupând inutil (și ilegal de multe ori) spațiu prețios. Primăria a făcut un calcul, luând în considerare o suprafață între 14 mp și 20 mp ca un optim pentru un garaj, rezultând faptul că doar 42 la sută din garajele cu autorizații temporare pot fi considerate eficiente. Celelalte 49  la sută sunt mai mari de 20 mp sau 9 la sută sub, 14 fiind, practic neutilizabile pentru parcare.

Aceste 3.224 garaje ocupă o resursă esențială de teren (circa 65.000 mp) care poate fi eficientizată prin transformare în parcări la sol (5.300 locuri) sau în parcaje multietajate hidraulice (5.300 -15.900 locuri). Zonele cu cel mai mare număr de garaje cu autorizații temporare sunt Dumbrava Nord, Dumbrava II, Brădet și Stadion. În completarea acestor zone, există un număr însemnat de garaje amplasate și în spatele locuințelor colective care mărginesc principalele artere ale municipiului. Majoritatea parcărilor de reședință amenajate la sol (nu în garaje) se află în cartierul Dumbrava Nord, o zonă cu o densitate ridicată a populației. În cartierul Simion Bărnuțiu, unde densitatea populației este cea mai mare sunt disponibile doar 534 de locuri de parcare rezidențială alături de aproximativ 400 de garaje. Un număr total insuficient. Un deficit de locuri de parcare apare și în cartierele Dumbrava I-II și Meteo, se arată în analiza municipalității. Astfel zonele cu cea mai mare cerere de parcare se concentrează în lungul bulevardului Mihai Viteazu[1], mai ales în zona cuprinsă între străzile Tudor Vladimirescu și Simion Bărnuțiu, precum și cartierul Simion Bărnuțiu.

La nivelul acestor zone nu sunt respectate prioritățile PUG  în ceea ce privește nevoia de parcare care trebuie satisfăcută: 1 loc de parcare  la 5 locuințe și 1 loc de parcare la 3 apartamente. Sunt așteptate măsuri drastice pentru ca aceste situații să fie în sfârșit eliminate, cunoscute fiind tărăgănările și ședințele interminabile care mereu se lăsau cu “vom vedea” și „vom face”, un aport nefast în această privință avându-l și unii locatari care nu au înțeles că un garaj trebuie să funcționeze strict în acest scop și nu în depozit de mărfuri sau vechituri, mașina fiind parcată lângă imobil.

Zonele critice ale municipiului

Chiar dacă nu există zonă în municipiu în care această problemă să lipsească, avem zone considerate, atât în urma studiilor municipalității cât și de către fiecare conducător auto ca fiind cu adevărat critice. Acestea sunt zonele din vecinătatea Spitalului Județean, cea de lângă Tribunalul Sălaj, zona istorică (centru), strada Cloșca precum și alte zone din cartierele zălăuane și, evident,  întreaga zonă centrală a municipiului. Având în vedere toate aceste date care demonstreză, deși nu mai era nevoie, problemele cu care ne confruntăm pe acest segment, municipalitatea va demara o serie de planuri de investiții prin care, pe de o parte, neajunsurile create de garajele nefolosite sau fără autorizație să fie eliminate definitiv, iar pe de altă parte să fie construite parcări la nivel sau parcări supraetajate hidraulice, parcări supraetajate/subterane în zonele critice dar și introducerea unei diversități de opțiuni de plată pentru parcare (aplicație online, card de mobilitate). Concret, din cele opt variante elaborate, toate cu scopul îmbunătățirii situației, a creșterii numărului de locuri de parcare și a confortului general al zălăuanilor în această privință, varianta agreată ar fi cea care cuprinde mai multe etape și activități, cum ar fi: îmbunătăţirea managementului serviciului prin extinderea parcarii cu plata, diversificarea modalitatilor de plata (bancnote, card bancar la parcometre, aplicatii smartphone etc), introducerea tarifarii pe zone, limitarea parcarii in zona centrala, cresterea tarifelor in zona centrala si introducerea abonamentelor de tip riveran, diferentiate pe  zonele de tarifare, investiții în parcări rezidentiale și în zonele critice, prin demolare garaje și puncte termice. Totodată, vor fi adoptate soluții inteligente pentru informarea utilizatorilor.

Peste 1.200 de locuri de parcare noi

Primăria va face și campanii cu privire la mobilitatea durabilă, concomitent cu realizarea de investiții concrete în mobilitatea durabilă, municipalitatea luând în calcul înăsprirea condițiilor și obligarea celor care execută construcții noi să prevadă în planuri cât mai multe locuri de parcare în jurul noilor construcții. Se au în vedere investiții ce vor fi făcute începând chiar din toamna acestui an, în cât mai multe parcări verzi, precum și înființarea de sensuri unice pe arterele secundare și amenajarea de parcări pe o bandă. Aceste măsuri se referă strict la parcări, dar, spun reprezentanții municipalității, în paralel  se vor implementa măsurile de mobilitate durabilă stabilite deja prin PMUD Zalău.

Noile parcări ce vor fi construite în Zalău în următorii ani sunt planificate pentru zona Spitalului, Tribunalul Județean, zona centrală a orașului, Cartierele Brădet, Dumbrava Nord, Dumbrava 2, Porolissum, Păcii, Simion Bărnuțiu, Perla, Zahana, Clădirea Transilvania, strada Unirii, strada Cloșca, Gheorghe Doja – Stadion, Sala Sporturilor, precum și în locurile ce vor fi stabilite în funcție de gradul de urgență. În total, municipalitatea va construi în următorii cinci ani, cel puțin 1.200 de locuri noi de parcare, primele parcări noi urmând să apară începând din toamna acestui an.

 

 

 

 

28 Thoughts to “Parcări, extremă urgență! Primăria a pus gând rău garajelor construite ilegal în Zalău”

  1. Abc

    Dar parcarile din subsolul Activ Plazza, de ce nu le foloseste cam nimeni??????!!!!!!!

  2. un cetatean

    veniti sa vedeti in dumbrava nord in spate la bloc SB5 din 12 garaje numai 3 sunt ocupate cu masini restu depozite, cei care au graje nu le mai folosesc si parcheaza pe unde apuca.

  3. kkkk

    e usor sa demolezi ce a facut altul…cel putin in garaj masina mea este in siguranta ferita de intemperii si hoti….daca imi demoleaza garajul cine o sa raspunda de eventualele neplaceri?….conducatorii ilustrii ai orasului care stau la vile?…. inca nu am vazut nimik construit decat demolat in orasu asta….ma bucur de bordurile care se monteaza….fara alea chiar ca nu mai puteam..

    1. Anonim

      cat timpgarajultau este pe domeniul public sau privat al primariei, al statului roman, SE DEMOLEAZA !!!!
      in locul lui se va face o parcare si o sa mai si ramana loc! iar daca tu nu iti ti masina pe acel loc, vine altul si-si pune masina !
      toate sa fie demolate, fara discriminare !
      sa se dubleze impozitele pe masini, pelocurile de parcare si AMENZILE sa creasca si de 3-4-5 ori !!!!! pentru cei care isi parcheaza masina pe alte locuri, decat cele special amenajate !
      nu este obligatoriu sa aiba toti masini !
      iar cei care au mai multe sa plateasca dublu sau triplu !
      domnia si prostie trebuiesc platite !
      uite in slogan pentru PSD 🙁

      1. .....

        banuiesc ca nu ai masina numai vaci si cai…

        1. Anonim

          ba am masina si nu am unde parca la bloc ! avem la bloc in curtea interioara, 11 garaje de beton si 4 de tabla in zona. Din astea doar in 5-6 se tin masini. Si ce e naspa e ca proprietarii de masini isi tin si ei masinile afara, pe unde apuca, de obicei in fata garajelor.
          deci eu sunt pentru demolarea tuturor garajelor si crearea de parcari !
          sa fie taxati suplimentar cei care detin mai multe masini si nu au loc de parcare in proprietate
          sa fie scosi dintre blocuri cei care au masini de transport marfa, cei cu carosate si plaforme auto, asa zisi samsari, care ocupa o multime de locuri cu masini aduse la vandut

  4. invitatie pentru ziaristi

    in Bradet-Stadion, a fost demolata o central termica ! felicitari !
    a mai fost demolat in garaj si o parte din alt garaj ! felicitari !
    dar totul s-a oprit aici ! rusine !
    cum se explica asta? SIMPLU !
    VICEPRIMARUL BALAJEL ARE SI EL GARAJ IN ZONA SI NU VREA SA-I FIE DEMOLAT !
    tpata zona este in santier de in an de zile si cu aceasta ocazie se poate face ceva frumos, dar din cauza unuia sau a 3-4 detinatori de garaje din tabla nu se face nimic ! si toata zona o sa arate incontinuoare „ca la tigani” !!!
    p.s. cum se face cain anumite cartiere s-au putut demola toate garajele si zona sa fie curatata si amenajata frumos si chiar la blocul viceprimarului Zalaului, cel responsabil cu aceste proiecte NU SE FACE NIMIC !

    1. Anonim

      in Stadion, unde s-a demolat acel punt termic, suntmai multe garaje si nu doar a viceprimarului Balajel.Deci nu e singurul care seopune demolarii.
      dar ai dreptate, arata „ca la tigani”aceea zona !!!
      in aceea curte interioara intre blocuri, sepoate amenaja o parcare foarte frumoasa, in loc de joaca pentru copii, etc.
      Dar pana acuma totul e doar in zvon, nimeni nu a venit cu ceva „official”. Daca intrebi la primarie, afli ca inca se discuta, ca nu sunt bani, etc.
      ce e sigur, e ca o sa se repare drumul catre tomberoanele de gunoi, cu intrare de pe BP Hasdeu , pe la bl. H11 si iesire pe str. Eminescu pe la H1.
      Ideiea este ca daca acuma nu se demoleaza si se amenajeaza zona kalumea, asa o sa ramana pentru urmatorii zeci de ani.

      1. Bbb

        …vb de locuri de joaca pt copii….foarte bine si eu am copii si nu ma pot duce in fata blocului cu el de TIGANI…..care misuna la toate locurile de joaca…….sa bateti la usa mea sa va platesc impozitu!!!in oras nu incapi de tigani care nu platesc nimik……stau si murdaresc locurile amenajate pt romani….

      2. Anonim

        Vicele Zalaului, Balajel,are la dispozitie masina de servici ! vezi zilnic masina primariei la blocul lui, il duce si il aduce !
        la fel este cazul si al PRIMARULUI Zalaului mister CIUNT !!!! el are apartament pe str. Gh. Doja, in pic mai sus deprimarie, dar el nu mai locuieste demult acolo, avand o casa in Criseni, de unde face naveta zilnic cu masina primariei, pe bani vostri/nostril !! deci nu I pasa de voi !
        el, primarul este cel care s-a opus de la bun inceput la ridicat masini lasate in bataie de joc !

  5. tremurul

    ma gunoaielor de la primarie , in contractul de chirie pe terenul de sub garaj care e mai scump ca un apartament scrie clar ca trebuie sa asigurati accesul netulburat la aceste constructii, ia mergeti pe teren sa vedti la unele garaje cum se poate ajunge cu tancul numai si ala s-ar putea sa i se rupa senilele, gunoaie ordinare ce sunteti bani va trebuie de ani de zile, si voi bateti din gura ca ati fost pe teren la ceva placinte, chermeze sau o vodca , fiinca nu se vede nimic dupa voi

    1. Anonim

      da de ce nu renunti la garaj? sunt 100 care sunt dispusi sa-l ia, asca cu chirie mare cum e !!!
      saupoate ca e chiria prea mica si trebuie dublata, daca e asa deimportant garajul !!!!

  6. In spate la bloc D 16 in Dumbrava !

    Un cetatean isi parcheaza Loganul alb in fata garajului unde a facut magazie/camara si se mai si cearta cu vecinii pe locul de parcare din fata garajului, cum car fi al lui.

    1. MONICA

      Ai curajul si spune cum te cheama . Cetateanul de care vorbesti este un om extraordinar si nu se cearta cu nimeni pentru loc de parcare. Il cunosti cumva ca sa poti zice asa ? Tu stii ca pe garaJe se plateste impozit cat pentru un apartament ? De celelalte masini care blocheaza garajele de ce nu spui nimic ? Sunt cetateni care parcheaza in fata garajelor si nu mai misca masina cu zilele , Chiar daca vrei sa intri cu masina in garaj nu poti si trebuie sa parchezi pe unde apuci cu toate ca ar trbui sa ai liber in fata garajului sa poti folosi garajul la orice ora. Doar loganul alb incurca ? Restul platesc cumva impozit sa poata parca in fata garajelor ca sa blocheze pe altii ? Poate esti unul dintre cei care blocheaza garajele , ai bunul simt si spune cine esti ca sa stie omul pe cine deranjeaza .

      1. Anonim

        jos cu garajele si asa scapam detoata aceasta discutie !
        si eu vreau loc de parcare si nu pot caci cei cu garaje ocupasi loc de parcare ! deci jos cu garajele !
        vrei garaj?atunci fa-ti pe terenul tau si nu mai plati chirie si nu mai ocupalocuri deparcare dejaba

    2. Anonim

      ai reclamat sau ati reclamat la primarie? faceti lucrurile pana la capat si nu va tot plangeti !!

  7. Parcari deloc, drumuri deloc.

    Ne-am ales cu un primar fudul si tembel (tembel – lenes), o mare pacoste pentru zalauani. Mergem in fiecare zi la munca de la Casa de Pensii incolo, ca pe aratura. In loc sa acopere ce-au saprt din prostie, au decopertat in continuare. In fata la Integrata se pun borduri peste asfaltul care urmeaza sa fie decopertat. Chiar sunteti plecati cu sorcova. Bine ca ati dublat taifele de parcare si v-ati triplat salariile. Un primar nenoricire, fata de care mandatul lui Capalnasiu,asa cum a fost el, este o amintire placuta.

  8. In mod SIGUR, nu vor face NIMIC

    PSD-istii din Primarie stiu sa dea din gura, dar nu sunt in stare de nimic bun.

  9. George

    Doamna Monica, nu va fie cu suparare. Povestesc cazul respectiv pentru ca s-a intamplat. Cu siguranta sunt si alte situatii la fel. Am parcat masina in locul din fata garajului (unde omul cu Loganul vroia sa isi parcheze masina) si m-am trezit cu stergatoarele ridicate, cum ca e sub geamul lui. Pai daca tot ai garaj, atunci foloseste-l de garaj, nu de magazie sau camara. Faptul ca se plateste un impozit pe garaj, asta nu inseamna ca detinatorul este liber sa ii schimbe destinatia dupa bunul plac. O zi buna!

    1. Anonim

      Poate are doua masini de unde stii ce are in garaj ? Cu cele care blocheaza garajul si nu misca 2 -3 zile cum e ?

  10. Anonim

    Aceste discutii pot continua la nesfarsit . In dumbrava ar putea face locuri de parcare in locul unitatii militare ca si asa nu mai sunt militari sau macar in partea cu terenul de fotbal al unitatii si ar rezolva o gramada de locuri . Amenajate , supravegheate .

  11. Anonim

    pe ciuntu il doare in cur de garajele cu muraturi, el parcheaza la vila din Criseni, facuta din banii furati!

  12. Stefy

    Sunt care au si cate 2 garaje si tot afara isi parcheaza masina,jos cu ele

  13. Anonim

    Am vecini la bloc care au garaje și nu își parchează mașinile în garaje . Cred ca din lene si dintr-o mare nesimțire . Pe ăștia i-aș amenda zilnic. Niste nesimțiți lipsiți de respect față de alți vecini care nu au garaje. Sincer i aș înjura în comentariu , dar imi este îndeajuns cât îi înjur când mă învârt în jurul blocului pentru un loc de parcare

    1. Anonim

      daca ai curaj, initiaza o PETITIE laprimarie, in care sa semnezetoti cei care sunt de accord cu demolarea garajelor si amenajarea de locuri deparcare, locuri de joacapentru copii, spatii verzi, etc
      pune vecinii sa semneze si vezi dupa aceea ce semnaleprimesti de la cei cu garaje ! 🙁

  14. Anonim

    Balajel, sa incepi cu garajul tau si apoi sa le demolezi pe ale noastre!

  15. Anonim

    Toate garajele de pe domeniul public ar trebui demolate, începând cu al lui Balajel și amenajate parcări publice. Acun o să vedem cine are coaie !

Leave a Comment