O primărie din Sălaj, sancționată de comisarii de la Garda de Mediu

Un depozit neautorizat de deșeuri a fost identificat de comisarii Gărzii de Mediu (GM) Sălaj la începutul acestei săptămâni, în localitatea Gălpâia, comuna Bălan, în urma unor acțiuni privind verificarea stării de salubritate a localităților din județ.

Astfel, în localitatea precizată comisarii au identificat deşeuri (majoritatea deşeuri rezultate din construcții şi demolări, plăci azbest, cărămizi, deşeuri de PET, sticlă, folie, textile, deşeuri vegetale etc) în zona denumită „Pârâului Ciociului”. Persoanele care au abandonat deșeurile în zona precizată au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 6.000 de lei, iar Primăria Bălan a primit o sancțiune de 1.500 de lei în baza Legii 211 din 2011 privind regimul deşeurilor.

“Pentru remedierea situației s-a stabilit ca măsură, atât persoanelor identificate cât şi primăriei (pentru deşeurile abandonate pe domeniul public la care nu a fost identificat deținătorul) salubrizarea zonei şi predarea deşeurilor unui operator de salubritate în cel mai scurt timp, conform legislației în vigoare”, au precizat reprezentanții GM Sălaj.

One Thought to “O primărie din Sălaj, sancționată de comisarii de la Garda de Mediu”

  1. Me

    Aceleași măsuri ar trebui aplicate și primărie comunei Românași. Aceleași deșeuri (din construcții) le găsiți în Românași pe marginea văii Agrijului. Cum se intră de la moara veche (podul de la moară) și mergi spre Chichișa.

Leave a Comment