O nouă ofertă de muncă pentru sălăjeni. Sute de joburi disponibile

Aproape 200 de locuri de muncă vacante, puse la dispoziție de angajatorii din mediul privat, sunt disponibile în această perioadă prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj. Cele mai multe joburi sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor – 38 de locuri, electrician – 32 de locuri, asistent maternal – 24 de locuri, confecţioner asamblator/tehnician textile – 16, mecanic utilaj – 15 locuri, electromecanic – zece locuri, tapiţer – zece locuri, tâmplar – șase locuri, lucrător comercial – vânzător – șase locuri, zidar- finisor – șase locuri, operator la prelucrarea cauciucului – cinci locuri, femeie de serviciu trei locuri şi ingineri – șapte locuri.
Din cele 199 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la AJOFM Sălaj, doar șapte sunt pentru persoane cu studii superioare: inginer instalaţii, inginer mecanic, inginer automatist. De asemenea, 191 sunt pentru persoane cu studii medii: electrician, mecanic utilaj, electromecanic, asistent maternal, confecţioner, muncitor necalificat etc. și pentru persoanele cu minimum zece clase este disponibil un post de operator spălător textile.Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.

Locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Tot în această perioadă, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 121 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Finlanda – 63 de locuri de muncă pentru mecanic auto; muncitor necalificat – culegător fructe de pădure, alte fructe și legume; Danemarca – 30 de locuri de muncă pentru îngrijitor persoane;
Polonia – 15 locuri de muncă pentru muncitor depozit – operator stivuitor, asistent producţie și operator maşină CNC; Norvegia – 11 locuri de muncă pentru vopsitor auto, tinichigiu auto, farmacist, sticlar/şlefuitor sticlă și sticlar/ artizan sticlă; Lituania – un loc de muncă pentru instalator-montator ţevi și Germania – un loc de muncă pentru tehnician electronist pentru energia şi tehnologia clădirilor. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES sau la sediul AJOFM Sălaj departamentul Eures.

2 Thoughts to “O nouă ofertă de muncă pentru sălăjeni. Sute de joburi disponibile”

  1. […] Aproape 200 de locuri de muncă vacante, puse la dispoziție de angajatorii din mediul privat, sunt disponibile în această perioadă prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Citeste mai mult […]

  2. […] Aproape 200 de locuri de muncă vacante, puse la dispoziție de angajatorii din mediul privat, sunt disponibile în această perioadă prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment