Municipalitatea, îngrijorată de numărul accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi pietonii zălăuani

Numărul crescut al accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii, a determinat autorităţile municipale să ia în calcul instalarea, în viitorul apropiat, a unor dispozitive de avertizare cu lumină intermitentă galbenă, în dreptul fiecărei treceri de pietoni din Municipiul Zalău. Primarul Ionel Ciunt a dat dispoziţie ca toate trecerile de pietoni de pe străzile Zalăului să fie “inventariate” pentru a avea, în cel mai scurt timp, o situaţie clară a numărului acestora cât şi a locurilor în care sunt amplasate. Acest tip de dispozitiv de avertizare cu lumină intermitentă este mai mult decât necesar în condiţiile în care, din păcate, mulţi conducători auto dau dovadă de neatenţie sau ingnoranţă atunci când ajung în apropierea unei treceri pentru pietoni. Pentru mulţi dintre ei, indicatorul de circulaţie ori “zebra” nu reprezintă nicio oprelişte în drumurile lor, chiar dacă, de cele mai multe ori, aceste indicatoare fac diferenţa între viaţă şi moarte. Primăria Zalău nu a rămas imună la comunicatele Poliţiei Rutiere şi la articolele de presă care aduceau în atenţia pietonilor şi a conducătorilor auto, zecile de tragedii întâmplate din vina ambelor părţi participante la trafic, astfel încât, aceste dispozitive ar putea ajunge în scurt timp în dreptul fiecărei treceri pentru pietoni din municipiu. Fireşte, responsabilitatea pietonilor nu va fi cu nimic diminuată în aceste condiţii, aceştia având obligaţia de a traversa prin loc permis, de a respecta culorile semaforului şi de a se asigura de două ori, pentru ambele sensuri, înainte de a se angaja într-o traversare.

3 Thoughts to “Municipalitatea, îngrijorată de numărul accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi pietonii zălăuani”

  1. Ati facut un semafor la SILCOTUB

    de tot rahatul.
    In plus, gura aia de canal mult sub nivelul strazii n-ati reusit sa o vedeti.

  2. vio

    atita timp cit nu se face o campanie incepind din scoli ,chiar si in locurile de munca ,nu se rezolvaa nimic ,,o fi si soferii vinovati dar pietonii trec strada fara sa se asigure chiar daca sint la trecere ori in sofer aflat la citiva metri de trecere si pietonul nici nu se uita si traverseaza ce poate sa faca soferul reduceti viteza la 1 km pe ora si nu o sa mai fie accidente sau faceti strazdoar pentru pietoni

Leave a Comment