Munca la negru – cutumă în rândul angajatorilor sălăjeni

Controalele lunare ale inspectorilor de muncă, realizate la diferiţi angajatori, scot la iveală faptul că tot mai mulţi dintre aceştia preferă să lucreze cu persoane fără a le întocmi contracte de muncă. În cursul lunii august, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj au identificat la opt angajatori, 19 persoane care lucrau la negru. Potrivit unor informaţii furnizate de Mariana Pop, purtător de cuvânt al ITM Sălaj, cei opt angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 130.000 de lei, iar unul se va alege cu dosar penal, din cauza faptului că a primit la muncă un număr de şase persoane fără acte, fapta acestuia constituind infracţiune. Pe numele acestuia, ITM Sălaj au depus plângere la Parchetul de pe Judecătoria din raza teritorială a constatării faptelor.
Tot în cadrul controalelor desfăşurate pe parcursul lunii august, inspectorii de muncă au sancţionat contravenţional şi alţi angajatori cu amenzi în valoare de 3.000 de lei, pentru că nu au respectat dispoziţiile privind munca suplimentară şi nu au acordat angajaţilor repausul săptămânal. Conform aceleaşi surse, inspectorii au constatat şi alte nereguli pentru care au aplicat avertismente şi au dispus măsuri de remediere a deficienţelor. Este vorba despre: nerespectarea dispoziţiilor privind sărbătorile legale, nerespectarea dispoziţiilor privind munca de noapte, necompletarea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul de evidenţă al salariaţilor în format electronic, completarea registrului cu date eronate sau incomplete, neefectuarea controlului medical periodic, lipsa din fişa postului a atribuţiilor şi răspunderilor ce le revin lucrătorilor din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă (SSM), lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere SSM, nedesemnarea lucrătorilor responsabili pentru acordarea primilui ajutor, dar şi lipsa unor documente care se păstrează obligatoriu lapunctul de lucru.

3 Thoughts to “Munca la negru – cutumă în rândul angajatorilor sălăjeni”

  1. Anonim

    S.C. PUBLIPROF.RA S.R.L.

  2. Zălăuan

    Iată cine sunt „patronii” români !
    Vă mai amintiţi curlingăii de capitalism, care făceau clăbuci la gură în 1990, cerând desfiinţarea întreprinderilor de stat, că vor veni noii patroni.
    Noii patroni vor avea ei grijă de oameni, nu cum a făcut statul comunist.
    Acum, după 23 de ani, vă puteţi convinge de minciunile preluate de la jid…anii de la europa liberă.
    Dacă mai vedeţi unul din aceştia, daţi-i două şi din partea mea !

  3. Patronas

    …daca ar scormoni mai bine (dar nu se vrea !)cei de la ITM-u ar descoperi cea ce stie toata lumea,ca majoritatea patronilor care au sponsorizat sau si sunt membrii USL se folosesc la discretie de muncitori la negru,pe vremea PDL-ului si hUDMR-eului aceeasi Marie cu alta palarie…asta-i mafia politica si nu se dezice!…

Leave a Comment