Ministerul Apărării și-a dat acordul: Lucrările la şoseaua de centură a Zalăului vor fi reluate

După aproape șase ani de tratative, lobby, amânări și promisiuni neconcretizate, iată că autoritățile ne anunță faptul potrivit căruia continuarea lucrărilor la primul tronson al șoselei de centură a Zalăului a primit “undă verde” din partea factorilor decizionali. Realizarea integrală a şoselei ocolitoare, varianta Valea Miţii – Aghireş – Meseş, va degreva municipiul Zalău de traficul greu şi va contribui la fluidizarea traficului rutier. Coincidență sau nu, deblocarea situației are loc în mandatul premierului sălăjean Dacian Ciloș, care, de altfel, a promis că se va implica personal în redresarea situației.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a primit avizul solicitat Ministerului Apărării Naționale (MApN) pentru a se putea continua lucrările la tronsonul doi al șoselei de centură a Zalăului. Pentru zălăuani este, probabil, cea mai importantă veste a ultimilor ani, făcută publică marți de primarul Radu Căpîlnașiu. Potrivit acestuia, demersul amintit nu ar fi avut succes fără implicarea directă a premierului Dacian Cioloș, primul ministru fiind cel care, ieri, l-a anunțat telefonic pe primarul zălăuan că situația a fost, în sfârșit, deblocată. „Am fost contactat astăzi (marți, n.r.) de către premierul Dacian Cioloș, care m-a anunțat că am primit avizul pentru a continua lucrările la centura Zalăului. Imediat, am luat legătura cu cei de la CNADNR care au confirmat spusele primului ministru. Doresc să le mulțumesc, pe această cale, tuturor celor care s-au implicat în deblocarea situației”, ne-a declarat Căpîlnașiu.
Problema tronsonului doi al şoselei ocolitoare a Zalăului persistă din 2010, atunci când, printr-o investiţie a Primăriei municipiului Zalău, cu co-finanţare prin Programul PHARE, a fost finalizat primul tronson al şoselei de centură, cu o lungime totală de 9,6 km. Însă poligonul militar situat în imediata apropiere a împedicat finalizarea celei de-a doua porţiuni a centurii rutiere a municipiului.
De-a lungul timpului, au existat nenumărate demersuri ale muncipalităţii zălăuane la Ministerul Apărării, pentru clarificarea situaţiei, una dintre soluţii fiind inclusiv relocarea poligonului din Zalău în localitatea Crasna, unde există deja un poligon de dimensiuni mai mici, ce ar urma să fie modenrizat.
Contractul de lucrări pentru construirea primului tronson al şoselei ocolitoare a fost derulat în perioada martie 2008 – septembrie 2010. Investiţia a fost finanţată prin programul Phare Ces Infrastructura Mare 2005, din bugetul UE, bugetul naţional şi bugetul local. Lucrările au fost finanţate în următoarele procente: aproximativ 55 la sută – UE, 18 la sută – bugetul naţional, 27 la sută – bugetul local. Din bugetul local au fost acoperite toate costurile legate de exproprierea terenului. Valoarea totală a proiectului (primul tronson) a fost de 50,3 milioane lei, din care 3,29 milioane de lei reprezintă valoarea exproprierilor, 45 milioane de lei – valoarea lucrărilor, iar diferenţa a fost reprezentată de alte cheltuieli (valoarea documentaţiei tehnico – economice, ISC, valoarea contractului de descărcare arheologică, managementul proiectului).

7 Thoughts to “Ministerul Apărării și-a dat acordul: Lucrările la şoseaua de centură a Zalăului vor fi reluate”

  1. MDNA

    A inteles si MApN pana la urma ca nu mai e loc de intors si ca e timpul sa puna umarul la realizarea acestui proiect, cel mai important in acest moment pentru toti zalauanii si nu numai pt ei! Sa fie intr-un ceas bun !

    1. Anonim

      Eu un moment important pentru Cacalnasiu, sa-si primeasca despagubirea!

  2. Anonim

    felicitari dle primar! Cainii si frustratii LATRA, caravana trece. Sunt sigur ca toti zalauanii se bucura de aceasta veste!

  3. Eligiu Mezei

    Acum (nu vreau sa fiu carcotas) ar fi practic sa ne sprijine Guvernul si cu o cofinantare generoasa sa nu dureze prea mult finalizarea lucrarilor.

  4. Anonim

    Sa vedem daca se rezolva! Daca nu, sigur o sa rezolve Como, cel mai important om politic pe care l-a dat Salajul dupa Ciolos si Iuliu Maniu,viitor primar al Jiboului si din 2020 presedinte al Consiliului Judetean ! Haide Como! (a se considera pamflet)!

  5. Anonim

    duma de campanie,nu ne intereseaza centura si nici afacerile lui caca lnasiu.oricum nu va mai votam,ca ati fi voi bode, caca lasiu sau ala cu spiru haret de la consiliul judetean.

  6. O afacere profitabila pentru TOTI! Cum ar fi daca ai avea o afacere a ta,puternica si profitabila? Noi iti oferim un sistem recomandat de catre cei mai mari experti,gata sa-ti aduca TIE castigurile pe care ti le doresti! SOLICITA chiar acum mai multe informatii,trimitand textul „INFO”la adresa de email:crina.stefanut@yahoo.com

Leave a Comment