Mii de pensionari sălăjeni au solicitat bilete de tratament

 

Prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, a participat, în cursul zilei de joi, 23 iulie, la şedinţa lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice. Întâlnirea a avut ca puncte pe ordinea de zi prezentarea modificărilor legislative, ce reglementează pensiile, precum şi situaţia acordării biletelor de tratament pentru asiguraţii Casei Naţionale de Pensii.
Principalele modificări legislative aduse în domeniul pensiilor au fost punctate de directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii, Filonaş Chiş, respectiv: reducerea vârstei de pensionare pentru personele care au realizat stagiu de cotizare în grupa I de muncă, posibilitatea cumulării stagiilor de cotizare mai mici de 6 ani, realizate în condiţiile grupei a II-a, respectiv în condiţii deosebite, cu stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă/condiţii speciale mai mici de 2 ani, precum şi creşterea punctajelor anuale pentru pensionarii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I/ şi sau grupa a II-a, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, şi ale căror drepturi de pensie s-au deschis înainte de 1 ianuarie 2011.
De asemenea, Filonaş Chiş a prezentat şi situaţia biletelor de tratament. Astfel, conform spuselor sale, în anul 2015, vor fi 19 serii, cu o durată a sejurului de 16 zile, din care 12 zile de tratament. Până în 20 iulie, au fost înregistrate 3.374 de cereri pentru bilete de tratament. Până în prezent, au fost repartizate către beneficiari biletele aferente primelor 11 serii, totalizând un număr de 1.535 bilete.

5 Thoughts to “Mii de pensionari sălăjeni au solicitat bilete de tratament”

  1. Nuti

    Presedintele a promulgat legea pensiilor speciale si pentru POLITISTI !!! desi politisti ! primi politisti nu au vechime mai mult de 20 ani si au deja pensii speciale, ceia ce a promulgat presedintele este pentru MILITIENI !!! dar nu vede nimeni !

  2. asta v-a trebuit !!!!ati fost fentati la votare !!!uite cata grija are presedintele de voi !!!!si de cei plecati !!!ati crezut ca a doua zi vor fi locuri de munca in romania si toti veti veni in ROMANIA si va curge lapte si miere !!!dar v-a fentat !!!uite de cine are grija cui mareste pensiile si salariile !!!!nu voua care l-ati votat !!!!dar sunteti tot legati la ochi !!!

  3. halal si acest utecist !!!!de tanar a tanjit numai dupa functii cu orice pret !!!!

  4. ASA SE LAUDA CHISUL CU REPERTIZAREA -SI PE PILE –A BILETELOR DE TRATAMENT .DE PARCA LE-AR DA DE LA EL !!!SI CEI CATEVA ZECI DE OAMENI DE LA CASA DE PENSII NU AR TREBUI SA FACA ASTA !!!!

  5. zoom

    Dintre un politist din Romania si un strungar sau vanzatoare la vreun ABC, zugrav, agent comercial care dintre ei credeti ca are un serviciu mai usor?

Leave a Comment