Magistrala de apă a Zalăului a bubuit în mijlocul câmpului

O conductă veche de peste 20 de ani dă bătăi de cap Companiei de Apă Someş, ale cărei echipe de intervenţii sunt solicitate aproape zilnic să remedieze problemele apărute.

Veche şi în stare avansată de degradare, conducta de apă ce alimentează municipiul Zalău şi câteva localităţi rurale din vecinătate dă constante bătăi de cap Companiei de Apă Someş. Pusă în funcţiune în 1993, conducta se fisurează frecvent, motiv pentru care în fiecare zi o echipă verifică traseul acesteia şi intervine cu promptitudine imediat ce descoperă avarii.

La începutul acestei săptămâni, specialiştii operatorului au fost solicitaţi să intervină de mai multe ori în decursul a două zile, în vecinătatea Abatorului de la Hereclean, după ce din cauza unor fisuri ale conductei, apa ţâşnea din pământ cu un jet de peste 4 metri. Porţiunea avariată face parte dintr-un tronson de circa trei kilometri care se defectează constant în ultimii ani.

„Conducta de aducţiune a apei de la Vârşolţ, la Zalău este din oţel, are o lungime de 18 kilometri şi a fost pusă în funcţiune în 1993. Din cauza stării avansate de degradare, nu rezistă presiunii apei”, a precizat directorul Companiei de Apă Someş Sucursala Zalău, Eugen Pop, adăugând că defecţiunile apărute pe traseu sunt tot mai frecvente. „Miercuri, spre exemplu, au fost înregistrate trei avarii. Din fericire, am reuşit să rezolvăm problemele fără a fi nevoie să sistăm furnizarea apei către populaţie”, a mai spus Pop.

Potrivit afirmaţiilor sale, singura soluţie viabilă o reprezintă înlocuirea conductei. Acest lucru este prevăzut într-un proiect cu finanţare europeană, pe care operatorul regional speră să îl câştige pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă din judeţele Sălaj şi Cluj. „Vorbim despre un proiect a cărui valoare depăşeşte 200 de milioane de euro, prin care Compania îşi propune să continue lucrările demarate în cadrul proiectelor anterioare  – Samtid şi POS Mediu. În acelaşi proiect este prevăzută şi aducţiunea apei de la Gilău, la Zalău”, a explicat Eugen Pop.

Până atunci, însă, Companiei nu îi rămâne altceva de făcut decât să „peticească” porţiunile avariate.

3 Thoughts to “Magistrala de apă a Zalăului a bubuit în mijlocul câmpului”

  1. Tăunu

    De zeci de ani pălăvrăgii ăştia tot vorbesc de alimentarea cu apă a Zalăului, ba de la Negreni, ba de la Gilău, ba de la Ciucea. Adică, ciu-ciu !

  2. Anonim

    La cati bani ne luati pe apa ati putea înlocui teava pe banii vostru nu pe aia europeni.sau va place mai mult sa i bagati in buzunar.Lepre.

  3. anonim

    Stiti cum se repara astfel de defectiuni, se lasa sa curga 3 zile si dupa aceea se face o groapa, si uitima data vin specialistii , bat un dop dIn lemn dupa marimea gaurii .SI sa platim noi cu zeci de metri cub fara sa consumam .

Leave a Comment