Liviu Dragnea rămâne în închisoare

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea rămâne în închisoare, după ce Tribunalul Bucureşti i-a respins astăzi cererea de eliberare condiţionată. Decizia este definitivă şi vine la exact 2 ani de la încercerarea lui Dragnea, condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, potrivit hotnews.

Şi prima instanţă – Judecătoria Sectorului 5 – a respins ca neîntemeiată, în 27 aprilie, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea.

Magistratul şi-a motivat decizia arătând că, deşi Liviu Dragnea a executat 2/3 din pedeapsă, necesar pentru a fi eliberat condiţionat, „din analiza situaţiei personale instanţa nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare”. „Eliberarea petentului, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat – normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale”, a motivat Judecătoria Sectorului 5.

La dezbaterile de ieri de la Tribunalul Bucureşti, Liviu Dragnea a fost asistat de avocata Flavia Teodosiu, el nefiind prezent în sala de judecată, dar a fost audiat prin videoconferinţă, potrivit Agerpres. Fostul lider al PSD a afirmat că a suportat „toate abuzurile” în închisoare.

„Tot ce a spus doamna avocat este susţinut de mine. Am avut o sancţiune. Este vorba despre o convorbire online dintre mine şi o persoană de pe lista suport aprobată de penitenciar. Eu trebuie să primesc o pedeapsă pentru că am criticat puterea?

Sunt o persoană relativ cunoscută. Poate să spună cineva despre mine că am avut un comportament negativ? Am suportat toate abuzurile la adresa mea în aceste luni: dreptul la hrană, la sănătate, la muncă. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis. Eu am înţeles pentru ce am fost adus aici. Nu înţeleg de ce nu pot beneficia de dreptul de liberare. Am îmbunătăţit viaţa a milioane de români, fără să cer nimic în schimb”, a afirmat fostul lider PSD.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Conform DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a menţinut ilegal în posturi două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman, spune DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

4 Thoughts to “Liviu Dragnea rămâne în închisoare”

  1. Anonim

    MARE PACAT D-l DRAGNEA nu merita acest tratament . Se poate compara faptele sale cu faradelegile lui Basescu ? FLOTA…. Nana ? sau cu PAUL DE ROMANIA ???? Fara cuvinte sau cu jaful padurilor, sau a gazului metan ???/.

    1. Anonim

      Pupala-i in fund . Sigur esti hotz ca el

      1. Esc

        Mar prost hastagist esti !

  2. Anonim

    Deținut politic !

Leave a Comment