Laura Ianchiş – psiholog: „Gadgeturile, telefoanele, tabletele sunt bune doar atunci când sunt utilizate cu limită”

Licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Psihologice, specializarea Psihologie, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, cu o experienţă de peste 16 ani în domeniu, actualmente psiholog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Laura Ianchiş atrage atenţia că utilizarea excesivă a dispozitivelor de înaltă tehnologiei în rândul copiilor şi adolescenţilor este periculoasă: „Creşterea în durată a timpului petrecut la calculator, tabletă, telefon, televizor etc. poate să fie un semn de întrebare pentru părinte. Fie s-a ajuns la dependenţă, fie copilul are o depresie – o supărare”.

Reporter:
Copiii şi adolescenţii sunt dependenţi de tehnologie?
Laura Ianchiş: Da, sunt dependenţi de tehnologie şi este de discutat. Putem să spunem că gadgeturile, inclusiv telefonul, televizorul, tableta, calculatorul pot fi „toxice” în rândul copiiilor şi adolescenţilor, atâta vreme cât duc la o dependenţă, când privează de alte activităţi. La copii este foarte important jocul, activităţile de socializare care dezvoltă competenţe foarte importante pentru dezvoltarea lor personală, cât şi pentru viaţa de adult ulterioară. Atunci când sunt afectate aceste „zone” şi nu sunt dezvoltate nişte competenţe, ele au un rol toxic. Toxic în sensul că duc la dependenţă, creează o stare de tensiune, poate să ducă la creşterea unor probleme de autocontrol şi impusivitate, atunci când părintele încearcă să limiteze prea târziu timpul pe care îl lasă pe copil să stea cu tableta în mână să se joace sau cu telefonul.

Rep.: Ce înseamnă prea târziu?
L.I.: De exemplu, copilul nu mai poate fără telefon, tabletă etc. Prea târziu înseamnă când avem un feedback de la copil, când are nişte reacţii, cum le numin noi de tip „tantrum”: se trânteşte pe jos, trânteşte uşa, plânge pentru a obţine ceea ce el îşi doreşte. Acele momente, care includ astfel de manifestări, trebuie să fie neapărat un semnal de alarmă pentru părinţi! Atunci se observă la copil faptul că are o reacţie mult mai vulcanică când îi iei obiectul dorit. Dacă nu poate fi stăpânit, nu acceptă alternativele care i se oferă, atunci acesta este primul semn al dependenţei, al faptului că el îşi găseşte plăcerea în jocul pe tabletă, pe telefon, că îşi găseşte bucuria şi îşi satisface anumite nevoi pe care ar trebui să şi le satisfacă altfel. Gadgeturile, telefoanele, tabletele sunt bune doar atunci când sunt utilizate cu limită. De ce sunt bune? Tehnologia asta este atât de avansată încât a nu lăsa un copil să manipuleze, să spunem, un calculator, îi creează un minus în faţa celorlaţi copii. Plus că deja sunt foarte multe jocuri educative, pe cd-uri de exemplu, care presupun să folosim un calculator. Eu recomand, chiar uneori să ocupăm timpul copilului cu astfel de jocuri. Trebuie, în calitate de părinte, să ne ocupăm timpul şi într-un astfel de mod lăsându-l să folosească calculatorul sau telefonul. Cu telefonul este de discutat. Dar, calculatorul, pentru că sunt aceste jocuri educative, sunt cd-urile educative, foarte bune, care dezvoltă şi alte abilităţi: logice, gândirea logică, gândirea inductivă, gândirea deductivă, să facă anumite analize.

Rep.: Cât timp trebuie alocat zilnic utilizării calculatorului, în cazul copiilor?
L.I.: Vârsta contează foarte mult. Nu putem să spunem că un copil de cinci ani are acelaşi timp ca un copil care este deja în clasa a V-a, a VI-a. Un termen mimin e foarte greu de stabilit, dar nu mai mult de o oră și jumătate, zilnic. Este foarte important ca un copil să aibă un program structurat, recomand părinţilor să le facă copiilor un program. Este inclusiv o tehnică în terapia comportamentală de structurare a programului liber, care să implice tot felul de activităţi: jocul cu copil, activităţi extraşcolare. Eu sunt pentru activităţi extraşcolare, dar cu o oarecare măsură.

Rep.: Cum poate fi suplinită activitatea copiilor la calculator, telefon, tabletă televizor. Ce recomandaţi?
L.I.: Vedeţi…, singurul mediu al copilului în care comunică e grădinţa, căminul, şcoala, unde totuşi are parte de joc. Deşi, să spunem aşa, gadgeturile astea au intrat inclusiv în grădinţe şi uneori îi mai vedem pe cei mici că se uită la o poveste sau programe pe televizor sau pe calculator, totuşi jocul şi activităţile sunt mult prezente în programul copiilor. Dacă copilul ajunge acasă de la cămin, grădinţă sau de la şcoală şi, să zicem că nu are un frate, un cerc de prieteni, sfârşeşte prin a se uita la televizor, pe tabletă sau manipulează telefonul.

Rep.: Pentru activităţile extraşcolare, constând în manipularea gadgeturilor, a telefonului, a tabletei sau uitatul la televizor, în exces sunt sau nu vinovaţi părinţii?
L.I.: Într-o anumită măsură pot să spun că, da, este şi vina lor! Vedeţi, sunt părinţi care lucrează foarte mult şi atunci timpul şi-l alocă sarcinilor de serviciu. E foarte uşor să spui, în calitate de părinte, copilului tău: „du-te joacă-te, că ai acolo atâtea jucării!”. Copilul trebuie să înveţe cum să se joace şi atunci sunt nişte etape de învăţare, inclusiv ale jocului. Părintele trebuie să fie acolo, lângă copilul lui. Şi jocul acesta trebuie să fie în mai multe etape, dar copilul nu are de unde să ştie cum să se joace. În mod normal, un părinte trebuie să-l înveţe pe copil cum să manipuleze o jucărie, care este funcţia ei. Jocul poate căpăta şi alte roluri, ca de exemplu jocul simbolic prin care mătura are o altă conotaţie şi lingura este un microfon şi alte lucruri. În acest fel se dezvoltă foarte multe lucruri la un copil: imagimaţia, creativitatea şi concentrarea. În acest fel îi educăm atenţia, autocontrolul. Jocul este exatraordinar din punct de vedere al resurselor pe care îl poate avea pentru dezvoltarea unui copil.

Rep.: Telefonul, utilizat de la vârste feagede, la preşcolari de exemplu, este sau nu factor pozitiv dezvoltarea şi activitatea copilului?
L.I.: Nu sunt deloc împotriva telefonului, atunci când este un element util. Telefonul, de exemplu, la clasa a II-a sau la clasa I. Sunt copii care merg acasă de la şcoală şi vorbesc tot drumul cu părinţii, aceştia din urmă fiind liniştiţi că micuţul lor au ajuns acasă. Aici, în acest caz, telefonul are un rol pozitiv şi ne ajută să dezvoltăm independenţa copilului. În schimb, cu cealaltă utilitate nu sunt de acord. Vorbim aici de jocuri, aplicaţii, care utilizate creează din punctul meu de vedere o stare tensionată. Pentru că toate jocurile sunt de genul depăşirii anumitor nivele. Toate jocurile astea, până la un anumit nivel, dezvoltă şi spiritul competiţiei, dar trebuie avut un control asupra lor – timpul.

Rep.: Cum pot să prevină părinţii activitatea intensă a copiilor la calculator, telefon, tabletă etc.?
I.L.: În primul rând, părinţii trebuie să-şi petreacă timpul cu copilul, învăţându-l cum să se joace, învăţându-l că şi alte jocuri sau altă modalitate de a petrece timpul este distractivă. Copilul caută atenţia părintelui şi va da orice gadget pe timpul petrecut cu părintele dacă acest lucru i-a fost însămânţat de mic, ca şi plăcere. Părinţii trebuie să aibă un control asupra timpului în care îl lasă pe copil să se joace, sau să-şi petreacă timpul în faţa unui gadget, a unui laptop, a unui calculator sau pe telefon. Timpul trebuie alternat. Nu trebuie să aibă o durată continuă. De asemenea, implicarea copilului în activităţi extraşcolare este salutară, pentru că dezvoltă. Ca de exemplu sportul, mai ales cel de echipă. La copii, sportul de echipă vine cu o grămadă de alte de lucruri care se dezvoltă. Cei care nu au această posibilitate pot alege altceva: limba engleză, muzică, instrument. Orice altă activitate aduce un mult mai mare plus decât acea oră, interval de timp, petrecut la televizor. Un semn de alarmă pentru părinţi trebuie să fie: tristeţea, supărarea, lipsa chefului, lipsa dorinţei de implicare, retragerea, izolarea. Semnele la copii sunt astea: irascibilitate, iritabilitate. La adolescenţi, se poate remaraca dorinţa de a opune opoziţie vizavi de tot ce vine din partea adultului. La copilul mic, apar sentimentele de tristeţe, de supărare. Copilul mic se retrage, stă mai mult singur, plânge. Are în general o dispoziţie tristă, uneori chiar cu scăderea poftei de mâncare. Nu mai caută compania copiilor, nu mai vrea să socializeze, să-şi invite prieteni sau să meargă în vizită. Astea sunt semne la copilul mai mic şi nu spun că nu apar semne şi la adolescenţi. Dar la adolescenţi, primordial, este starea de toleranţă scăzută la frustrare, irascibilitate şi opoziţionism care de multe ori este interpretată de părinte ca o problemă de comportament şi nu o asociază cu dispoziţia tristă. Dar de cele mai multe ori este o exprimare mascată a unei stări de tristeţe, de supărare. Creşterea în durată a timpului petrecut la calculator, tabletă, telefon, televizor etc. poate să fie un semn de întrebare pentru părinte: fie s-a ajuns la dependenţă, fie copilul are o depresie – o supărare. În orice situaţie în care a juns copilul, rolul părintelui este cel mai important. Dacă s-a dezvoltat o relaţie cu copilul, prin a vorbi cu el, se vor extrage multe, iar primul pas pe care trebuie să îl facă părintele este să discute. Primul pas este comunicarea.

2 Thoughts to “Laura Ianchiş – psiholog: „Gadgeturile, telefoanele, tabletele sunt bune doar atunci când sunt utilizate cu limită””

  1. septimiu turcas

    cati ani de experienta i-au trebuit sa adopte pozititia asta de femeie traumatizata care ofera truisme de duzina?

  2. Anonim

    Copiii nu au nevoie de telefoane mobile, ai mei nu au. Nu exista coerenta in ceea ce exprima doamna mai sus.

Leave a Comment