La Zalău – totul se face ”confrom legi’’

În municipiul Zalău se demonstrează că scrierea în limba română nu e una tocmai ca la carte. O greşeală poate fi ”admirată” în Parcul Central, chiar de la intrare, unde au fost amplasate indicatoare de informare prin care cetăţenii sunt atenţionaţi că trebuie să respecte anumite articole dintr-o lege. ”Amenda de la 200 la 1.000 lei confrom Legi nr.24 2007 articol 21 si articol 23”. Parcul Central este în administrarea SC Citadin SRL, societate aflată în subordinea Primăriei municipiul Zalău. Astfel de indicatoare ”confrom Legi” au fost amplasate în tot parcul. Suma plătită din bugetul local pentru aceste plăcuţe informative, şase la număr, a fost 41 de lei fără TVA. Potrivit Primăriei Zalău, persoana care a făcut verificările este Ioan Blaj – şef serviciu parcuri şi locuri de joacă, iar indicatoarele sunt ”moştenire” de la fosta conducere a DGADP Zalău ”ca urmare a discuțiilor avute cu utilizatorii parcului, nemulțumiți de faptul că, animalele (câinii) au acces și în alte locuri decât cele special amenajate pentru aceștia (2 zone special amenajate pentru câini)”. Tot în municipiul Zalău, într-un sens giratoriu din zona industrială, şoferii, pietonii, deopotrivă toţi trecătorii din zonă sunt avertizaţi prin intermediul unui alt indicator, că trecerea de pietoni a fost ”desfinţată”. Exemplele pot continua.

4 Thoughts to “La Zalău – totul se face ”confrom legi’’”

  1. Asa se intampla

    Daca ati angajat la Citadin doar pilosi, fara sa ii intrebati daca stiu carte

  2. Anonim

    blaj si-o angajat toate neamurile la citadin, se stie

  3. Anonim

    Da’ io cre’ că-i scrisul lui Dăncilă, după dictarea lui Dragne.

  4. Anonim

    angajari confrom legi…

Leave a Comment