Inundaţiile au provocat în Sălaj pagube de milioane de lei

Pagubele provocate în judeţul Sălaj, în cursul lunii mai, ca urmare a fenomenelor meteorologice se ridică la 24.010.410 de lei. Cel puţin asta indică raportul final cu privire la daunele înregistrate realizat de Instituţia Prefectului Sălaj. Raportul a fost transmis recent la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), respectiv la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Direcţiei Generale pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului şi la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, urmând ca la nivel guvernamental să se stabilească măsuri de sprijin pentru despăgubirea celor afectaţi.

În urma fenomenelor meteorologice care au avut loc pe raza judeţului Sălaj, în cursul lunii mai a anului curent, echipe  mixte compuse din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Sistemului de  Gospodărire a Apelor (SGA), Consiliului Judeţean (CJ), Serviciului Control Calitate Lucrări de Construcţii şi ai Direcţiei pentru Agricultură s-au deplasat în teren pentru a evalua pagubele produse de căderile semnificative de precipitaţii. Astfel, la  nivelul  judeţului au fost afectate 28 de unităţi administrative, respectiv 67 de localităţi, înregistrându-se o victimă şi însemnate pagube materiale. O casă a fost distrusă şi s-au constat avarii la: 1.263 de case, 282 de anexe gospodăreşti, 35 de obiective socio-economice şi administrative precum şi la trei obiective culturale. Din punct de vedere al infrastructurii au fost distruse: 26 de poduri, 31 de podeţe, 3.5 km de drum judeţean, 26.5 km de drum comunal şi 55.23 km de străzi. Pagube au fost înregistrate şi în sectorul agricol: 0,6 km de drum forestier, peste 4.894 deha teren arabil, 29.94 de hectare păşuni şi fâneţe, 11 sere-solarii şi 102 familii de albine.

Bani din fondul de rezervă al judeţului pentru comunele afectate de inundaţii

Până în prezent singur sprijin acordat unităţilor administrativ teritoriale (UAT-uri) afectate de inundaţii a venit din partea Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, care a decis în cursul acestei săptămâni, mai exact luni, 22 iunie, în cadrul şedinţei extraordinare acordarea sumei de 925.000 de lei, bani proveniţi din fondul de rezervă al judeţului. În total este vorba despre 23 de UAT-uri care au primit sume după cum urmează: Şimleu Silvaniei – 20.000 de lei, comuna Bănişor – 20.000 de lei, comuna Bobota 210.000 de lei, comuna Boghiş -15.000 de lei, comuna Chieşd – 60.000 de lei,comuna Cizer- 18.000 de lei, comuna Crasna – 25.000 de lei, comuna Cristolţ -79.000 de lei, comuna Gîrbou – 9.000 de lei, comuna Letca – 30.000 de lei, comuna Lozna – 30.000 de lei, comuna Măierişte – 46.000 de lei, comuna Năpradea – 50.000 de lei, comuna Pericei – 45.000 de lei, comuna Rus – 4.000 de lei, comuna Sălăţig – 10.000 de lei, comuna Sîg – 9.000 de lei, comuna Someş Odorhei -10.000 de lei, comuna Surduc – 39.500 de lei, comuna Sărmăşag -120.000 de lei, comuna Vacăul de  Jos – 20.000 de lei, comuna Vîrşolţ – 6.000 de lei şi comuna Zalha 50.000 de lei. Sumele vor fi utilizate pentru înlăturarea parţială a efectelor produse de fenomenele meteorologice din luna mai 2015.

One Thought to “Inundaţiile au provocat în Sălaj pagube de milioane de lei”

  1. […] Pagubele provocate în judeţul Sălaj, în cursul lunii mai, ca urmare a fenomenelor meteorologice se ridică la 24.010.410 de lei. Cel puţin asta indică raportul final cu privire la daunele înregistrate realizat de Instituţia Prefectului Sălaj. Raportul a fost transmis recent la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), respectiv la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Direcţiei Generale pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului şi la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, urmând ca la nivel guvernamental să se stabilească măsuri de sprijin pentru despăgubirea celor afectaţi. În urma fenomenelor meteorologice care au avut loc pe raza judeţului Sălaj, în cursul lunii …mai multe stiri […]

Leave a Comment