Închisoare la domiciliu

Infractorii condamnaţi la închisoare de până la şapte ani ar putea executa pedeapsa la domiciliu, după ce Senatul a adoptat două proiecte de lege care permite ca mai multe categorii de deţinuţi să poată să îşi execute pedeapsa la domiciliu, cu supraveghere prin intermediul unei brăţări electronice.
Potrivit celor două proiecte legislative, executarea pedepsei la domiciliu ar urma să fie posibilă în următoarele condiţii:
– pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani
– infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare
– infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
– în raport de persoana infractorului, de conduită avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea la domiciliul a pedepsei închisorii este suficientă.
Totodată, sunt prevăzute şi faptele pentru care nu se va putea dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii:
– iniţial a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar ulterior a fost revocată
– infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor
– faptele reprezintă infracţiuni contra vieţii, contra integrităţii corporale sau sănătăţii, infracţiuni săvârşite asupra unuo membru de familie sau asupra fătului, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, trafic de persoane sau de minori, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, precum şi infracţiuni prevăzute de legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
– persoana a fost condamnată anterior pentru săvârşirea fie a infracțiunii de evadare, fie pentru cea de inlesnire ori pentru tentativă la acestea.
M. S.

3 Thoughts to “Închisoare la domiciliu”

  1. Anonim

    Bine ar fi ca Senatul, Camera Deputaților, cei ce ne conduc cu atata măiestrie sa termine cu prostiile astea!!! Cei ce ne conduc nu sunt in stare sa asigure echipamente de protecție in legatura cu ce ne confruntam actualmente si ei vorbesc de brățări electronice! Le recomand sa achiziționeze si drone pe langa brățări electronice !!!

  2. Lege pentru politicienii condamnati

    Conditiile sunt stabilite „manusa” pentru ei…”Cine imparte parte isi face”.

  3. Deci pentru infractiuni de coruptie se poate

    Politicieni furati inainte ca va asteapta (doar) puscaria in…sufragerie!

Leave a Comment