Începe Postul Crăciunului

Românii ortodocşi şi greco catolici pot servi astăzi ultima masă „de dulce” înaintea Sărbătorii Naşterii Domnului. Postul Crăciunului începe în data de 14 noiembrie, durează şase săptămâni şi a fost rânduit de biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului Isus Hristos.
În această perioadă, adevăraţii creştini ţin post. Alături de fapte bune, de rugăciune şi smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor dar şi un „tratament” pentru detoxifierea organismului. Creştinii care se pregătesc pentru acest post trebuie să ştie că este desăvârşit atunci când abţinerea de la mancărurile „de dulce” este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual. Specialiştii susţin că perioada postului, în care se găteşte fără carne, ouă şi lactate, produse animale, este indicată şi pentru curăţarea organismului de toxine. Postul este binevenit pentru organism însă nu poate fi ţinut de orcine, pentru că pe durata lui se elimină din alimentaţie proteinele de origine animală, care conţin aminoacizi esenţiali care sunt indispensabiili bunei funcţionări. Astfel, postul nu este indicat pentru perioade lungi. Femeile însărcinate, copiii de până în 16 ani, dar şi alte persoane care suferă de diferite afecţiuni, nu este indicat să ţină post. Recomadabil este hrana gătită sănătos, fructe şi legume proaspete sub formă de salate.

3 Thoughts to “Începe Postul Crăciunului”

  1. Nicu

    In fine, vedem si noi o stire in care li se da posibilitatea si credinciosilor greco-catolici sa afle din acest ziar ca si pentru ei incepe postul Craciunului! Fiindca pana acuma, in general, „ziaristii” acestei foi, omiteau sa mentioneze ca pe aceste meleaguri exista inca si o puternica comunitate greco-catolica, urmasa fidela a religiei mosilor si stramosilor nostri, ai marilor patrioti romani ardeleni, ai pasoptistilor, memorandistilor, ai Scolii Ardelene comunitate care a fost abuziv desfiintata din ordinul lui Stalin si cu sprijinul BOR in anul 1948, trecuta in clandestinitate, ocazie cu care i-au fost sechestrate toate bisericile si bunurile detinute si transferate ortodocsilor! De altfel, aici in Zalau, nici pana astazi nu a fost retrocedata adevaratilor proprietari Catedrala Adormirea Maicii Domnului din centrul orasului, catedrala la care veneau sa se inchine de Sfanta Maria in pelerinaj o multime de pelerini din imprejurimi

    1. Anonim

      Ba catarule greco-catolic fele apa fele vin cim au fost facuti in transilvania(1698-1701)greco catari?i-ti spun eu cu forta tunurile si inselaciune

  2. Anonim

    Iti se scrie LEGAT!!!!!!!!!!

Leave a Comment