Începe “măcelul”! Inspectorii antifraudă dau năvală în restaurantele, saloanele de înfrumuseţare şi florăriile sălăjene

Direcţia Generală Antifraudă începe de vineri, 26 februarie, o serie de controale la saloane de înfrumuseţare, unităţi de comerţ cu flori şi plante ornamentale, dar şi la unităţi de alimentaţie publică din judeţul Sălaj. Biroul de presă din cadrul ANAF regional din Oradea nu a oferit, fireşte, informaţii concrete referitoare la aceste controale şi segmentele pe care acestea se vor desfăşura însă cei vizaţi trebuie să se aştepte la verificări “la sânge” pe toate liniile care intră în atribuţiile inspectorilor antifraudă. Operaţiunea “Venus” îşi propune diminuarea evaziunii fiscale în comerţul cu flori şi plante ornamentale, încurajarea importatorilor, a deţinătorilor de depozite, a producătorilor şi a comercianţilor en-gros şi en-detail ca să-şi organizeze mai riguros activitatea economică, evidenţele financiar-contabile şi fiscale. Un alt obiectiv este creşterea gradului de conformare fiscală, inclusiv prin utilizarea aparatelor de marcat electronice, spune ANAF. Este doar una dintre acţiunile majore la nivel naţional pe care Direcţia Generală de Antifraudă le va iniţia periodic în scop preventiv, respectiv pentru creşterea nivelului de conştientizare şi, implicit, de conformare fiscală a unor activităţi economice în care colectarea taxelor şi impozitelor este deficitară, se arată în comunicat. “Stabilirea calendarului, a modului de acţiune, identificarea categoriilor de contribuabili şi a activităţilor cu risc fiscal au la bază analiza informaţiilor şi a datelor disponibile la nivel central, rezultatele unor acţiuni anterioare, dar şi propuneri ale direcţiilor regionale antifraudă, adaptate specificului local”, se arată în comunicatul instituţiei.

Având în vedere că ANAF a decis să anunţe cu o zi înainte, sosirea inspectorilor la uşile agenţilor economici şi să menţioneze cu exactitate categoriile de unităţi care vor fi controlate, arată faptul că ANAF urmăreşte prin aceste acţiuni mai mult un scop preventiv, încercând să îmblânzească oarecum modalităţile prin care au acţionat în trecut de cele mai multe ori pe deplin justificat dar mai ales să–i determine pe cei vizaţi să-şi desfăşoare activitatea în deplină legalitate, mereu.  Punerea în gardă a comercianţilor chiar şi cu câteva ore înainte de declanşarea acţiunilor de control, poate însemna şi o şansă acordată acestora, în a repara greşelile sau ilegalităţile cu care unii dintre ei sunt în “frăţie” pentru a se evita, acolo unde se poate, amenzile uriaşe sau măsura închiderii “prăvăliei”, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în urma acestor controale. Este foarte posibil, pe de altă parte, ca aceste informaţii să fie doar vârful ‘aisbergului’, iar controalele să se extindă pe o arie mult mai vastă de activităţi desfăşurate de agenţii economici sălăjeni.

 

3 Thoughts to “Începe “măcelul”! Inspectorii antifraudă dau năvală în restaurantele, saloanele de înfrumuseţare şi florăriile sălăjene”

  1. preventie = magazine inchise sa nu fie verificate ?

    Direcţia Generală Antifraudă începe de vineri, 26 februarie, o serie de controale la saloane de înfrumuseţare, unităţi de comerţ cu flori şi plante ornamentale, dar şi la unităţi de alimentaţie publică .
    Controalele se vor efectua pe parcursul a 30 de zile, pana in dara de 30 martie 2016.

  2. curios

    cati din inspectorii ANAF de la Antifrauda Oradea sunt sin Zalau/Salaj? avem si noi oamenii nostri pe acolo? nu sa ne favorizeze , ci sa aiba grije sa nu fim „abuzati” mai mult decat ceilati 🙂

  3. Anonim

    Poate sa faca controale zilnic pentru ca dezvatul e foarte greu la romani

Leave a Comment