În timp ce aleșii locali și județeni și-au văzut visul cu ochii, peste zece mii de pensionari sălăjeni trăiesc cu 500 de lei lunar

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că județul Sălaj este, alături de alte câteva județe, în topul celor în care se câștigă cele mai mici salarii. Impactul pe care proasta salarizare, îndeosebi în mediul privat, îl are asupra forței de muncă este devastator aici contribuind, pe lângă salariile mici, și condițiile de muncă, programul, orele suplimentare, așadar, un “pachet” față de care, mai ales cei tineri, aflați la început de drum, nu mai sunt deloc atrași. La polul opus, cei care și-au încheiat socotelile cu locurile de muncă – pensionarii –  nu au nici ei o viață confortabilă. Lăsând la o parte categoria privilegiată a magistraților, cei care primesc o pensie medie lunară de aproximativ 15.000 de lei, pensionarii care o duc cel mai greu sunt cei care primesc pensia minim garantată de stat.

În județul Sălaj, în luna aprilie 2018, 10.113 pensionari au primit pensia minimă garantată, respectiv 520 de lei, asigurată de statul român. La nivel național, numărul de beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost, în luna aprilie, de 807.416 persoane, din care 662.796 pensionari din sistemul public şi 144.620 pensionari agricultori, conform datelor publicate de Casa Naţională de Pensii Publice. 

În județul Sălaj, în luna aprilie a acestui an, în cazul beneficiarilor proveniți din fostul sistem de pensie al agricultorilor, valoarea medie a indemnizației a fost de 446 lei. Guvernul vrea să mărească, începând din 1 iulie, penisa minimă garantată, astfel încât aceasta să ajungă la 640 de lei. Totodată, tot din luna iulie, se preconziează mărirea punctului de pensie la pensile românilor, la 1.100 de lei. Nu se știe însă cu certitudine dacă aceste creșteri vor avea loc, cu atât mai puțin dacă acest lucru se va întâmpla, așa cum au promis guvernanții, peste doar două săptămâni.

 Aleșii locali și județeni au devenit și ei “speciali”: pensii de zeci de mii de lei pentru primari și președinți de consilii județene

Senatorii au votat zilele trecute, cu multă dărnicie, o lege controversată, respinsă în mai multe rânduri în faza de proiect pentru felul în care separă încă o dată în mod nedrept, categoriile de pensionari din România. Prin urmare, primarii și viceprimarii au devenit persoane cu totul “speciale” astfel încât la vârsta pensionării, pe lângă pensia cuvenită pentru anii de muncă, aleșii locali vor primi și un venit suplimentar lunar ce va putea ajunge la aproape 12.000 de lei pentru cei care au avut trei mandate. Primarii cu un singur mandat de patru ani vor primi o pensie specială de 3.200 de lei.

Sumele sunt calculate, așadar, în funcţie de numărul de mandate. Primarul Capitalei ar lua în plus peste 3.500 de lei la pensie după un singur mandat, şi aproape 11.000, dacă rezistă 12 ani în fruntea unei localități. Pensia specială pentru primari a fost cerută vehement de aleşii din întreaga ţară, ce pe care noi i-am ales să ne reprezinte interesele de la cea mai înaltă tribună a țării. Şi iată că dorinţa li s-a îndeplinit. 

Un primar de municipiu reşedinţa de judeţ (cu un salariu ce are o medie de 17.100 de lei) va primi la pensionare, pe pe lângă pensia obișnuită, suma de 3.283 de lei supliment la pensie pentru un mandate încheiat, 6.566 pentru două mandate sau 9.849 pentru trei mandate. Un primar de comună (cu până la 3.000 locuitori), cu 7.600 de lei salariu lunar, va primi 1.459 de lei supliment la pensie; 2.918 de lei este suma ce va veni lunar după pensionare pentru cei cu două mandate (foarte multe cazuri în județul Sălaj), și 4.377 de lei supliment la pensie pentru cei cu trei mandate. De menționat este faptul că acestea reprezintă pensii speciale, suplimentare, astfel încât aceste sume se vor adăuga celor pe care aleșii le vor primi ca pensie cuvenită în mod obișnuit. În acest fel, odată cu votarea acestei legi, și lupta pentru fotoliul de primar al aleșilor actuali va fi una sângeroasă, dat fiind faptul că, pe lângă toate privilegiile care decurg din această funcție, la mijloc este vorba despre sume foarte mari de bani. În acest moment, în județul Sălaj sunt în total 67.960 de pensionari.

5 Thoughts to “În timp ce aleșii locali și județeni și-au văzut visul cu ochii, peste zece mii de pensionari sălăjeni trăiesc cu 500 de lei lunar”

  1. Anonim

    Ce face PSD-ul de cand e la guvernare este o bataie de joc la adresa poporului roman. RUSINE sa va fie, politicieni nemernici! Istoria va consemna dezastrul pe care l-ati adus asupra tarii. Sper ca dupa ce nu veti mai fi la putere sa fiti judecati si condamnati pentru toate marsaviile pe care le faceti.

  2. Anonim

    si raspundere ???? nimic ! asta e PSD !
    primarii o sa poata face si afaceri, mai ales cu bani publici ! o sa ne fure pe fata ! LEGAL !!!
    in urma cu 20-25 de ani se discuta despre „evaziunea fiscal legala”
    noi ne intoarcem in timp !
    staul se imprumuta cu miliarde de euro si dolari sa poata plati pensi si salarii pana la in nou tur de vot ! iar nota deplata o sa ne arda pe noi, prosti de votanti !

  3. Anonim

    Medicamente si spitalizari sa va luati din aceste pensii, blestemaților! Un judet intreg va uraste. Animalelor ce sunteti, nu va mai satura Dumnezeu.

  4. Anonim

    Problema e ca majoritatea pensiilor pentru stagiul complet de cotizare se afla sub salariul minim pe economie. Rusine PSD + alde !

  5. Anonim

    Penibila guvernare!Si noi suntem un popor peninil!Ne meritam soarta!DNA-ul singura institutie care le sta in cale, incearca psd + alde sa o desfiinteze! Si prosti nerg la Bucuresti sa fac miting la dorinta hotilor din psd!

Leave a Comment