“Împreună pentru fiecare”, la Policlinica din Şimleu Silvaniei

Motto : „ Nu există în viaţă nimic mai bun ca sănătatea. Sănătatea şi judecata sunt cele două lucruri ale vieţii ” . ( Platon, 427-347, filozof grec)
Prof. Marin Ştefan

Din iniţiativa doctoriţei Teodora MIRICĂ – medic primar medicină de familie, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local, prin ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului, precum şi cu ajutorul activ şi nemijlocit al unor voluntari demni de toată lauda, Policlinica Veche (botezată aşa de multă lume) arată, aproape, ca una nouă. Este vorba de finalizarea Proiectului « Împreună pentru fiecare », privind reparaţia/renovarea acestei instituţii medicale, demarat în urmă cu trei luni de zile. Finanţarea lucrărilor a fost asigurată de Rompetrol, prin alocarea sumei de 45.000 de lei, cu o suplimentare de 20.000 de lei din partea Primăriei şimleuane, pentru hidroizolaţia acoperişului.
Acest lucru era mai mult decât necesar, pentru că imobilul cu pricina ajunsese într-o stare deplorabilă de funcţionare din cauza lipsei de întreţinere de-a lungul timpului. Ne şi mirăm de cum a putut funcţiona, legal ( ne referim la autorizaţie), în asemenea condiţii !… Întreaga clădire, neîngrijită, cu acoperişul degradat şi pereţii decojiţi de igrasie, cu holuri insalubre şi grupuri sanitare nefuncţionale etc., era mai mult decât neprimitoare pentru pacienţii celor şapte medici de familie, care au cabinetele medicale acolo.
În acest context, Teodora Mirică – un medic tânăr şi priceput, dar şi cu o reală responsabilitate civică, a făcut acest proiect şi l-a dus la îndeplinire, al cărui scop a fost şi rămâne unul pur medical, menit să ofere tuturor pacienţilor care apelează la medicii de familie condiţii corespunzătoare, atât de investigare şi de alinare, cât şi de îndrumare spre unităţile sanitare specializate în tratarea diferitelor afecţiuni.
Pentru o mai bună cunoaştere a celor întâmplate, i-am luat doctoriţei Teodora Mirică următorul interviu :
– Ce v-a determinat să porniţi acest proiect ?
– Pur şi simplu, m-am săturat să văd zilnic acea imagine şi m-am hotărât să fac ceva. Este necesar ca fiecare să conştientizeze că trebuie să se implice în rezolvarea problemelor din comunitatea în care trăieşte, dar – din nefericire – în România voluntariatul nu este, încă, la modă.
– Practic, ce s-a realizat ?
– Am renovat patru grupuri sanitare, am amenajat un vestiar pentru personalul medical, un depozit pentru materiale de curăţenie, altele pentru depozitarea deşeurilor infecţioase şi a celor menajere, precum şi sălile de aşteptare, pornind de la instalaţiile electrice şi cele sanitare, de la uşi şi ferestre, până la gresie, totul fiind schimbat din temelii. În plus, am amenajat şi un punct de sterilizare.
– Se observă o schimbare în bine din partea dumneavoastră şi a celor care vă trec pragul cabinetului, încrezători în tot ceea ce faceţi pentru binele lor ?
– Pacienţii sunt mulţumiţi că sunt primiţi în condiţii civilizate, iar medicii au acum asigurată structura funcţională a cabinetelor. Schimbarea fiind evidentă, este apreciată de toţi.
– Sunteţi mulţumită de ce s-a realizat ? Adresaţi şi altora mulţumiri pentru “noua faţă “ şi nu numai a Policlinicii Medicale din Şimleu Silvaniei ?
– Consider că mi-am făcut datoria şi le mulţumesc din suflet celor care s-au implicat şi m-au ajutat.
Aşadar, cu voinţă , cu un real spirit civic şi gospodăresc, dar şi cu sprijinul semenilor noştri, multe lucruri se pot schimba, primind o nouă înfăţişare, pentru binele fiecăruia dintre noi.

9 Thoughts to ““Împreună pentru fiecare”, la Policlinica din Şimleu Silvaniei”

  1. vocea

    felicitari teodora pentru actiune, si daca s-au folosit de actiunea ta sa scrie si un articol cu puternic miros electoral unde frazele cu tenta comunista iti provoaca voma, acest lucru nu-ti diminueaza cu nimic meritele.Rusine profitorilor!!!!!

  2. atita ca deja la prima ploaie se vede o patoaca de apa la fosta gura de vizitare a acoperisului !Foarte bine lucrat!

  3. Anonim

    voce….ai fost vreodata la lucru acolo?Sunt sigur ca nu!

  4. Anonim

    Prof. Marin STEFAN, Simleu Silvaniei: Buna ziua „vocea” !. Eu am scris articolul, la solicitarea doamnei doctor Teodora MIRICA, după ce mi-a relatat, în mare, ceea ce a intreprins si ce s-a realizat acolo si dupa (foarte important !) ce domnia sa a fost de acord cu forma şi continutul articolului !!! Unde simtiti dumneavoastra un „puternic miros electoral unde frazele cu tenta comunista iti provoaca voma” ? Va rog sa ma iertati, dar in modul in care „reactionati”, gandurile si cuvintele dumneavoastra contin asa ceva ! In acest context, nu pe mine (eu am sris ce mi-a spus), ci pe doamna doctor Teodora MIRICA o jigniti, culmea, dupa ce o felicitati ! PACAT, MARE PACAT ! …De ce nu scrieti si dumneavoastra ? Pai da, scrieti doar comentarii rautacioase. Ce usor este, dar, vorba dumneavoastra, RUSINOS . Deci, RUSINE !…Din nou, PACAT ! Inca o data, va rog sa ma iertati pentru aceasta interventie. Domnul sa v-ajute, cu sanatate ! Si pe domnii/doamnele „xxxxxx” si „anonim”, pe toti ! M.ST.

  5. pacient

    Eu personal va felicit si va multumesc. Unii sunt in stare sa comenteze,altii sa lucreze.

  6. Anonim

    Este usor de gasit greseli in munca altora. Ma intreb oare cati dintre cei care fac comentariile rautacoase au LUAT PARTE la munca depusa in acest proiect?

  7. Anonim

    Nici unul. Ei sunt comentatori de meserie. Nu se cade sa lucreze.

  8. Anonim

    vadimtudor@tribun.ro: generalul mieu alcibiade mia spus ca vocea dela 9,45 incurcata rau cu taietorul de frunze la caini XXXXXX dela 9,53 sau „dat cu” (!) altfel de ambrozie ieri cand am intrat in lasatul secului pentru postul nasterii Domnului ! asteptam…SPOVEDANIA !

  9. Nu ca sint nemultumit,dar trebuia facuta lucrarea bine nu in semifinisaj ,iar in spate curge apa din cetarne direct pe pereti.Pentru doamna Mirica numai felicitari,dinsa a incercat sa faca o schimbare in bine a acelui edificiu.Apropos,a cui ii cladirea?

Leave a Comment