Gazele naturale s-au scumpit cu 70%

Gazele naturale s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,10% în luna iulie a acestui an faţă de iulie 2021, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi la combustibili, cu un avans al preţurilor de 35,63% în iulie 2022 faţă de iulie 2021, şi energia termică – plus 22,98%. Alimentele care s-au scumpit cel mai mult au fost uleiul comestibil, cu creşteri de preţ de 51,86%, cartofii – 41,85% şi făina – 32,86%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian – 34,02%, apă, canal salubritate – 20,96% şi transportul CFR – 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,08%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna iulie din acest an faţă de iulie 2021.

M. S.

 

2 Thoughts to “Gazele naturale s-au scumpit cu 70%”

  1. […] Gazele naturale s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,10% în luna iulie a acestui an faţă de iulie 2021, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi la combustibili, cu un avans al preţurilor de 35,63% în iulie 2022 faţă de iulie 2021, şi energia termică – plus 22,98%. Alimentele care s-au scumpit cel mai mult au fost uleiul comestibil, cu creşteri de preţ de 51,86%, cartofii – 41,85% şi făina… Citeste mai mult […]

  2. Aspirina

    Mi se pare puțin! Ar trebui și recomand ca gazele sa se scumpească cu 350%! 70% e puțin!!! Nu credeți??????

Leave a Comment