Forma sub care ar putea fi reintrodusă taxa auto, după consultarea publică

După ce mai multe încercări de introducere a unei taxe de poluare pentru emisiile de dioxid de carbon, sub diferite nume (taxa auto, taxa de poluare) au eșuat pe rând din cauza problemelor juridice, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a dat exemplul fostei taxe de primă înmatriculare, taxă care a fost declarată ilegală, statul român fiind obligat ulterior să returneze banii cetățenilor. „Dacă va exista o nouă taxă, va fi discutată cu Comisia Europeană. Vom strange toate informațiile și toate exemplele pozitive din Uniunea Europeană, astfel încât să nu mai ajungem în situația de a avea o taxă ilegală. În Europa, există trei țări care nu au nicio intervenție pe această problema, restul de 24 au fel de fel de sisteme aflate în implementare. România trebuie să decidă dacă vrea să facă parte din grupul țărilor care nu au nicio taxă sau din grupul de 24, unde se încearcă prin diverse metode să se taxeze poluarea”, a declarat Tanczos Barna (UDMR). Întrebat dacă va introduce această nouă taxă auto în acest an, ministrul Mediului a spus că va face o consultare publică, va analiza variantele din UE și va lua decizia împreuna cu societatea civilă, Guvernul și ministerul Mediului. „Dacă astăzi eu v-aș spune că introduc o anumită taxă, aș face greșeala pe care au făcut-o ceilalți miniștri, care au introdus o taxă, s-a pierdut la Curtea Europeana de Justiție și s-au dat banii înapoi. Dacă va exista o taxă pe mediu, naționala sau locală, trebuie să fie sigură din punct de vedere juridic și să aibă efecte suficiente. Vom demara discuții inclusiv cu producătorii auto, cu comercianții auto, pentru că nu putem să bulversam piața, dar România trebuie să decidă dacă va fi sau nu (taxa, n.red)”, a spus ministrul Mediului, care a oferit și câteva variante ale posibilei viitoare taxe auto. „Variantele posibile sunt: impozit local diferențiat, rovinieta, emisiile stabilite de producătorul auto în funcție de motor. Măsura trebuie să ducă la reducerea poluării. Obiectivul este scăparea de infringement și reducerea poluării în marile orașe. În acest an vom avea o consultare publică, discuții cu Comisia Europeană pentru legislație și prezentarea unor variante Guvernului,” a conchis ministrul Barna.

 

 

 

3 Thoughts to “Forma sub care ar putea fi reintrodusă taxa auto, după consultarea publică”

  1. adi

    Categoric dk trebuie musai introdusa,solutia cea mai echitabila este introducerea ei in pretul combustibilului.Circuli,platesti.Nu circuli, nu platesti.Dar nu va fi asa.Nu va fi pentru ca de 30 de ani in tara asta,aia care iau decizii judeca cu curul.Exemple v-as da o gramada da-mi mai trebe tastatura.

  2. Anonim

    cu aceasta „taxa auto / de mediu” sau oricum i-ai spune, trebuie sa urmaresti mai multe aspect !! unul ar fi :
    – sa descurajezi inmatricularea de masini vechi si POLUANTE !!
    Aceasta taxa ar trebui introdusa , dupa mine, in impozitul masinii, sa platesti unde poluezi !! Si asa sti ca bani se investesc in comunitatea ta !! si nu se pierd in tara !!
    Sa fie calculata in functie de casa de poluare, adica impozitul actual sa fie inmultit cu un coefficient.
    La un motor de 2000cm2, euro 6 sa ai impozit 200 lei, iar daca este euro 5 sa die 300-400 lei, iar la euro 4 sa fie 400-600 lei, iar la euro 3 si euro 3, 2,1 non-euro sa fie 600-1.000 lei. Trebuie sa il faci pe om sa inteleaga ca e mai rentabil sa cumperi, sa detii o manina nepoluanta decat sa platesti taxe foarte mari !! Si asa multi o sa renunte la rable !! O sa fie mai multe locuri de parcare goale si nu o sa mai ai in jurul blocului 10-20 de rable care sa ocupe loc.
    Iar primariile sa ridice de pe domeniul public orice masina care nu are impozitul platit, ITP si RCA valabil la zi !!

    1. Anonim

      Keep dreaming ….

Leave a Comment