FLORIN CÎŢU: „Peste 100.000 de persoane au rămas fără loc de muncă, după supraimpozitarea contractelor part-time”

Florin Cîţu a declarat că, aşa cum a avertizat, peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Liberalul consideră că, având în vedere datele, Guvernul trebuie să elimine urgent această taxă, notează News.ro.

„Peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Efect previzibil despre care am avertizat. Acesta este şi motivul pentru care alături de colegii liberali am eliminat în 2020 supraimpozitarea contractelor part-time introdusă de guvernele PSD”, a scris Florin Cîţu, astăzi pe Facebook.

Liberalul a precizat că, „având în vedere aceste date cred că guvernul trebuie să elimine această taxa urgent”.

„Nu mai este nevoie de alte analize, datele arată că am avut dreptate”, a conchis Cîţu.

De la 1 august, contribuţiile la contractele part time sub nivelul salariului minim pe economie vor fi calculate, începând de luni, la salariul minim, costurile suplimentare fiind stabilite în sarcina angajatorului, ca parte a modificărilor fiscale adoptate de Guvern şi aplicate din luna august.

Tot din august, cresc accizele la ţigarete, produse din categoria tutun încălzit şi alcool, iar câştigurile din jocuri de noroc vor fi impozitate mai dur.

Măsura luată de Executiv a fost criticată de USR, dar şi de liderul partidului Forţa Dreptei Ludovic Orban care a anunţat, luni, că va solicita Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanţa care aduce modificări la Codul fiscal şi care cuprinde şi această măsură privind supraimpozitarea contractelor part-time.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

3 Thoughts to “FLORIN CÎŢU: „Peste 100.000 de persoane au rămas fără loc de muncă, după supraimpozitarea contractelor part-time””

  1. […] Florin Cîţu a declarat că, aşa cum a avertizat, peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Liberalul consideră că, având în vedere datele, Guvernul trebuie să elimine urgent această taxă, notează News.ro. „Peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Efect previzibil despre care am avertizat. Acesta este şi motivul pentru care alături de colegii liberali am eliminat în 2020 supraimpozitarea contractelor part-time introdusă de guvernele PSD”,…  » Mai multe detalii […]

    1. Robi

      S-a trezit și adormitul ăsta sa facă analize, după ce a îngropat și mai tare aceasta tara?

Leave a Comment