Firmele care angajează absolvenți beneficiază de subvenții

Statul oferă, prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, subvenţii lunare, timp de până la un an şi jumătate, firmelor care angajează absolvenţi.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă de 900 de lei pentru fiecare angajat. Dacă există firme care angajează, tot pe durată nedeterminată, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap, acestea vor primi aceeaşi sumă lunară, dar pe o perioadă de 18 luni.

Conform AJOFM Sălaj, prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, într-una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii. Subvenţia nu se acordă, în schimb, în cazul firmelor care angajează absolvenţi de învăţământ superior care nu au promovat examenul de licenţă sau de diplomă.

Odată ce au încadrat absolvenţi în condiţiile art. 80 din Legea nr. 76/2002, firmele sunt obligate să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 18 luni sau de la data angajării. Dacă, în acest interval de 18 luni, raporturile de muncă de serviciu ale absolvenţilor încetează, angajatorul este obligat să restituie în totalitate către AJOFM sumele încasate pentru fiecare absolvent, plus dobânda de referinţă a BNR în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu.

În perioada celor 18 luni, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator. Cheltuielile necesare acesteia vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor pentru şomaj. În cazul în care, după îndeplinirea obligaţiei de 18 luni, angajatorii menţin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenţii încadraţi, ei vor primi anual, timp de cel mult doi ani, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane şi virate, conform legii. Probabil acest din urmă aspect urmează să fie clarificat, după ce, de la 1 ianuarie 2018, plata contribuţiilor sociale va fi „mutată” în sarcina angajatului.

 

One Thought to “Firmele care angajează absolvenți beneficiază de subvenții”

  1. Cosmin Stoica

    Anunt lucru part-time: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cosminstoica2015@gmail.com

Leave a Comment