Fața nepăsătoare a Sălajului: penultimul loc pe țară la numărul de burse școlare

În Sălaj nu se respectă integral dreptul elevilor la burse școlare. Într-un clasament național, județul nostru se află pe penultimul loc, după județul Maramureș, cu un grad foarte mic de respectare a prevederilor legale privind bursele școlare. Situația este prezentată de Avocatul Poporului în “Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel național în anul școlar 2019-2020”, raport lansat recent, în care se arată că doar 5.66 la sută dintre primăriile din România respectă dreptul elevilor la burse şcolare, conformându-se în totalitate cadrului legal. Dacă la nivelul municipiului București toate cele șase sectoare acordă toate tipurile de burse prevăzute de lege, în rândul județelor situația este cu mult mai nuanțată. Cel mai mare grad de respectare a prevederilor legale privind bursele școlare este în județul Constanța, unde 30 la sută dintre primării acordă toate tipurile de burse școlare. La polul opus se află județele Maramureș, Sălaj și Vâlcea, unde în niciuna din unitățile administrativ-teritoriale nu se acordă integral bursele școlare prevăzute de lege. Mai mult decât atât, datele indică faptul că doar în două județe din România (Constanța și Ilfov) peste 20 la sută dintre primării acordă integral burse școlare. Pe de altă parte, în 33 de județe, un procent de sub 10 la sută din primării înțeleg să respecte integral dreptul elevilor la burse școlare.

În Sălaj: 46 de primării – zero burse

În cursul anului școlar 2019-2020 în Sălaj, în comunele și în orașele din Sălaj au fost acordate doar 61 de burse școlare. Este vorba despre burse de ajutor social, burse de merit, burse de studiu și burse de performanță. Astfel, un număr de 13 burse de ajutor social au fost acordate de autoritățile publice din: Zalău, Jibou, Bobota, Boghiș, Crasna, Creaca, Cristolț, Hereclean, Năpradea, Plopiș, Rus, Surduc și Vârșolț; patru burse de performanță în: Zalău, Crasna, Creaca și Plopiș; burse de merit – 5 în: Jibou, Bocșa, Năpradea, Plopiș și Surduc. De asemenea, în cursul anului școlar trecut în județul Sălaj au fost acordate două burse de studiu de autoritățile din Zalău și Crasna. Orașele și comunele în care nu s-a acordat nicio bursă școlară sunt: Cehu Silvaniei, Șimleu Silvaniei, Agrij, Almașu, Băbeni, Bălan, Bănișor, Benesat, Buciumi, Camăr, Carastelec, Chieșd, Cizer, Coșeiu, Crișeni, Cuzăplac, Dobrin, Dragu, Fildu de Jos, Gâlgău, Gârbou, Halmășd, Hida, Horoatu Crasnei, Ileanda, Ip, Letca, Lozna, Măeriște, Marca, Meseșenii de Jos, Nușfalău, Pericei, Poiana Blenchii, Românași, Sâg, Sălățig, Șamșud, Sânmihaiu Almașului, Șărmășag, Șimișna, Someș Odorhei, Treznea, Valcău de Jos, Zalha și Zimbor.

 Bursele – un miljoc de sprijin pentru elevi

În raport, Avocatul Poporului evidențiază faptul că instrumentul burselor școlare a fost introdus în legislația românească cu scopul de a instituționaliza un mijloc de sprijinire a elevilor cu rezultate școlare bune sau cu performanțe deosebite, precum și pe cei aflați în categorii de risc, în vederea păstrării acestora în sistemul de educație și a prevenirii abandonului școlar. În ambele situații, acordarea burselor școlare reprezintă în fapt o modalitate concretă prin care statul român își exercită funcția socială, consacrată de articolul  1 alineat  (3) din Consituție: “România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”, iar ignorarea de către autoritățile publice locale a acestui drept al elevilor poate constitui în practică o adevărată piedică în calea exercitării efective a dreptului fundamental la învățătură. “Cu atât mai mult, în contextul pandemiei generate de virusul Covid-19, considerăm că este vital ca autoritățile publice locale să înțeleagă necesitatea implicării lor în viața educațională a comunității și a respectării dreptului la burse școlare al elevilor. Situația socio-economică creată de criza sanitară în care ne aflăm va face ca un număr tot mai mare de elevi să aibă vocația de a fi eligibili pentru formele de sprijin reprezentate de bursele de studiu și ajutor social, un număr tot mai mare de beneficiari ai sistemului de educație fiind în riscul de a părăsi școala în cazul în care autoritățile locale vor ignora în continuare cadrul legal în materie de burse școlare. Acordarea integrală a burselor școlare reprezintă, în fond, respectarea legii de către unitățile administrativ-teritoriale. Din moment ce cadrul normativ incident obligă autoritățile publice locale să acorde toate tipurile de burse școlare, o acordare parțială, doar a anumitor tipuri de bursă, reprezintă tot o încălcare a obligației impuse de lege”, se arată în raport.

De precizat este faptul că realizarea acestuia s-a făcut prin efortul comun al personalului de specialitate din cadrul instituției Avocatului Poporului și a echipei de bună guvernare în educație a Societății Academice din România, care a efectuat operațiunea de interpretare și agregare a răspunsurilor primite de la autoritățile publice locale, pe baza acestora fiind ulterior realizate în comun constatările și recomandările cuprinse în raport. La data de 27 ianuarie 2020, Avocatul Poporului a transmis instituțiilor prefectului din întreaga țară o adresă prin care a solicitat comunicarea unui centralizator cu date privind modul în care unitățile administrativ-teritoriale din județ înțeleg să își îndeplinească obligația legală de a acorda burse școlare pentru elevi.

6 Thoughts to “Fața nepăsătoare a Sălajului: penultimul loc pe țară la numărul de burse școlare”

  1. Anonim

    Slab informați.
    Sunt și alte comune care acorda burse.
    O primărie de comună din Sălaj acorda 5 burse sociale.
    Puteți sa o găsiți????

  2. Anonim

    Bun, si daca legislația incidenta stabilește obligativitatea autorităților locale în acordarea acestor burse, iar ei nu o fac. Faceți denunțuri penale, pt abuz în serviciu. Că atunci când era vorba de impozitarea pensiilor speciale unde aveați și voi interes repede ați sesizat CCR.

  3. Nelămurit

    Nu știu de unde a colectat Avocatul Poporului aceste date, dar cu siguranță sunt total eronate. Situația unei școli din Zalău pentru anul școlar 2019-2020, 100% verificată și verificabilă, arată: 5 burse de merit și 90 de burse sociale (medicale, orfani, rurale). Nu pentru a lăuda pe nimeni, nu e cazul, doar pentru a respecta adevărul.

    1. Anonim

      Ia spuneti dvs despre ce localitate misterioasa este vorba? Ca doar nu e vreo informatie secreta. Daca tot comentati ceva, veniti cu argument ai exemplu. Altfel, v ati pierdut vremea de pomana. Concluzie la articolul.f bun si documentat: primari avari, zgarciti cu comunitatea, absenti. Oameni care ne conduc dupa cum.vor ei. Inca o data suntem rusinea tarii. Nenorocitior!

  4. vasile

    Mai aveti un pic „alde Negoita” si nu mai citim acest ziar.

  5. Ivan

    Vasile, Vasile, ve fi o pierdere grea. Vom plange si te vom uita.

Leave a Comment