Facebook elimină mai multe informaţii din paginile de profil

Din profilurile utilizatorilor de Facebook vor dispărea în curând mai multe categorii de informaţii, anunţă Meta, potrivit News.ro.

Profilurile utilizatorilor Facebook nu vor mai include adrese, orientări religioase şi opinii politice. Dispare, de asemenea, câmpul „Interesat de” care era folosit pentru a exprima orientarea sexuală.

Modificarea anunţată de Meta îşi va face efectul începând cu 1 decembrie.

Comunicatul companiei nu oferă explicaţii privind eliminarea acestora informaţii din paginile de profil, însă, modificarea pare să aibă legătură cu schimbarea politicilor platformei în ceea ce priveşte intimitatea şi targetarea cu reclame.

În urma scandalurilor din ultimii ani, Meta s-a văzut nevoită să se preocupe de protejarea intimităţii utilizatorilor, care poate fi sprijinită şi prin reducerea cantităţii de informaţii personale.

Pe de altă parte, tot din cauza unor controverse, Facebook a încetat să mai folosească aceste categorii de informaţii în vederea targetării cu reclame, astfel că informaţiile eliminate acum din paginile de profil nu mai erau oricum de folos companiei.

Facebook trece prin cea mai grea perioadă de la înfiinţare, după ce a disponibilizat recent în jur de 11.000 de angajaţi.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

4 Thoughts to “Facebook elimină mai multe informaţii din paginile de profil”

  1. […] Din profilurile utilizatorilor de Facebook vor dispărea în curând mai multe categorii de informaţii, anunţă Meta, potrivit News.ro. Profilurile utilizatorilor Facebook nu vor mai include adrese, orientări religioase şi opinii politice. Dispare, de asemenea, câmpul „Interesat de” care era folosit pentru a exprima orientarea sexuală. Modificarea anunţată de Meta îşi va face efectul începând cu 1 decembrie. Comunicatul companiei nu oferă explicaţii privind eliminarea acestora informaţii din paginile de profil, însă, modificarea pare să aibă legătură cu schimbarea politicilor platformei în ceea ce priveşte intimitatea şi targetarea cu reclame. În… Citeste mai mult […]

  2. […] Din profilurile utilizatorilor de Facebook vor dispărea în curând mai multe categorii de informaţii, anunţă Meta, potrivit News.ro. Profilurile utilizatorilor Facebook nu vor mai include adrese, orientări religioase şi opinii politice. Dispare, de asemenea, câmpul „Interesat de” care era folosit pentru a exprima orientarea sexuală. Modificarea anunţată de Meta îşi va face efectul începând cu 1 decembrie. Comunicatul companiei nu oferă explicaţii privind eliminarea acestora informaţii din paginile de profil, însă, modificarea pare să aibă legătură cu schimbarea politicilor platformei în ceea ce priveşte intimitatea şi targetarea cu reclame.  » Mai multe detalii […]

  3. era si timpul

    foarte bine….de ar disparea de tot bine ar fi! s au sa impuna reguli drastice,nu orice analfabet sa si faca cont,sa demasce pedofilii,escrocii semtimentali,mii de conturi false sa nu mai pomenesc de bullying,cati tineri copii si au luat viata,o mizerie de facatura unde bogatii isi etaleaza averile si vacantele,ar trebui sa existe doar messenger ,whatssap,unde exista cat de cat confidentialitate,intimitate!

Leave a Comment