Englezi în vizită pe Valea Barcăului

 

Deținătorul primului produs „The Art of DAR”, un englez stabilit în Franța, a vizitat satul Viscri împreună cu soția sa, pentru câteva zile, iar în primăvara anului următor vrea să ajungă şi în Sălaj, pe Valea Barcăului.

Impresionaţi de farmecul produsului achiziţionat, cei doi soţi au venit în România pentru a-i cunoaşte pe meșterii care au creat opera de artă dulce, dar şi pentru a afla mai multe despre preparatele, obiceiurile, dansul și cântecele românești.: „Atunci când am achiziționat Art of DAR, am fost atrași de frumusețea și naturalețea lui și ne-am propus să venim în 2013 în România, însă soția mea mi-a spus că vrea să venim acum. Am descopeit o țară uimitoare, plină de contraste, cu o energie arhaică, cu peisaje memorabile, oameni primitori, darnici și produse naturale cu un gust deosebit”, a declarat turistul englez, la Viscri. Soția sa a explicat că „Art of DAR” îi transmite o energie pozitivă, trezindu-i dorinţa de a cunoaşte locurile şi oamenii în mijlocul cărora a fost creat. „I-am spus soțului meu că vreau să văd unde și cine a creat acest produs. Ne-am simțit extraordinar în Transilvania, iar în primăvară vom aduce copiii și niște prieteni atât aici, în Târnava Mare, cât și în Valea Barcăului. The Art of DAR este un veritabil ambasador al României”, a declarat femeia.

Cei doi soţi sunt interesați să promoveze şi alte produse românești în Franța și Marea Britanie.

Produsul exclusivist „The Art of DAR” a fost lansat în 22 octombrie 2012 la prestigiosul târg „Global Food Marketplace”– SIAL, din Paris, de către Fundația ADEPT Transilvania și Fundaţia AGAPIS, Sălaj, în prezența ambasadorului României în Franța, Bogdan Mazuru. Unicitatea acestuia se datorează calității superioare a produselor: mierea din Valea Barcăului și gemul, preparat după o rețetă specială a Gerdei Gherghiceanu din Viscri, regiunea Târnava Mare. Exclusivismul produsului provine din crearea unui ambalaj special, de cei mai buni meşteşugari locali și numărului limitat, 1001 de bucați pentru fiecare zonă: Târnava Mare şi Valea Barcăului.

The Art of DAR” conține produsul dulce: miere sau gem, recipientul din sticlă argintat, realizat manual și înseriat, lingurița de argint cu logo-ul zonei, suportul din stejar lustruit cu ceară de albine. De asemenea, pentru fiecare produs vândut se vor planta cinci stejari, care vor purta numele deținătorului. Scopul lansării acestui produs este promovarea regiunilor Târnava Mare şi Valea Barcăului, a biodiversitaţii bogate, a meşteşugarilor și produselor din cele două zone. Produsul se poate achiziționa de pe site-ul www.artofdar.ro .

4 Thoughts to “Englezi în vizită pe Valea Barcăului”

  1. Anonim

    e ceva necurat in legatura cu fundatia asta Agapis, acolo la Valcau. Produsele sunt bune, dar nu inteleg cum s-.a facut asocierea primariei cu Agapis, cine castiga ce? Primaria, Agapis? primarul? dlor ziaristi verificati un pic contractul de asociere si rezultatele lui concrete.

  2. valcauanul

    anonim rautacios ……

  3. Anonim

    rautacios sau nu, aratati cine ce castiga, asa e in democratie.

  4. rs

    SINT INTERESAT CE APICULTURA IN SALAJ DORESC SA LUCREZ ASTEPT OFERTE

Leave a Comment