DREPT LA REPLICĂ

În atenția Domnului Primar al comunei Benesat,
ROMOCEA SORIN-ALEXANDRU

Ca urmare a celor înserate, cu mare înțelepciune, de d-l primar al comunei Benesat, Romocea Sorin-Alexandru în ziarul d-voastră, biroul de presă al UDMR face următoarea precizare:
– UDMR, ca și alte organizații sau partide politice, funcționează pe baza statutului validat de către forurile decizionale ale Organizației, cu reguli stricte, iar deciziile luate sunt obligatorii tuturor membrilor, indiferent de statutul acestora în cadrul organizației;
– Ca urmare a deciziei Consiliului Permanent al Organizației județene Sălaj, d-l Gergely Csaba, a fost candidatul organizației pentru funcția de primar al comunei Benesat la alegerile din 27.09.2020, nefiind ales în această funcție;
– Tot ca urmare a deciziei Consiliului Reprezentanților al organizației Biușa, validat de Consiliului Permanent al organizației județene, d-l Gergely Csaba a fost desemnat candidatul UDMR pentru funcția de viceprimar, sigur, urmând sa fie ales, conform legistlației în vigoare, de către Consiliul local;
– Obligațiile fiecărui consilier al uniunii este de a respecta și a acționa în conformitate cu deciziile luate de forurile de conducere;
– D-l Vicsai Csaba, ales consilier local, avea obligația de a respecta aceste horărâri, conform statutului uniunii și de a vota candidatul propus pentru funcția de viceprimar.
Având în vedere faptul că d-l consilier Vicsai Csaba a făcut abstracție de această hotărâre și la încurajarea d-lui primar, a acceptat funcția de viceprimar, Consiliul reprezentanților locali, i-a retras acestuia sprijinul politic, hotărâre validată și de Consiliul Permanent al organizației UDMR Sălaj, fiindu-i retras calitatea de membru al organizației.
Respingem cu fermitate amestecul necuvenit și josnic al d-lui primar Romocea Sorin-Alexandru în viața organizației noastre și îi recomandăm să se ocupe mai degrabă de asigurarea condițiilor de viață cât mai bună a locuitorilor comunei, ceea ce se pare că suferă enorm, cel puțin din punctul de vedere al comunității noastre.
Organizația Județeană Sălaj este capabilă să-și rezolve problemele interne și fără intevenția unui om cu calități morale dubioase.
Din informațiile noastre, d-l primar Romocea Sorin-Alexandru, are serioase probleme și în cadrul organizației pe care îl reprezintă.
Îi recomandăm să se ocupe mai degrabă și mai insistent de problemele comunității, decât de cele personale.
Cu asemenea atitudine, pe viitor nu credem că putem construi un parteneriat serios și durabil.
În ceea ce privește afirmația în legătură cu dl vicepreședinte al Consiliului Județean, Szilágyi Róbert-István, îi vom oferi acestuia posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile calomnioase și mincinoase în istanța de judecată.

Zalău, 04.03.2021.

Biroul de Presă

UDMR Sălaj

3 Thoughts to “DREPT LA REPLICĂ”

  1. anonim

    De ce UDMR sustine doar un singur consilier local din cei doi consilieri alesi, neputand sa fie in functie decat dl Gergely Ciaba (ce Nume maghiar) nu cumva e discriminare in partid intre alesii locali? Fiecare om are drepturi si sanse egale la viata, aici pe ce lege se judeca?

  2. Anonim 2

    Ore daca comunitatea comunei Benesat, suferă , viceprimarul din 2004-prezent, unde era ?

Leave a Comment