Dacă nu ai absolvit 11 clase, nu poţi dobândi permisul de conducere auto

Guvernul vrea să reducă la jumătate numărul deceselor rezultate din accidente rutiere, în următorii ani ani, astfel încât, doar persoanele care au absolvit 11 clase vor putea avea dreptul de a se înscrie în examenul de obţinere a premisului de conducere auto. Interdicția eliberării carnetului de șofer auto pentru persoanele care nu au cele 11 clase va fi introdusă de Executiv printr-un act normativ care va schimba actuala legislație rutieră. Astfel, Executivul și-a propus să completeze legislația în domeniu cu norme care să facă posibilă, acolo unde situaţia evenimentelor rutiere o  impune, aplicarea obiectivelor incluse într-o Comunicare a Comisiei Europene.  Pe baza acestui document, Guvernul a gândit mai multe măsuri, dintre care una impune obligativitatea absolvirii învățământului minim obligatoriu pentru obținerea permisului de conducere.

Conform Legii educației naționale, învățământul general obligatoriu este de 11 clase și cuprinde învățământul primar (cinci ani, inclusiv clasa pregătitoare), învățământul gimnazial (patru ani) și primii doi ani ai învățământului secundar superior (liceul). Obligația de a frecventa învățământul obligatoriu de 11 clase încetează la vârsta de 18 ani. Din momentul în care Guvernul va schimba însă legislația, cine nu a terminat la școală 11 clase nu va mai primi permisul de șofer auto. Prin această restricție, Guvernul vrea să se asigure că persoana care se află la volan are capacitatea intelectuală de a învăța regulile de circulație și de a analiza în trafic indicatoarele rutiere. Restricția va fi introdusă alături de alte măsuri, precum reducerea perioadei în care șoferii trecuți de o anumită vârstă sunt obligați să efectueze verificarea medicală, pentru a dovedi că mai sunt apți să conducă un autovehicul.

 

 

 

 

2 Thoughts to “Dacă nu ai absolvit 11 clase, nu poţi dobândi permisul de conducere auto”

  1. Ioan C.

    Într-adevăr, nu o dată am văzut țigani – analfabeți absoluți, cu permisul luat prin Ungaria, cu „translator” șoptitor – care stau în intersecție și nu știu ce să facă. Dar ce te faci cu cei 45% absolvenți care sînt analfabeți funcțional, conform testelor PISA? Credeți că au „capacitatea intelectuală de a învăța regulile de circulație și de a analiza în trafic indicatoarele rutiere”?

  2. Alfaman

    Ar trebui aplicata legea si retroactiv. Ai permis, dar n-ai 11 clase, se anuleaza! Se mai raresc prostalaii de bani gata carora parintii le-au cumparat masina si permisul.

Leave a Comment